Din Japonia, la Mănăstirea Cinstitului Înaintemergător de lângă Larisa

Cât de departe e Tokio de Larisa? În kilometri, desigur, distanţa este foarte mare. Pentru o femeie tânără, însă, care doreşte să-şi urmeze calea inimii, înfăptuindu-şi o dorinţă foarte mare, această distanţă a fost la fel ca o plimbare în tr-o grădină primăvăratică plină de flori. La fel a fost şi plimbarea făcută în urmă cu 13 ani, de Yuko, pe atunci în vârstă de 29 de ani, la Sfânta Biserică a Sfântului Nicolae din centrul Tokioului, singura biserică ortodoxă din zgomotoasa capitală a Ţării Soarelui Răsare.

Această vizită a fost determinantă pentru viitorul vieţii ei, schimbându-l radical şi făcându-o să aleagă mărturisirea vie a Ortodoxiei, să aleagă o altă credinţă creştină, să-şi părăsească patria şi familia şi să vină în Grecia hotărâtă să se călugărească, afierosindu-şi viaţa slujirii lui Dumnezeu. Vizita din Biserica Sfântului Nicolae din Tokio, unde se săvârşise Sfânta Liturghie şi întâlnirea cu profesorul de teologie de la Universitatea din Atena, Stergios Papadopoulos, au fost două evenimente de importanţă decisivă, care i-au schimbat viaţa. Am întâlnit-o împletind coşuri la un târg dintr-un sat din regiunea Dramei.  Ascultându-i povestea, simţi cum, la 42 de ani, sora Sofia a fost „predestinată” exact pentru acest lucru: să fie monahie.

Fermecată de cultul ortodox, de slujbele bisericii şi îndrumată de Profesorul Stergios Papadopoulos, tânăra japoneză de atunci s-a hotărât să abandoneze protestantismul şi ocupaţia, aceea de catehet într-o biserică protestantă, şi să se boteze ortodoxă. A luat numele Sofia şi hotărârea de a veni în Grecia, pentru că „doar aici”, susţine ea, „îşi poate împlini dorinţa de a se afierosi lui Dumnezeu” şi că aici nu se simte minoritară, din moment ce „ortodoxia şi credinţa ortodoxă este majoritară şi vie în viaţa de zi cu zi”. Mai mult, viaţa zgomotoasă a Tokioului o obosise. De la profesor a auzit de Sfânta Mănăstire a Cinstitului Înaintemergător din Munţii Kissávos.

Mănăstirea, aflată la 1100 de metri altitudine, a fost ctitorită de Sfântul Damian din Kissávos în anul 1550, şi a fost organizată de acesta sub formă de chinovie, în vreme ce el pustnicea într-o vale seacă din apropiere. Mănăstirea a rezistat până în vremea celui de-al doilea război mondial, apoi s-a pustiit. În 1980, în apropierea vechilor clădiri postbizantine, câţiva părinţi aghioriţi au construit o aripă nouă, pe care, însă, au părăsit-o în 1983. Din iulie 2000, în acel loc s-a stabilit o obşte de maici ortodoxe de diverse naţionalităţi. Aceleaşi maici se ocupă şi de Sihăstria Apostolului Pavel de la Lávrio. Modul în care această obşte monahală receptează caracterul multietnic al mănăstirii este remarcabil, fiind asemenea unei misiuni internaţionale ce dovedeşte în faptă că în Ortodoxie nu există discriminare etnică, lingvistică sau de gen.

Aşadar, sora Sofia a ajuns la Sfânta Mănăstire a Cinstitului Înaintemergător. Acolo trăieşte viaţa monahală şi slujeşte de 13 ani, vreme petrecută aproape de Dumnezeu şi departe de familia ei, de părinţii şi sora ei. Încă îşi aduce aminte cât de mult s-au împotrivit hotărârii ei de a-şi schimba religia şi de a părăsi Japonia. Cu toate acestea, se roagă pentru ei să-i ţină Dumnezeu sănătoşi şi comunică regulat, în scris. A învăţat greceşte, limbă pe care o consideră foarte dificilă, şi se ocupă cu împletitul coşurilor, la îndemnul stareţei de a avea şi ea o slujire. „Coşul”, spune sora Sofia, „este legat direct de istoria creştinismului, deoarece părinţii pustiei împleteau coşuri pentru uzul propriu, dar şi pentru a-şi asigura cele ale traiului”. În mâinile ei pricepute, nuielele de lato (o plantă din China specială, folosită la împletirea coşurilor) iau forma unui coş fără să mai fie folosit şi altceva (lipici, capse etc.). Cu multă răbdare, explică şi învaţă pe toţi cei interesaţi tehnica împletirii coşurilor.

Deşi s-a făcut seară, destule femei stau în jurul surorii Sofia, pentru a o asculta vorbind despre împletirea coşurilor şi despre frumuseţea lucrului de mână. Îi dăm pace, dar îi ţinem minte cuvintele ce arată că dorirea cea bună a inimii îşi are drumul ei până la a deveni realitate.

Sursa: Από την Ιαπωνία στην Μονή του Τιμίου Προδρόμου, revista “Alítheia” din 27 septembrie 2010