Sfântul Rafail din Brooklyn

Viaţa Părintelui nostru celui întru sfinţi Rafail Hawaweeny, „bunul păstor al oii celei pierdute în America”, a cărui sfinţenie a fost proclamată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din America în ziua de miercuri, 29 martie
a anului 2000 şi a cărui prăznuire se face în ziua de 27 februarie

de Episcopul Vasile (Essey)

În ultimele zeci de ani ale secolului al XIX-lea, America a primit în braţele ei deschise un aflux constant de emigranţi din Orientul Mijlociu. Cunoscuţi sub numele generic de „sirieni”, mulţi dintre aceşti emigranţi, de credinţă ortodoxă şi de cultură arabă, şi-au lăsat oraşele şi satele de baştină pentru a căuta orizonturi noi şi mai luminoase în Lumea Nouă. Pe măsură ce creştea numărul lor în America, la fel creştea şi nevoia lor de a avea un conducător spiritual. Deşi nu cunoaştem în ce fel, aceşti noi americani au aflat despre un tânăr şi cuminte preot sirian, părintele Rafail (Hawaweeny), care era în acea vreme arhimandrit şi profesor de limba arabă la Academia Teologică din Kazan, în Rusia imperială. Cu ajutorul liderului lor etnic, Dr. Ibrahim Arbeely, l-au contactat pe tânărul preot, cerându-i să vină în America, pentru ca să le fie păstor şi conducător spiritual.

Pe măsură ce viaţa Sfântului Rafail ni se dezvăluie, anumite motive ies la suprafaţă. Unul dintre ele este modul tainic în care Dumnezeu l-a condus din ţara sa natală până pe ţărmurile continentului american. Al doilea este atitudinea sa supusă purtării de grijă a lui Dumnezeu. Iar al treilea este dragostea sa faţă de poporul lui Dumnezeu. Deşi, în viaţă fiind, nu a fost nici făcător de minuni, nici văzător cu duhul, Sfântul Rafail a îmbrăţişat un mod de viaţă de totală abandonare a sa slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui: o viaţă de asceză duhovnicească. Mesajul său pentru noi este la fel de simplu şi de profund precum Omul care l-a transmis cea dintâia oară: „cel ce vrea să vie după Mine, să se lepede de sine, să ia Crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24).

Sfântul Rafail ne descoperă „calea regală” a mântuirii. El nu a căutat onoruri pentru sine însuşi. Ceea ce este izbitor, este totala lipsă de preocupare faţă de sine, evidentă în întreaga sa viaţă şi lucrare. Şi-a urmat Stăpânul. Oricare ar fi fost costul, oricare ar fi fost preţul, el L-a urmat. Oricât de grea Crucea, oricât de puţină plata, L-a urmat. Un om strălucit, capabil să vorbească mai multe limbi şi educat în şcoli teologice greceşti şi ruseşti, Sfântul Rafail nu ne uimeşte printr-o teologie ori cugetare adâncă, ci prin faptul că era bunul păstor, cel care-şi punea viaţa sa pentru turma sa. Scrierile şi predicile sale sunt cu totul practice, bazate pe Sfânta Scriptură şi pe propriile experienţe de viaţă. L-a urmat pe Hristos. În cuvintele proorocului Isaia, lipsit de orice interes personal, a spus în orice vreme şi în orice loc „iată-mă, trimite-mă!” (Isaia 6, 8).

Sfântul Rafail exemplifică imaginea episcopului ortodox tradiţional. A primit credinţa de la înaintaşi şi căutat să o predea credincios fiilor săi duhovniceşti. A fost un mare om de rugăciune. Iubea şi trăia viaţa liturgică a Bisericii, iar aceasta îi era sprijin duhovnicesc. Nu a fost un inovaţionist: nu a „schimbat” nimic. În lucrarea sa pastorală nu a adus nimic altceva decât necesitatea de fi credincios faţă de sarcina primită. Oamenii cărora le slujea îi consumau fiece gând şi fiece preocupare. Cum să-i împace pe duşmani? Cum să-i ridice pe cei căzuţi? Cum să-i crească pe copii? Cum să înfiinţeze o misiune? Cum să educe un preot? Moştenirea împlinirilor sale este copleşitoare: a ctitorit 30 de biserici de parohie, a scris sau a tradus 14 cărţi, inclusiv Micul şi Marele Molitvelnic, a ctitorit catedrala Sfântul Nicolae din Brooklyn, a scris şi a tradus multe articole pentru revista The Word (Cuvântul). Dar toate aceste lucruri nu ne descoperă sfinţenia sufletului său, nici nu ne arată măsura acestui om. Vieţile oamenilor pe care i-a condus la Hristos şi Biserica Sa, însă, ni le pot dezvălui. Miile de oameni care au venit la înmormântarea sa şi i-au adus ultima sărutare au recunoscut într-ânsul chipul lui Dumnezeu pe care L-a iubit şi Căruia a slujit. La fel ca Marele Păstor, Sfântul Rafail şi-a pus viaţa sa pentru turma sa. La fel ca marele păstor, Apostolul Pavel, el a împlinit în trup lipsurile necazurilor lui Hristos(Coloseni 1, 24). Nu a fost unul tocmit; iubindu-i pe ai săi, i-a iubit până la sfârşit. Iar această dragoste a fost cea care l-a unit cu Dumnezeu, şi tot această dragoste l-a unit cu noi, copiii săi duhovniceşti. Şi tot această dragoste este cea care l-a sfinţit şi întru care sălăşluieşte în Împărăţia Cerurilor. Cuvintele Cuviosului şi de Dumnezeu-Purtătorului Părintelui nostru Ioan Scărarul se găsesc întrupate în Sfântul Rafail: „Dragostea aduce proorocie şi minuni. Ea este adâncul luminării, fântână de foc ce izvorăşte pentru a înflăcăra sufletele însetate. Ea este starea îngerilor şi înaintarea întru veşnicie”.

