Sfântul Antim din Chios (1869-1960)

Sfântul Antim (pe numele său lumesc Argýrios Vaghiános) s-a născut în orașul Livádia din insula Chíos, pe 1 iulie 1869. În dese rânduri, fratele său mai mare a văzut deasupra locului unde stătea pruncul Argýrios pe însăși Maica Domnului, îmbrăcată în porfiră împărătească, și raze de Lumină dumnezeiască înconjurând acel loc.

Epoca în care a trăit sfântul a fost una deosebit de grea: abia luaseră sfârșit persecuțiile din partea turcilor, iar amintirea crimelor săvârșite de aceștia era încă proaspătă în memoria creștinilor. Condițiile precare nu le permiteau copiilor săraci să studieze. De mic, sfântul a deprins meseria de cizmar. Deși era sărac, niciodată nu a fost tentat de ispita soluțiilor ușoare și nedrepte. Încă din frageda pruncie, se ruga și postea. Când a ajuns la vârsta adolescenței, s-a atașat de monahul Pahómios (care ulterior a devenit sfânt), de care a și fost tuns în monahism la vârsta de 20 de ani, primind numele Antim.

Întrucât însă suferea de o grea boală a stomacului, tânărul monah a luat binecuvântarea de a se întoarce acasă până când se va vindeca. Întors acasă, și-a zidit o chilie pe meleagurile natale. Banii obținuți din lucrul manual îi punea la dispoziția părinților săi, astfel că își întreținea nu numai familia, ci și pe alți semeni aflați la ananghie. Însă diavolul, invidiindu-l pentru lucrarea sa, deseori îl supunea la grele încercări.

Când a împlinit vârsta de 40 de ani, a primit schima mare. Moștenise de la familia sa icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Panaghía Voíthia (Grabnic-Ajutătoarea). Minunile săvârșite de această icoană atrăgeau o mulțime de credincioși, care se grăbeau să alerge la chilia sa pentru a cere ajutor. La un moment dat, aceștia au început să-i ceară să devină preot, dar mitropolitul Ieronim Gorghías nu era de acord, fiindcă nu era prea învățat. Pronia dumnezeiască a făcut ca Antim să meargă în Smirna pentru a învăța carte, ajutat fiind de verișoara lui, Loukía Diomatáris. Și astfel, a fost hirotonit preot acolo. În clipa în care toți au strigat «vrednic», un cutremur puternic a zguduit biserica și toată zona aceea. Deodată cerul s-a întunecat, a început să tune și să fulgere și o ploaie torențială s-a abătut asupra acelui loc. Din cauza cutremurului, o candelă a căzut în fața sfântului și deodată ploaia s-a potolit. Era semn că Dumnezeu încuviința hirotonia sa, înzestrându-l totodată și cu o mare putere făcătoare de minuni.

Minunile săvârșite de el erau – și încă mai sunt – nenumărate. Dintre acestea amintim doar câteva: vindecări de boli incurabile, vindecări de demonizați și leproși, preîntâmpinarea multor avorturi etc. Aceste minuni au provocat însă invidia preoților împreună-slujitori. Vrând să-i scape de această patimă, sfântul a decis să plece în Sfântul Munte (1911). Monahii aghioriți, dându-și imediat seama de virtuțile sale, l-au tratat cu multă dragoste și respect, oferindu-i de asemenea și multe daruri, dintre care cel mai important a fost Sfântul Potir pe care ieromonahul Antim îl folosea mereu.

Leprozeria. Din secolul al VII-lea, leproșii erau exilați, pierzându-și drepturile și averea, devenind aproape ca cei morți. Lepra era considerată o grea pedeapsă pentru păcatele săvârșite. Canoanele sinodului III Lateran prevedeau adunarea leproșilor în paraclise sau cimitire. Internarea lor în aceste centre era însoțită de o slujbă asemănătoare celei de înmormântare.

Întors în Chíos, sfântul s-a hotărât să trăiască într-una din aceste leprozerii. Datorită slujirii sale sfinte, a transformat acea leprozerie într-un adevărat paradis. Bolnavii îl iubeau din toată inima, fiindcă sfântul avea grijă de ei, considerându-i pe toți drept frații săi. Mulți dintre aceștia au devenit ulterior monahi. Maica Domnului îl întărea necontenit în această grea luptă cu durerea umană. Într-o zi, în biserica leprozeriei a fost descoperită icoana Maicii Domnului Panaghia Ipakoí (Ascultătoarea). Atunci Sfânta Fecioară i s-a arătat în vis, spunându-i:

Ia icoana mea, îngrijește-o cum se cuvine și vei vedea ce minuni va face. Și, într-adevăr, leproșii se vindecau când erau atinși cu ulei de la candela acestei icoane.

După multe nevoințe și ispite (din cauza atitudinii ostile a mitropolitului față de cinul monahal), sfântul a reușit să construiască mănăstirea de maici Panaghía Voíthia din Chíos, unde au fost găzduite și monahiile refugiate în această insulă de frica turcilor (1914). Pentru a finaliza această lucrare extrem de dificilă, el însuși a fost și arhitect, și director de construcții, și secretar, și casier. Ba mai mult decât atât: de multe ori lucra cot la cot cu meseriașii. A cheltuit toți banii pe care îi economisise el însuși și pe care îi donaseră în acest scop locuitorii insulei. Arătările și protecția evidentă a Sfintei Fecioare îl întăreau în strădania sa de a construi acest sfânt lăcaș, în ciuda tentativelor anumitor rău-voitori de a împiedica acest lucru. Demn de remarcat este faptul că, după finalizarea lucrărilor, paznicii au văzut-o pe Preasfânta Fecioară, sub chipul unei doamne înalte și frumoase, îmbrăcată în haine împărătești, binecuvântând chiliile una câte una.

Sfântul Antim a fost și un patriot înflăcărat. Însuflețit de sentimentul că este părintele poporului creștin al insulei Chíos, a participat la lupta de apărare a Greciei între anii 1940-1941. Cu multă vitejie și eroism, a păzit mănăstirea de invazia germanilor, care voiau să-și așeze tabăra chiar acolo.

Unul din principiile sfântului era de a da fără a aștepta nimic înapoi. Se pricepea și la Medicină, metodele sale fiind curate, cinstite și vindecătoare. Folosea plante medicinale pentru a tăinui astfel efectele vindecătoare ale intervențiilor sale. Ușa mănăstirii era mereu deschisă pentru toți, indiferent că erau creștini, turci sau evrei.

Boala sa se agrava de la zi la zi, fapt care a grăbit cuvioasa sa adormire, care s-a produs la data de 15 februarie 1960, la vârsta de 91 ani. O singură rugăminte a avut pentru toți: să iubească și să-i ocrotească mănăstirea.

În mănăstirea Panaghía Voíthia din Chíos, care se află la mică distanță de centrul orașului, moaștele sfântului Antim se găsesc în dreapta ușilor împărătești. În biserică se mai păstrează și icoana Panaghía Voíthia, care face multe minuni. Mănăstirea publică o serie de cărți despre viața, lucrarea și învățătura sfântului.

În august 1993, a fost sfințită prima biserică închinată Sfântului Antim, în orașul Livádia din Vrontádo.

Biserica îi sărbătorește pomenirea la data de 15 februarie.

Sursa: Ο Άγιος Άνθιμος της Χίου (Sfântul Antim din Chíos), Βίοι Ορθοδόξων Αγίων (Viețile Sfinților Ortodocși), nr. 62, Ένθεος Βίος, 2007.