Sfințitul Mucenic Filéas, episcop de Thmuis

Faptele Martirilor este una din principalele izvoare ale literaturii creștine timpurii, care ne informează în legătură cu Mucenicii care au trăit în perioada marilor prigoane. În această carte sunt cuprinse rezumatele proceselor și execuțiilor le care au fost supuși creștinii de către autoritățile romane, din cauza credinței lor creștine. De cele mai multe ori, aceste texte au ca izvor principal și primordial registrele sau actele oficiale ale proceselor (acta proconsoularia), scrise în tribunalele romane de către scribi (notarri sau censuales), acte care conțin întrebările judecătorilor, răspunsurile acuzaților și hotărârea tribunalului și care erau păstrate în arhivele statului roman (instrumentum provinciae), de unde puteau fi cerute copii. În textele Faptelor Martirilor se păstrează întrebările și răspunsurile către și de la martori, hotărârea tribunalului, precum și modul de efectuare a executării. Cu toate acestea, aceste texte au fost scrise de scriitori creștini și de aceea în nici un caz nu trebuie să le considerăm drept acte oficiale ale birocrației tribunalelor romane, în ciuda faptului că sunt direct dependente de acelea. Admirația și iubirea pentru mucenici a fost motivul care i-a îndemnat pe creștinii contemporani acestora să adune și să păstreze tot ceea ce a avut legătură cu martiriul lor. Credința și zelul lor deosebit i-au făcut nu numai să încerce să salveze Moaștele martirilor, ci și să facă rost de izvoarele scrise referitoare la respectivii martiri. După ce erau prelucrate, aceste izvoare scrise erau incluse în sinaxare se sfinți, nu numai cu scopul de cinsti amintirea mucenicului respectiv, ci și de a contribui la zidirea duhovnicească a credincioșilor.

a) Faptele lui Filéas

Această lucrare cuprinde procesul și martiriul lui Filéas, episcop de Thmuis (Nordul Egiptului), care au avut loc în jurul anului 306. Textul cu pricina se prezintă în trei versiuni diferite: primele două, scrise în greacă și păstrate în fragmente de papirus provenite din Egipt, datează din prima jumătate a secolului IV și prezintă deosebiri interesante[1]; a treia, scrisă în latină, reprezintă în esență traducere din originalul grecesc, care, din păcate, s-a pierdut[2]. Versiunea latină, care datează din secolul V, are – la sfârșitul textului său – un adaos, Martiriul lui Filóromos, care cel mai probabil provine din Istoria Bisericească a lui Rufin.

Așadar, Faptele lui Filéas conțin martiriul acestuia. Filéas era un creștin din Egipt, căsătorit, care se distingea datorită educației alese și abilităților sale administrative, fiind demnitar de încredere al administrației romane și care, la un moment dat, a devenit episcop de Thmuis. Sub numele Filéas, se păstrează (în opera istoricului bisericesc Eusebiu) câteva fragmente de epistole, pe care acesta le-a scris către turma sa pe vremea când era închis în temniță din cauza persecuțiilor împotriva creștinilor. Aceste fragmente constituie un însemnat izvor al istoriei din perioada prigoanei creștine, întrucât descriu condițiile din închisori, precum și chinurile la care erau supuși creștinii. De asemenea se păstrează și în latină o epistolă scrisă în captivitate și adresată episcopului Melítios, care poartă semnătura lui Filéas și a altor episcopi. În aceasta, episcopii întemnițați iau apărarea celor ce s-au pocăit, în cadrul binecunoscutei dispute referitoare la reprimirea în comuniunea bisericească a celor care se lepădaseră de credința creștină din cauza persecuțiilor.

După un proces îndelungat, desfășurat în prezența prefectului Egiptului, Claudius Culcianus, Filéas a fost condamnat la moarte prin tăierea capului, din cauza credinței sale creștine. Data exactă a martiriului nu este specificată în tradiția scrisă, totuși, se presupune că s-a petrecut în ultimul an de domnie a lui Claudius Culcianus. Conform tradiției mărturisite de Martirológhiul lui Ieronim (sec. VI), se pare că martiriul a avut loc la data de 4 februarie 306. Prin urmare, Filéas a fost una din victimele ultimei mari perioade de persecuții (303-312), care s-a desfășurat cu precădere în Răsărit, înainte de decretarea vestitului edict de la Milano, prin care s-a proclamat libertatea religioasă pe întreg teritoriul Imperiului Roman.

b) Orașul Thmuis și Claudius Culcianus

În Antichitate, Thmuis[3] era un orășel din Egiptul de Jos, adică din partea de Răsărit a Deltei Nilului. Aflându-se foarte aproape de vestitul oraș antic Méndita, în partea de NE a Deltei Nilului, Thmuis a reușit – în anii cuceririi romane – să îl depășească în ce privește numărul populației, devenind astfel unul din principalele centre administrative ale Egiptului de Jos. Istoricul roman Ammianus Marcellinus (330-371), în lucrarea sa, Rerum gestarum, îl consideră unul din cele mai importante orașe egiptene din vremea sa, alături de Oxyrhynchus, Áthlivi și Mémphis[4]. În perioada creștinismului, este menționat destul de des ca fiind reședință episcopală. Mulți episcopi de Thmuis, așa cum este și cazul lui Filéas, s-au distins nu numai datorită educației lor, ci și datorită luptei pentru apărarea dreptei credințe împotriva ereticilor. Demn de remarcat în acest sens este episcopul Serapíon, care este considerat autorul Cărții împotriva Maniheilor.