Sfântul Rafail s-a născut la data de 8 noiembrie 1860 într-o familie de ortodocşi evlavioşi din Damasc, Mihail şi Mariam Hawaweeney. Datorită persecuţiilor violente asupra creştinilor ce au avut loc în Damasc în luna iulie 1860, atunci când preotul din parohia lor a murit muceniceşte (Noul Sfinţit Mucenic Iosif din Damasc), alături de sute dintre vecinii lor (toţi fiind prăznuiţi la data de 10 iulie), Mihail şi Mariam, care era însărcinată, au fugit la Beirut şi în acest oraş a văzut pruncul lumina zilei. Pe măsură ce creştea, devenea tot mai vădit faptul că nu va avea cetate stătătoare în această lume, ci va căuta cetatea ce va să fie (Evrei 13, 14).

Sfântul Rafail și-a dobândit educaţia generală şi gimnazială în şcolile parohiale din Damasc, iar primele studii teologice le-a făcut la Şcoala teologică de Halki, aparţinând Patriarhiei Ecumenice. Mai târziu a studiat la Academia teologică de la Kiev, în Rusia Imperială. În tot acest timp, comunitatea siro-arabă din Statele Unite creştea tot mai mult. O Societate de Binefacere Ortodoxă Siriană a fost organizată la New York, iar preşedintele ei, Dr. Ibrahim Arbeely, l-a contactat pe Sfântul Rafail, pe atunci preot, pentru a-i cere să vină în Statele Unite. Sfântul Rafail s-a întâlnit cu Episcopul Nicolae la Sankt Petersburg, iar în 1895 s-a întors împreună cu acesta în Statele Unite, pentru a sluji în comunitatea siro-arabă. A primit în grijă întreaga Misiune Ortodoxă Siriană, avându-şi sediul la New York, unde a organizat parohia ce avea mai târziu să devină Catedrala Sfântul Nicolae din Brooklyn. El a supravegheat şi dezvoltarea altor comunităţi de emigranţi, călătorind în 1896 foarte mult prin Statele Unite pentru a întemeia parohii. Până în 1898, Sfântul Rafail a publicat o traducere în limba arabă a Molitfelnicului Mare pentru a fi folosit în biserici. Mai târziu în acelaşi an, el era cel care îl întâmpina, din partea Misiunii Americane, pe Sfântul Tihon (Bellavin), noul episcop diecezan. La Liturghia din 15 decembrie 1898, la predică a vorbit despre misiunea Sfântului Tihon: „A fost trimis pentru a strânge turma lui Hristos – ruşi, slavi, siro-arabi, greci – împrăştiată peste întregul continent nord-american”.

Sfântul Tihon i-a recunoscut calităţile şi l-a dorit să-i fie unul dintre vicari. În 1903, Sfântul Tihon a plecat în Rusia şi a cerut Sfântului Sinod să aprobe planul său de a-l alege pe Sfântul Rafail drept episcop-vicar. Sinodul a aprobat alegerea Sfântului Rafail, precum şi hirotonirea Episcopului Inochentie (Pustynsky) ca vicar pentru Alaska. În ziua de 12 martie 1904, alegerea Sfântului Rafail ca episcop de Brooklyn a fost săvârşită de Sfântul Tihon şi de Episcopul Inochentie în Catedrala rusească Sfântul Nicolae din Manhattan, după vecernie, iar a doua zi a fost hirotonit. La Biserica Sfântului Nicolae din Brooklyn, Sfântul Rafail făcându-şi mărturisirea de credinţă în slavonă şi în arabă.

