Monahia Evpraxia, ucenica lui Gheron Iosif Isihastul

Monahia Evpraxia fusese căsătorită şi avea un copil, pe care l-a dat de mic în grija mamei sale, fără să-i lase nici o avere, şi l-a părăsit pentru dragostea lui Hristos. Era înstărită, avea patru case în Constantinopol şi un unchi arhimandrit, de la care moştenise sfinte moaşte pe care le-a dăruit lui Gheron Iosíf şi pe care mai târziu le-au împărţit între ei părinţii din obştea Stareţului.

Când au venit în Grecia, s-au adunat şi alte femei care aveau mare râvnă pentru monahism şi pentru Rugăciune şi, sub îndrumarea Stareţului Iosíf, au întemeiat, undeva prin părţile Thraciei (între Xánthi şi Komotiní), o mănăstire, în primul rând cu banii Stareţei Evpraxía, dar şi cu ai altora dintre maici. Din păcate, existau între ele rivalităţi, certuri etc. şi din când în când, Gheron Iosíf ieşea din Sfântul Munte şi venea să le întărească duhovniceşte. Ieşirile acestea din Sfântul Munte erau însă pricină de mâhnire şi întristare pentru Părintele Arsenie, pentru că trebuia să iasă şi el împreună cu Gheronda şi nu dorea asta. Erau „legaţi” duhovniceşte şi nu aveau binecuvântare să se despartă unul de altul nici 24 de ore.

Construirea mănăstirii a avut loc după opt ani de la ispita Stareţului, pe când era deja cu totul nepătimitor, ca un copil mic.

Preoţii din parohie l-au acuzat pe Gheron Iosíf de multe, între altele şi de chestiuni morale şi l-au dat în judecată, la care Stareţul însă nu s-a înfăţişat. Între timp, şi lumea, din simplitate, exagera; de pildă când îl vedeau, spuneau: „Hristos, Hristos!”, pentru că avea ochi albaştri şi barba blondă etc.

Când a înţeles Stareţul că nu există nici un folos duhovnicesc, nu a mai venit pe la mănăstire. Asta s-a întâmplat în 1938. Surorile, pe de o parte, pentru că nu mai venea Stareţul, iar pe de altă parte, pentru că le alungau preoţii din parohie, s-au împrăștiat. Toate însă au ţinut cu tărie tradiţia monahală, iar multe dintre ele s-au sfinţit. Două s-au dus la Mănăstirea Maicii Domnului Tămăduitoarea din Keratéa (maicile Eufrosina și Fevronia), alta era Kleo-María din Perissós. Stareţa Evpraxía a mers la Tesalonic şi a trăit împreună cu mama ei, foarte sărăcăcios, într-o odăiţă cu pământ pe jos (aproape de biserica Prorocului Ilie), în curtea casei fratelui ei.

Stareţul Iosif, pentru că a văzut că era puternică în rugăciune, i-a dat poruncă să se zăvorască şi să ţină rânduiala isihastă, să se îndeletnicească doar cu „Rugăciunea”, să nu iasă, să nu aibă prietenii.

La întrebarea Evpraxíei cum se va întreţine de acum încolo, el i-a răspuns: „eu mă voi îngriji de tine, îţi voi trimite cele de trebuinţă, tu doar să stai înăuntru… Dacă va fi nevoie, voi purta haine lumeşti şi voi ieşi în lume să muncesc şi să îţi trimit cele de trebuinţă”.

Şi într-adevăr, îi trimitea. Ea s-a zăvorât, nu o cunoştea aproape nimeni. Se ducea la biserică în parohie, dar nu vorbea cu nimeni şi nu avea cunoscuţi. Se prefăcea că nu ştie bine limba şi aşa evita relaţiile cu oamenii. Puţin mai departe de coliba ei era altă colibă şi acolo mergea pentru rugăciune. Închidea şi obloanele ferestrelor, ca să aibă întuneric şi spunea rugăciunea. Pentru cei care au cunoscut-o, era un Avva Isaac în practică. Trăia isihia în sărăcie desăvârşită. Era foarte luptătoare şi evlavioasă.

