Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul – 4: Educaţia – mediul – părinţii

Având astfel de părinţi, bunul Ştefan este încredinţat dascălilor şi pedagogilor încă din fragedă copilărie. Acolo uneşte deosebita sa râvnă cu inteligenţa sa firească şi, în puţină vreme, îi întrece cu mult pe toţi cei de o vârstă cu el. Se îndeletniceşte cu învăţăturile sfinţiţilor noştri dascăli, se desăvârşeşte repede cu ajutorul acestora, îşi face câteva planuri pentru viitoarea sa reuşită.

Totodată, studiază la câteva noţiuni de cultură generală şi se apropie, pentru o vreme, de poeţii cei desăvârşiţi din vechime. A considerat că este bine să-şi însuşească şi învăţătura dinafară, ca să o aibă ajutătoare şi slujitoare în cercetarea lucrurilor mai înalte, pentru ca mintea lui să nu şchiopăteze în această privinţă şi să nu fie nedestoinic în această desăvârşită călătorie în lumea contemplativă a sufletului său. Ştim că în această privinţă uneori întâmpină greutăţi chiar şi mulţi dintre cei mai renumiţi oameni. Necunoaşterea întunecă înţelesurile Scripturilor şi este consecinţa lipsei de învăţătură, pentru că aceasta are menirea de a deştepta cuvântul firesc dinlăuntrul nostru şi de a-l povăţui spre limpezirea tainelor ascunse.

Aşadar, după ce s-a ocupat puţin cu gramatica, s-a dăruit cu totul cititului, studiind învăţătura morală şi povăţuitoare către viaţa îmbunătăţită, ca să dobândească folos sufletesc. A ales cu iubire de osteneală acele texte ale poeţilor şi ale istoricilor care povăţuiesc la înţelepciune şi pregătesc sufletul pentru nevoinţe vitejeşti. Repede însă a aruncat departe, „la corbi”[1], aşa cum se spune, cu mărinimie, tot ce era nefolositor şi de prisos, ca pe o flecăreală deşartă şi ca pe o vădită capcană pentru suflet.

De atunci s-a făcut vrednic de iubirea tuturor. Toţi au fost cuceriţi de cunoştinţele şi de gândirea sa. Iubit fiind de dascălii lui, era o nespusă mângâiere şi o pildă de învăţătură, precum şi un nemijlocit îndemn spre virtute şi pentru colegii şi cei de o vârstă cu el care erau neprihăniţi şi înţelepţi, dar, în acelaşi timp, pentru cei de o vârstă cu el şi pentru aceia dintre colegi care erau vicleni, perfizi şi desfrânaţi era de mirare şi cu neputinţă de urmat, din pricina virtuţii lui covârşitoare. Tuturor le era plăcut şi vrednic de iubit, de vreme ce nimănui nu i-a arătat vreodată răutate sau vrăjmăşie. Picura veselie în sufletele tuturor atât prin tăcerea, cât şi prin cuvintele sale.

La acestea se adăugau bărbăţia sufletească, puterea trupească şi înfăţişarea sa cuviincioasă. Toate acestea, împreună cu bunul său neam, l-au făcut pe tânăr vestit nu numai dascălilor, rudelor şi celor de o vârstă cu el, ci şi aproape întregii cetăţi, celor mari şi celor mici, înţelepţilor şi neînţelepţilor, tuturor vârstelor şi claselor sociale.

Dragostea părinţilor faţă de el era foarte mare, cu toate că nu-l ajungeau în virtute. Îl iubeau, desigur, peste măsură de mult, nu numai pentru că erau părinţii lui, ci şi pentru că era un copil minunat, cu mult mai presus decât ceilalţi.

Astfel de părinţi, prin cuvintele şi faptele lor, erau o pildă zilnică de virtute pentru mult-iubitul lor fiu. Ei nădăjduiau că în scurtă vreme se va împlini dorinţa lor părintească. Desigur, se vedea de mai înainte că bunul copil avea să-i întreacă pe părinţii lui. Cât de mare era bucuria lor sufletească! Cât de multă grijă arătau pentru preaiubitul lor fiu şi câtă mulţumire aveau, chiar şi de la cei dinafara Bisericii! Sau, mai degrabă, câte mulţumiri nu înălţau şi câtă recunoştinţă nu-I arătau lui Dumnezeu, Dătătorul a tot binele!

Sursa: Sfântul Filothei Kokkinos, Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul cel nebun pentru Hristos, traducere din limba greacă de  ieroschimonah Ştefan Nuţescu (Chilia “Buna Vestire”, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos), Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2011, pp. 16-18