După hirotonire, Sfântul Rafail şi-a continuat lucrarea între ortodocşii sirieni, ajutându-l pe Sfântul Tihon şi pe urmaşii acestuia să administreze Misiunea Nord-americană. În absenţa Sfântului Tihon, Sfântul Rafail a fost cel care a prezidat Conferinţa Crerului de la Old Forge, Pennsylvania, în 2 august 1905. Tot el a fost acela care a sfinţit locul viitoarei Mănăstiri a Sfântului Tihon din South Canaan, Pennsylvania, cea dintâi mănăstire ortodoxă din Lumea Nouă. A fondat ziarul The Word Magazine (Cuvântul) în 1905. După 20 de ani de slujire în America de Nord, Sfântul Rafail a adormit în Hristos la reşedinţa din Brooklyn, aflată vizavi de Catedrala de pe Pacific Street, în ziua de 27 februarie 1915. La acea vreme, avea în grijă 30 de parohii cu 25 000 de credincioşi.

Dacă istoricii îl consideră pe Sfântul Rafail un teolog învăţat, un misionar dăruit, un traducător şi un scriitor prolific, precum şi cel dintâi episcop hirotonit în Lumea Nouă, evlavia populară l-a păstrat în amintire ca pe o icoană a bunului păstor, care adună turma risipită şi duce mieii la loc sigur şi la păşune, iar în ultimă instanţă, îşi pune viaţa sa pentru ei. Multe povestiri circulă despre lucrarea neobosită a Sfântului Rafail, ca mediator şi împăciuitor, ca sprijinitor al celor infirmi şi în vârstă, ca încurajator al celor tineri şi fără curaj, ca protector al văduvelor şi orfanilor şi apărător al celor sărmani şi fără avuţie. Lucrarea sa pastorală, plină de jertfire de sine transpare chiar din jurnale sale misionare scrise meticulos , care descriu călătoriile sale transcontinentale prin nenumărate oraşe, orăşele, ferme izolate şi ranch-uri din Statele Unite, Canada şi Mexic. Următoarea întâmplare este o ilustrare perfectă a cauzei pentru care este cunoscut drept „păstorul cel bun al oii celei pierdute din America de Nord”.

Odată, pe când se întorcea la New York dintr-o extenuantă călătorie misionară prin toată ţara, Sfântul Rafail a ajuns cu trenul într-un orăşel din Midwest, într-o seară târzie şi, cărându-şi singur bagajul, s-a cazat la un hotel, pentru a lua de dimineaţă următorul tren. Epuizat fizic de acea călătorie ce dura de luni de zile şi de traiul „în valiză”, Sfântul Rafail s-a găsit în situaţia nemaiîntâlnită de a nu avea nici o cunoştinţă şi nici o adresă de vizitat în acel orăşel; în sfârşit, ar fi putut să se odihnească şi să se bucure de o seară liniştită. Totuşi, după ce şi-a aşezat bagajul în cameră, Sfântul Rafail a pornit să cutreiere străzile întunecate, sperând să dea măcar peste un singur creştin ortodox. După mai multe ore şi după numeroase întrebări, a dat peste un grup de tineri ortodocşi arabi, alături de care a stat toată noaptea, oferindu-le sfaturi, întărindu-i şi încurajându-i întru credinţă şi ascultându-le mărturisirile. În ultimul moment s-a ridicat, a alergat la hotel, şi-a recuperat bagajele şi s-a suit în tren. A sosit în staţie fără suflare, urcând în tren din mers. Înainte de a-şi închide ochii şi a fura o clipă de odihnă în trenul aglomerat şi gălăgios, Sfântul Rafail şi-a notat în carneţel numele şi adresele noilor săi copii duhovniceşti, scriind în dreptul fiecăruia ceea ce le promisese că le va trimite: unuia o carte de rugăciuni, altuia o icoană, altuia un şirag de metanii şi, tuturor, dragostea, rugăciunile şi binecuvântările sale părinteşti.

Sfintele moaşte ale Sfântului Rafail, „bunul păstor al oii celei pierdute în America de Nord” au fost aşezate mai întâi în cripta de sub altarul Catedralei Sfântul Nicolae din Brooklyn (1915), apoi îngropate în secțiunea siriană din cimitirul Mt. Olivet din Brooklyn (1922), iar în cele din urmă, în Cimitirul Sfintei Învieri din Antiocheian Village, lângă Ligonier, Pennsylvania (1988). Sfinţenia sa a fost recunoscută de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Americane la data de 29 martie 2000.

Sursa: Bishop Basil (Essey), The Life of our Father among the Saints Raphael Hawaweeny, Bishop of Brooklyn