Informaţii despre ea am aflat de la Sfânta Mănăstire „Bunavestire a Maicii Domnului” din Oinousía, Chios.

În anexă, publicăm fragmente din scrisorile cuvioasei maici către un anume ieromonah. Citind aceste fragmente din corespondenţa Stareţei Evpraxía, ucenica Stareţului Iosíf Isihastul, gustăm dulceaţa străpungerii inimii…

Către Ieromonahul A.

„… Dumnezeu, dulcele nostru Iisus, Preasfânta noastră Născătoare de Dumnezeu, Maica noastră, să vină, să te apere totdeauna, să te păzească, în inima ta să Se sălăşluiască. În fiecare clipă să Îi spui: «Dulce Iisuse!, ah, dulce Iisuse, dulce Împărate. Născătoarea noastră», să spui. Să plângi din pricina flăcării din inima ta, să aprinzi în tine dragostea pentru Hristosul nostru. […] Vai, vai! Eu, păcătoasă, mă rog noapte şi zi cu lacrimi fierbinţi. Sunt îndatorată, sunt împovărată. Cum să dau cuvânt lui Dumnezeu? Milostivire mănânc. Plâng, ah, și mult te rog să nu uiţi să pomeneşti numele meu. Dacă ai auzit că a murit Evpraxía, să slujeşti 40 de liturghii, ca să mă scoţi din iad. În lume fiind, mă osândesc. Nu sunt vrednică să merg în rai. Cu rugăciunea Voastră, nădăjduiesc în milostivirea dulcelui nostru Iisus.

 „… Dulcele nostru Iisus să vină în inima ta, să aprindă lăuntrul tău, ca să devii lumină, să Îl înţelegi pe dulcele nostru Iisus… că faci rugăciune pe metanier: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne». Aceste cuvinte să le spui, ca să găseşti dulceaţă, să plângi zi şi noapte, să se sfinţească tot trupul tău, să înţelegi când dulcele nostru Iisus vine în inima ta. Trupul se face ca un elastic. Iese trup lumesc, vine trup sfânt. Trupul, spune, lucrează ca un ceas. «Doamne Iisuse al meu, Hristoase al meu, Fiule al lui Dumnezeu, miluieşte-ne», să spui în lăuntrul tău. Toată lucrarea trupului încetează. Toate acestea le dobândeşti prin tăcere, în întuneric, lumină să nu fie. Pune-ţi pe faţă un acoperământ atunci când spui rugăciunea. Trupul se sfinţeşte, devine ca mort [pentru viaţa pământească].

Atunci să vezi că îl simţi pe Stareţul nostru. Rugăciunea să ajute să Se sălăşluiască în tine dulcele nostru Iisus. Amin.

Eu, păcătoasa, mă rog, copilul meu de aur… ca să te faci lumină. Ispititorul să se teamă de tine, să nu mai vină, să îl ardă lumina.

Eu I-am dat lui Dumnezeu bogăţie, dragoste i-am dat, şi Dumnezeu îl ascultă pe Stareţul nostru. Sfânt Stareţ mi-a rânduit. «Nu te teme, eu mă voi îngriji de tine. Voi purta haine lumeşti, voi lucra, ca să te îngrijesc». Unde este el acum? Faţă de mine mai întâi a murit. S-a sfinţit…

Până acum Dumnezeu nu m-a lăsat, dar multe am îndurat în luptă. Acum sunt bătrână, bolnavă, am astm.

Multe mi-a dat în dar Dumnezeu. Tot trupul meu spune Rugăciunea. Din dulceaţa rugăciunii urcă în mine: ah, dulce Iisuse, plâng, nu pot, ia sufletul meu, ia-l, plâng, nu sunt vrednică să spun rugăciunea, plâng”.

Sursa: Ieromonahul Dimitrios Kavvadías,  „Adunare a monahiilor”, minunat Materikon al secolului al XX-lea, Atena 2005.