Sfântul Nicolae Planás din Atena

Între anii 1905-1907, pe când [Alexandros Papadiamandis] se afla în armată, frecventa cursurile de Muzică Bizantină ale Școlii «Sfântul Ioan Damaschin», pe care o înființase consăteanul său din Monemvasía, veșnicul întru pomenire Andréas Tsiknópoulos. La această școală îl avea coleg pe Ioánnis Alexákis, consătean de-al său din Sykéa Lakoniei, care mai târziu avea să devină cântăreț de profesie. Iată ce mi-a zis într-o bună zi: «Să vii la bisericuța Sfântului Prooroc Elisei, unde se fac privegheri și unde cântă muzică bizantină Papadiamántis, Moraitídis și alții. Te vei folosi mult și, în plus, vei învăța multe lucruri necesare și folositoare despre cântarea sfântă».

La acele privegheri venea un bărbat pe nume Alékos, care cânta și el la strană. Însă, întrucât era bețiv, când se îmbăta, cânta cu și mai multă evlavie și cu lacrimi. În aceste cazuri, Papadiamántis [Alexandros, scriitorul], care îl cunoștea, zicea: «Alékos iar cântă cu evlavie “spirtoasă”» și de multe ori îl scotea afară din Biserică. Papa-Nicolae, om simplu și fără răutate («omul simplu crede toate vorbele» Pilde 14, 15), zicea: «om bun Alékos, are evlavie și frică de Dumnezeu». Iar câteodată, după slujbă, îi dădea și o mică răsplată. Și astfel Alékos, prinzând curaj, s-a apropiat mult de papa-Nicolae, devenind prietenul lui nedespărțit. Acest fapt însă i-a scandalizat pe anumiți frați, inclusiv pe mine, care pe atunci eram un tânăr de 22-23 ani. Cu toții insistam pe lângă papa-Nicolae să-l alunge pe Alékos, fiindcă este bețiv și se face pricină de sminteală pentru ceilalți. Însă acesta, cu calmul său obișnuit, răspundea: «Alékos este un om bun, foarte bun, iubește Biserica și cântă frumos». Iar Alékos, prinzând și mai mult curaj, băga chiar și mâna în buzunarul părintelui Nicolae și-i lua banii pe care îi dădeau diverși creștini pentru a pomeni numele părinților, copiilor, fraților și rudelor acestora.

Odată, papa-Nicolae avea mai multe monede, pe care Alékos, băgându-i mâna în buzunar, încerca să i le sustragă. Dându-și seama de acest lucru, părintele Nicolae, fără să se mânie, să-l batjocorească, sau să-l bruscheze, i-a zis cu blândețe: «Alékos, încet, încet, încet, Alékos…». Acela însă și-a continuat fără nici o jenă fapta. Câteodată intra chiar și în Sfântul Altar ca să-i ia banii.

Mă cuprinde mirarea și admirația când imi amintesc că papa-Nicolae: vreme de 15 ore stătea în picioare fără să doarmă, cu toate că avea picioarele cam șubrede și, în plus, suferea și de alte boli. Stătea în picioare pe toată durata privegherii (10-11 ore) și apoi, dis-de-dimineață, mergea în parohia lui ca să săvârșească Utrenia și Sfânta Liturghie (încă 4-5 ore). Cu siguranță că n-ar fi putut rezista atâtea ore dacă n-ar fi avut multă răbdare. Și totuși, oricâtă răbdare ar fi avut, tot nu ar fi rezistat. Pe papa-Nicolae o altă putere îl ținea în picioare – puterea lui Dumnezeu, harul Sfântului Duh, cel care «vindecă cele slabe și împlinește pe cele care lipsesc» și care le face posibile pe cele imposibile. Putem spune că nu mai trăia el în sine, ci Duhul Domnului, Cel care Se odihnește în inimile celor blânzi, așa cum se spune în cartea Pildelor: «Duhul Domnului se odihnește în inimile blânde, pe când inima tulburată este sălaș diavolului».

Părintele Nicolae niciodată nu se tulbura, nu se mânia, ci îi iubea pe toți și se ruga pentru toți. Avea rugăciunea inimii, tristețea cea «îmbucurătoare», lacrimile cele mângâietoare, virtuți care l-au făcut blând și moștenitor al pământului celor blânzi, adică al Împărăției Cerurilor.

Racla cu moaștele Sfântului Nicolae Planas se găsesc în biserica Sfântului Ioan Kinigos din Atena

Să imităm și noi, dragilor, așa cum poate fiecare, smerenia părintelui Nicolae, ca să dobândim și noi harul lui Dumnezeu, care să ne ridice din căderea noastră; să imităm blândețea sa, ca să se odihnească și în inimile noastre Duhul lui Dumnezeu; să-i imităm răbdarea, ca să ne zidim sufletele pe temeiul neclintit al acesteia și, astfel, să dobândim Împărăția cea cerească și veșnică a lui Dumnezeu. Fie ca toți să reușim acest lucru, cu harul și cu iubirea de oameni a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, și cu mijlocirile Preacuratei Maicii Sale și ale tuturor Sfinților. Amin.

Sursa: Papa-Nicolae Planás, ed. Astír, Atena 1979