10 întrebări pentru bizantinologul Warren Treadgold

Warren Treadgold este profesor de Studii Bizantine la Universitatea din Saint Louis. Domeniile sale de cercetare sunt istoria politică, militară, socială și culturală a Imperiului Bizantin (285-1461). În viziunea sa, teoriile moderne (și îndeosebi cele postmoderne) sunt un obstacol în înțelegerea Bizanțului. Bizantinii acordau foarte puțin interes chestiunilor precum rasa, clasa ori genul. Împărătesele bizantine nu erau preocupate de celelalte femei ca grup, iar aristocrații nu prea țineau la solidaritatea de castă. În privința studiilor bizantine, consideră el, încă mai este mult de aflat, în comparație cu alte domenii ale istoriei. În prezent este preocupat de istoricii bizantini: de curând a descoperit că lucrările a doi dintre ei (Eustațiu de Epifania și Traian Patricianul), considerate pierdute, s-au păstrat în mare parte în lucrările altor istorici.

Cursuri predate: Imperiul Bizantin, Istorie medievală până la anul 1100, Grecia Antică, Popoare antice și medievale, Introducere în istoria bizantină, Relații bizantino-apusene, Antichitatea Târzie.

Cărți publicate: Despre natura „Bibliotecii” lui Fotie, Dumbarton Oaks 1980, Finanțele statului bizantin în secolele al VIII-lea și al IX-lea, East European Monographs 1982, Renașterea bizantină 780-842, Stanford University Press 1988, Bizanțul și armata lui 284-1081, Stanford University Press 1995, O istorie a statului și societății bizantine, Stanford University Press 1997, O scurtă istorie a Bizanțului, Palgrave Macmillan 2001, Istoricii Bizanțului timpuriu, Palgrave Macmillan 2007.

1. Am tot auzit despre impactul andaluz asupra tradiției intelectuale apusene, îndeosebi în ceea ce privește renașterea aristotelismului stârnită de traducerile filosofilor greci făcute odată cu reconquista spaniolă. Mult mai puțin se vorbește, însă, despre impactul făcut de erudiții greci refugiați în Italia secolului al XV-lea în urma prăbușirii Imperiului Bizantin. Această inadvertență este consecința unei înșiruiri de prejudecăți în transmiterea consensului istoric către public sau este reflectarea faptului că, de fapt, Bizanțul nu a avut un rol chiar atât de important în catalizarea Renașterii italiene ?

Influența Bizanțului asupra Renașterii italiene a fost cu siguranță profundă și recunoscută ca atare la vremea respectivă într-o mai mare măsură decât este astăzi. Noi, bizantiniștii, nu ne-am făcut foarte bine treaba de a publica (și studia) această chestiune așa cum ar fi trebuit, în ciuda existenței unor cărți pe această temă, precum cea a lui Nigel Wilson, From Byzantium to Italy (Din Bizanț în Italia) ori cea a lui Deno Geanakoplos, Byzantium and the Renaissance (Bizanțul și Renașterea). Specialiștii în Renaștere contemporani au ezitat în a-i acorda Bizanțului creditul meritat. Mare parte din problemă provine din modul de „compartimentare” a cercetării moderne: puțini sunt erudiții care cunosc și Bizanțul și Renașterea foarte bine.

2. Citind cartea dumneavoastră A History of the Byzantine State and Society (O istorie a statului și societății bizantine), am fost uimit de două aspect: a. prezența centrală, copleșitoare, a culturii grecești în perioada de după secolul al VI-lea și b. prezența concomitentă a împăraților de etnie non-greacă (de exemplu, Leon al III-lea Isaurul, originea presupus armeană a  dinastiei Macedonene etc.). Este posibil să atribuim concepte moderne precum „etnicitate” și „multiculturalism” Bizanțului din perioada 700-1100 ?

Celor mai mulți dintre bizantini nu le păsa de ceea ce noi am numi etnicitate. În esență, Bizanțul a fost un creuzet (melting pot) monocultural. Noii veniți învățau greacă, se numeau pe sine romani (noi îi numim bizantini), se căsătoreau cu ceilalți bizantini și într-o generație sau două își uitau originile.

3. De ce v-ați ales ca specialitate domeniul studiilor bizantine ?

Să fii atras spre un domeniu de cercetare este cam ca și cum te-ai îndrăgosti: este implicat un element irațional. Cel mai bun motiv pe care îl pot da pentru alegerea istoriei bizantine este acela că multe lucruri importante, inovatoare sunt încă de făcut aici. Acesta este și motivul pentru care istoricii ambițioși o evită: cel mai bine cunoscute domenii sunt și cele mai vizibile, de aceea unei a mia biografie a lui Abraham Lincoln îi va fi acordată mai multă atenție decât celei dintâi biografii a lui Vasile Întâiul.

