Comoară de cuvântări ale Arhiepiscopului Hristódoulos al Atenei
13 February 2013
M-am întrebat întotdeauna de ce marile personalităţi sunt recunoscute după moarte. De ce, adică, opera lor este preţuită în toată măreţia ei abia atunci când nu mai sunt în viaţă.
L-am cunoscut pe Arhiepiscopul Hristódoulos pe când eram elev la Volos, cu prilejul unui interviu pe care mi l-a acordat pentru o emisiune radiofonică. Am avut norocul, când a devenit Arhiepiscop, să-i urmăresc îndeaproape, ca reporter al postului radiofonic al Bisericii Greciei, toată activitatea. Mai ales însă, am avut fericirea – pentru că despre fericire este vorba în zilele noastre – să pot vorbi liber şi să spun de la microfon ceea ce credeam, deoarece de cele mai multe ori eram de acord cu cele ce spunea în mod public.
În ultimele luni ale vieţii sale, am căutat, pentru a scrie un articol, o veche omilie a sa. Am găsit-o în arhiva mea, împreună cu multe texte. Am început să le citesc. Am început lectura la miezul nopţii. Când m-am oprit, am constatat că se făcuse ora 9 dimineaţa…
În zilele următoare am continuat să citesc omiliile sale şi să descopăr un „tezaur” de semnificaţii şi mesaje. Însă împreună cu admiraţia, am început să simt mustrări de cuget! Cum a fost posibil ca eu, care îi urmărisem atât de îndeaproape activităţile şi îi ascultasem cele mai multe omilii pe viu, să nu mi le amintesc? Cum a fost posibil să nu fi descoperit, în măsura în care se cuvenea, esenţa fiecărui cuvânt pe care îl folosea? Cum a fost posibil să le ascult fără să percep întotdeauna semnificaţia şi diacronicitatea cuvântărilor sale?
Când Fericitul a plecat din această viaţă, sentimentul acesta a devenit chiar mai puternic. Am hotărât să parcurg majoritatea omiliilor sale. Şi erau într-adevăr o mulţime… Mulţi l-au judecat pe Hristódoulos că vorbea mult. Nu pe nedrept. Totuşi, mă întreb: câţi oameni pot să vorbească atât de des şi să spună lucruri atât de importante? Câţi au capacitatea să ţină întotdeauna viu interesul auditoriului lor, fără să se repete? Câţi au luat poziţie aproape în toate chestiunile contemporane, chiar şi în cele pe care nici nu şi-ar fi închipuit că se vor ivi în urmă cu ani? Când am citit din nou omiliile, l-am înţeles mai bine pe Hristódoulos însuşi, dar şi profunzimea gândurilor sale. Am simţit că am o datorie: să nu păstrez acest folos numai pentru mine însumi. Aşa am hotărât să editez cartea pe care o aveţi în mâinile dumneavoastră.
Atunci când am încheiat-o, am găsit răspuns şi la întrebarea mea iniţială. Cât timp Hristodoulos a fost în viaţă, multe din cuvintele sale treceau neobservate. Poate fiindcă urma să vorbească din nou în ziua următoare şi să spună altceva, la fel de interesant. Atunci însă am început să conştientizez că Hristódoulos nu ne va mai vorbi iarăşi şi mâine de la amvon. Am simţit un mare gol. Iar textele sale, deşi sunt atât de multe, mi-au părut atât de puţine… Cuvintele sale au dobândit în sufletul meu altă ,,greutate”. Hristódoulos, desigur, a avut binecuvântarea să fie recunoscut şi să fie iubit în timpul vieţii. Totuşi, oricât l-am fi cinstit în viaţă, cred că încă nu i-am apreciat dimensiunea operei şi importanţa comorilor pe care ni le-a lăsat. În viitor vom recurge adesea la aceste texte ale sale ca să învăţăm cum să ne punem probleme şi să aducem argumente.
Alegerea omiliilor a fost foarte dificilă. Cred totuşi că acestea care, în cele din urmă, sunt cuprinse în carte, reprezintă intervenţiile sale care rămân în istorie. De asemenea, au fost selectate destule afirmaţii şi declaraţii ale Fericitului, care au intrat în istorie şi au fost dezbătute. Scopul este adunarea discursurilor Arhiepiscopului Hristódoulos spre cunoaştere şi studiu, nu înfrumuseţarea situaţiilor şi evenimentelor.
Selecţia s-a făcut pe criterii jurnalistice, nu sentimentale. Dumneavoastră, cititorii, veţi judeca şi veţi trage propriile concluzii. De aceea nu există comentarii – în afară de această introducere – la texte. Cuvântul Fericitului este atât de ,,puternic”, încât vorbeşte de la sine… Hristodoulos ştia ce spune şi de ce spune. Cunoştea că lasă o moştenire importantă, care va constitui un punct de referinţă pentru noi toţi, dar şi pentru generaţiile viitoare. Poate de aceea ,,a plecat” atât de liniştit…
Veşnica lui pomenire!
Dimítris Rizoúlis
***
Lucrarea reprezintă o selecţie de omilii din preţioasa moştenire spirituală lăsată de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Atenei şi al Întregii Grecii, Kyr Hristódoulos. Selecţia realizată de jurnalistul grec Dimítris Rizoúlis, care s-a aflat mulţi ani în preajma Arhiepiscopului, cuprinde 22 dintre cele mai memorabile cuvântări rostite în timpul păstoririi sale de vrednicul de pomenire Arhiepiscop al Atenei şi al întregii Grecii, Kyr Hristódoulos. Cuvântările selectate pun în evidenţă personalitatea complexă şi implicarea plină de devotament şi curaj ale Preafericitului Arhiepiscop Hristódoulos în viaţa Bisericii, în viaţa socială şi chiar în viaţa politică a cetăţii. Ele ni-l înfăţişează pe Arhipăstorul grec ancorat puternic în tradiţia ortodoxă, deschis şi receptiv la nou, sensibil la valorile istoriei neamului și apărător al creştinismului.