Claudius Culcianus[5] a fost prefectul Egiptului (praefectus Aegypti), adică reprezentantul înaltei autorități administrative și judecătorești romane în provincia Egiptului, între anii 301-306. A constituit un exemplu sugestiv de demnitar roman extrem de dur și nemilos în persecutarea creștinilor. Iată ce spune Eusebiu al Cezareeii despre el: «Culcianus, când a ajuns la putere, a vărsat și el sângele a mii de creștini din țara Egiptului»[6].

Relatări asemănătoare referitoare la martirizarea creștinilor în Egipt, pot fi găsite în multe Martirologii, așa cum este de pildă Martirologiul lui Dioscor.

c) Martiriul lui Filéas la scriitorii bisericești din Antichitate

Referirile anumitor scriitorii bisericești la martiriul lui Filéas, episcop de Thmuis, pot fi considerate drept izvoare indirecte care confirmă istoricitatea textului Faptelor lui Filéas. Primul scriitor, care ne oferă informații cu privire la martiriul și moartea lui Filéas, este istoricul bisericesc Eusebiu, episcop de Cezareea. După ce descrie amănunțit persecuțiile și chinurile la care au fost supuși creștinii din regiunea Thebaida (Egiptul de Sus), relatează: «Aceia sunt cu adevărat vrednici de admirație, însă același lucru putem spune și despre aceștia, care, deși aveau multe bogății, obârșii nobile, funcții renumite, educație aleasă, au lepădat toate acestea de dragul credinței în Domnul nostru Iisus Hristos. Un astfel de om a fost Filóromos, căruia nu întâmplător administrația provinciei Alexandria îi încredințase o funcție importantă, în virtutea căreia zilnic judeca diferite cazuri, fiind încercuit de soldați romani. Un astfel de om a fost și Filéas, episcopul orașului Thmuis, care s-a distins atât în treburile administrative, cât și prin educația sa filosofică. Aceștia, în ciuda rugăminților rudelor lor apropiate, a anumitor dregători sau chiar judecători, care îi implorau să le fie milă de ei înșiși, de soțiile și copiii lor, precum și a multor altor oameni, sub nici o formă nu au fost înduplecați să aleagă viața pământească și să defăimeze poruncile Domnului nostru Iisus Hristos, ci L-au mărturisit cu toată puterea lor. Și, rămânând neclintiți în fața amenințărilor și cuvintelor jignitoare ale judecătorilor, nu numai cu duh de vitejie demn de educația lor aleasă, ci și cu multă evlavie și frică de Dumnezeu, s-au predat de bună voie călăilor spre a fi decapitați»[7].

Această mărturie a lui Eusebiu, în ciuda faptului că este restrânsă, are o importanță deosebită. Al optulea volum al Istoriei Bisericești, din care face parte fragmentul citat, a fost scris cel mai probabil în anul 311, adică 5 ani după moartea lui Filéas. Conform anumitor mărturii, Eusebiu poate fi considerat chiar și martor ocular al celor povestite. Lăsând la o parte prețioasele informații biografice pe care ni le oferă în legătură cu cei doi martiri și concentrându-ne atenția asupra altor detalii, vom observa că Eusebiu descrie procesul și martiriul lui Filóromos și al lui Filéas în mod discret și paralel. Martiriul lui Filóromos, a cărui funcție, deși nu este precizată în text, trebuie căutată undeva în domeniul administrativ al provinciei Egiptului, îl precede pe cel al lui Filéas. Modul amănunțit în care este descris procesul ne face să credem că Eusebiu era informat cu privire la evoluția lucrurilor fie de către martori oculari, fie din actele procesului.

O scurtă referire la martiriul lui Filéas ne oferă și Ieronim (348-420) în lucrarea sa, De viris illustribus, care datează din anul 392 și din care cităm: «Filéas, născut într-un oraș al Egiptului numit Thmuis, care provenea dintr-o familie nobilă și ca atare nu ducea lipsă de bunuri materiale, a primit funcția de episcop, treaptă din care a scris o carte extrem de interesantă, cu titlul Laudă Mucenicilor. După ce și-a apărat poziția în fața judecătorului, care voia să-l silească să jertfească idolilor, Filéas a fost decapitat pentru iubirea lui Hristos de către același persecutor care l-a omorât și pe Lucian în Nikomídia»[8].