4. Cu toate că Iustinian a închis Academia din Atena, filosofii neoplatonici au continuat să scrie și să predea, iar Școala de la Alexandria a continuat să existe până în vreme cuceririi musulmane. Cine i-a sprijinit pe acești filosofi păgâni în perioada în care cei care se aflau la cârma statului și societății erau creștini ?

Nu știm sigur, dar majoritatea erudiților din Bizanț erau fie independenți, bogați, fie trăiau din ceea ce le plăteau elevii lor. Nici măcar nu se știe sigur dacă Iustinian a confiscat dotarea Academiei.

5. Am citit de curând cartea lui Jonathan Phillips, The Fourth Crusade and the Sack of Constantinople (Cea de-a patra cruciadă și jefuirea Constantinopolului) și am fost uimit de referirile la statuile Atenei și a altor figuri mitologice care existau în Constantinopol. Relicvele culturale al trecutului păgân erau des întâlnite ca statui și ca superstiții în Bizanț ? Sau, altfel spus, cât de autentic era creștinismul cetățeanului de rând din Constantinopol în perioada dintre anii 700 și 1000 ?

Constantin a colecționat și a instalat tot felul de statui păgâne în Constantinopol, dar ca opere de artă, nu ca obiecte de cult. Circulau anumite povești superstițioase despre unele dintre ele, dar nu era vorba de un păgânism real. Nimeni nu se închina la statuia de bronz a Atenei pe care mulțimea a dărâmat-o pentru că li se părea că arată ca și cum le-ar face semne cruciaților.

6. Ce părere aveți despre încercările unor istorici precum William H. McNeill care încearcă să construiască mari narative bazându-se pe doar câțiva parametri cauzativi (așa cum face în ultima sa carte, The Human Web (Rețeaua umană), ce se ocupă de rețelele informaționale) ?

Problema celor mai multe dintre aceste mari scheme este aceea că sunt supraapreciate și supraelaborate. Totuși, cele mai multe dintre ele au parțial dreptate. Epidemiile, tehnologia, informația, irigațiile etc. au fost factori importanți în istorie.

7. Istoria ține de științele sociale sau de studiile umaniste ?

Poate fi dintr-amândouă; la modul ideal ar trebui să fie ambele; astăzi, însă, ea tinde să fie mai mult o știință socială.

8. Cucerirea Egiptului și Siriei în secolul al VII-lea de către armatele musulmane este un aspect al istoriei bizantine foarte bine cunoscut publicului general. Motivele invocate adesea se întind de la discordia religioasă derivată din natura monofizită a Egiptului, epuizarea de după războaiele de la începutul secolului al VII-lea dintre Bizanț și Persia și până la declinul formațiunilor politice de la frontiera arabă. Există vreun model elegant și succint care ar putea explica acest eveniment ?

Nu cred că monofizitismul are ceva de-a face cu această chestiune; majoritatea monofiziților preferau autoritatea bizantină celei arabe, iar ei nu au facut nimic pentru a ajuta cucerirea. Arabii au profitat enorm din războiul ruinător în care bizantinii și perșii s-au consumat unii pe alții. Înțelepțește, bizantinii și-au păstrat mare parte din trupe în rezervă (persanii nu au făcut-o), lucru care le-a permis să-i oprească pe arabi la prima barieră geografică naturală – Munții Taurus din sud-estul Anatoliei. Egiptul, Siria și Africa de Nord erau protejate doar de deșert, dar acesta nu era o barieră pentru arabi.

9. În privința controverselor hristologice, aveți vreo opinie față de ceea ce ar fi putut să le cauzeze ? Ele par să fie caracteristice mai mult tradiției creștinismului răsăritean decât celei a creștinismului apusean.

Controversele hristologice au de-a face cu o problemă dificilă – aceea a faptului că Hristos poate fi atât Dumnezeu cât și om – și nu e de mirare că le-a luat ceva vreme creștinilor să înțeleagă toate subtilitățile soluției. Controversele au fost mai mult „răsăritene” decât „apusene” pentru faptul că răsăritul avea teologi mai sofisticați, care sesizau chestiuni dificile care nu-i deranjau pe cei mai mulți dintre teologii apuseni.

10. Dacă ar fi să vizitați Constantinopolul pentru o singură zi printr-o mașină a timpului, cândva între bătălia de la Yarmuk și cea de la Manzikert, care ar fi acea zi ?

Probabil că ar fi ziua (nu știm data) din primăvara anului 1019, atunci când Vasile al II-lea s-a întors să sărbătorească triumful după cucerirea Bulgariei. Era vârful de maximă înflorire a perioade bizantine medii, dar mă îndoiesc că mulți bizantini, inclusiv Vasile, ar fi crezut asta la acea vreme.