Din această scurtă relatare, merită să accentuăm două aspecte: a) Ieronim nu face nici o referire la existența Faptelor în latină și b) pare să se sprijine în exclusivitate pe nararea lui Eusebiu. Într-adevăr, referirea la cartea lui Filéas pare să provină din vestita epistolă a lui Filéas, care descrie suferințele îndurate de creștini în diverse închisori și care se păstrează la Eusebiu[9]. Referitor la martiriul lui Lucian, care a avut loc în anul 312 în Nikomídia, Ieronim îl consideră vinovat pe același Cezar al Răsăritului, Maximinus Daia (303-314). Însă cel mai important lucru este faptul că nu face nici o legătură între martiriul lui Filéas și cel al lui Filóromos.

Ultima mărturie referitoare la Filéas provine de la scriitorul bisericesc latin Rufin din Aquileea (345-411), traducătorul și continuatorul Istoriei Bisericești a lui Eusebiu. Acest Rufin a prelucrat un fragment de-al lui Eusebiu, adăugând anumite informații, fragment pe care îl cităm în continuare:

«O, ceată de sfinți vrednică de toată cinstea, sfat de oameni puternici, cunună strălucitoare a slavei lui Hristos! Nu încape îndoială că o piatră mai prețioasă decât toate celelalte la un loc, un margăritar nobil îmbodobește această cunună. Din această ceată iese în evidență un conducător strălucit, un păstor nobil, al cărui nume este Filéas și este episcopul unui oraș numit Thmuis. Obârșia lui nobilă și-o trage din ceruri, datorită virtuților care îi împodobesc sufletul. Dar și în viața aceasta trecătoare a primit din partea statului roman cele mai înalte funcții. Este deosebit de priceput în cunoștința artelor libere, precum și în toate virtuțile practice care au de-a face cu puterea sufletească. Acea nouă filosofie, care depășește oricare altă filosofie, adică filosofia care provine de la Dumnezeu, a îmbrățișat-o într-o măsură nemaivăzută. Și, deși avea foarte mulți prieteni și colaboratori apropiați printre demnitarii orașului său, a fost dus de multe ori de către aceștia înaintea prefectului, în vreme ce multe rude de-ale sale îl implorau să cedeze presiunilor făcute asupra sa, ca, având milă față de femeia sa și compătimire față de copiii săi, să nu insiste asupra a ceea ce ei considerau a fi îngâmfare. Însă el, tare ca o stâncă lovită de valurile mării, n-a ascultat de pălăvrăgeala lor. Atenția sa era îndreptată înspre ceruri, Îl avea în fața ochilor numai pe Dumnezeu și îi considera drept rude și prieteni numai pe Sfinții mucenici și apostoli. Mai exista în acele vremuri un bărbat pe nume Filóromos, care era comandantul unei oaste de soldați romani. Acesta, văzându-l pe Filéas înconjurat de rudele sale care nu puteau să-l înduplece, să-l facă să se răzgândească, a strigat: ’De ce încercați în zadar și fără rost să clătinați fermitatea acestui om? De ce vreți să-l faceți necredincios pe cel care vrea să-și păstreze credința în Dumnezeu? De ce îl siliți să renunțe la Dumnezeu și să facă pe plac oamenilor? Nu vedeți că urechile sale nu aud cuvintele voastre și ochii săi nu văd lacrimile voastre? Cum ar putea ochii care așteaptă slava cerească să fie mișcați de lacrimile pământești?’. După aceste cuvinte, supărarea tuturor a căzut asupra lui Filóromos, cerând să aibă parte și el de aceeași pedeapsă ca și Filéas. Atunci judecătorul, ascultând cu bunăvoință de îndemnurile lor, a dat poruncă să fie decapitați amândoi»[10].

Dacă ar fi să comparăm acest fragment plin de forme retorice, rafinament stilistic și exprimare aleasă, cu cel al lui Eusebiu, vom constata că avem de-a face cu o cu totul altă variantă, care accentuează strânsa legătură dintre martiriul celor doi, Filéas și Filóromos, așa cum apare și în versiunea latină a Faptelor. Mulți cercetători și-au pus întrebarea dacă nu cumva Rufin, din proprie inițiativă, a modificat textul, asociind cele două episoade relatate separat de Eusebiu și atribuind astfel rolul principal lui Filéas și rolul secundar lui Filóromos, sau dacă s-a inspirat din versiunea latină a Faptelor. Dat fiind faptul că, pentru mulți ani, versiunea latină a Faptelor era considerată de mulți cercetători anterioară textului lui Rufin, predomina părerea că acesta din urmă s-a inspirat din ea. Însă descoperirile de papirusuri din ultimii ani, care conțin cele două versiuni grecești ale Faptelor, au scos la iveală faptul că versiunea latină a fost scrisă mai târziu. Textul lui Rufin, în totalitatea sa, se prezintă mai mult sub forma unei variante prelucrate stilistic a textului lui Eusebiu, decât a versiunii latine. De altfel, expresiile retorice care apar în versiunea latină sunt mult mai apropiate de stilul vioi al lui Rufin decât de structura rigidă a actelor de proces. În consecință, am putea conchide că cel mai probabil asocierea martiriilor celor doi egipteni, Filóromos și Filéas, reprezintă invenția retorică a lui Rufin, care a influențat versiunea latină apărută mai târziu.