Exorcizarea unui emigrant grec din America

Este un lucru trist faptul că mulți greci, ajungând în afara țării lor, au căzut victimă, din nepurtare de grijă, unor idei anti-creștine și erezii, pierzându-și comoara neprețuită a credinței ortodoxe. Acest lucru i s-a întâmplat și unui bărbat numit Anghelís Kioússis.

Acesta plecase din regiunea Thebei, patria sa, în America cea îndepărtată, nădăjduind la o slujbă mai bună. Pentru că era isteț și întreprinzător, nu doar că a reușit din punct de vedere profesional, dar a și devenit foarte bogat.

La vârsta de patruzeci de ani, simțea nevoia unui lucru nou în viața sa. Orbit de bogăție și întunecat de mândrie, s-a prins în mrejele unei secte satanice. Sufletul său s-a otrăvit într-o așa măsură, că a ajuns să se lepede de creștinism într-o ceremonie în care a spurcat icoanele Mântuitorului și a Maicii Domnului. La fel făcuseră și alții, fără li se întâmple nimic.

Dar Dumnezeu, care îndură și tace, uneori consideră potrivit să rupă tăcerea. Acest lucru s-a petrecut în cazul lui Anghelís: necazul a căzut peste el în vreme ce pleca din locul unde-și săvârșise nelegiuirea. Dumnezeu l-a dat în mâna diavolului. De dinafară, părea că îl lovise subit nebunia.

„Anghelís, bogatul este bolnav !” Știrea s-a răspândit repede printre grecii emigranți. „Nu știe nici ce zice, nici ce face, are o boală mintală gravă”.

Frații lui și-au luat responsabilitatea de-al purta de la un doctor la altul, de la un psihiatru la altul. Erau norocoși că puteau cheltui atâția bani cu asta. Anghelís a fost examinat de cei mai eminenți psihiatri, a luat cele mai bune medicamente și îngrijit în cele mai bune sanatorii, dar toate fără nici un rezultat. Doctorii spuneau: „Este o boală ciudată, un caz special, ce-am putea face?”

Rudele lui Anghelís au început să priceapă că boala lui se găsea într-un domeniu dinafara jurisdicției științei medicale. Și-au amintit că-și renegase credința și l-au dus înapoi în patrie, apelând la Biserică și la ajutorul preoților. Acum, în loc de medicamente, primea Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. În cele din urmă, totul a luat o astfel de turnură, încât Anghelís a fost dus în Sfântul Munte.

Mai mulți oameni recomandaseră: „Nu ar trebui să-l duceți în Sfântul Munte, să se roage un ieromonah pentru el?” Sugestia a fost primită imediat, iar Anghelís cu frații săi au ajuns la Néa Skíti, unde aveau niște cunoștințe.

Cu mai multă vreme în urmă l-am întâlnit și noi la Néa Skíti pe cel care îi găzduise în Coliba sa, pe Părintele Eustratie Aghiograful. Atunci când l-am întrebat, ne-a povestit totul în detaliu. Ne-a descris și nebunia omului posedat. Anghelís purta cu el patru, cinci mingi mari cât portocalele, și se amuza aruncându-le una câte una în aer, prinzându-le și aruncându-le din nou, fără să scape vreuna. Chiar și cel mai abil jongler l-ar fi invidiat !

Multe soiuri de demoni îi tulbură pe cei demonizați. Unii lucrează în miezul zilei, alții noaptea, alții o dată pe lună. Unii sunt surzi și muți, alții mult-vorbitori nerușinați etc. Dracul lui Anghelís putea fi considerat drept „stricător și înșelător al minții” și „volubil”. Sub influența lui, sărmanul om sporovăia neîntrerupt și vorbea singur, povestind despre tot felul lucruri. Limba lui nu se oprea vreodată.

Părinții de la Néa Skíti s-au străduit mult să-l scoată, dar nu au reușit. Demonul era foarte îndărătnic: „grumazul lui are nervi de oțel”. Părinții s-au gândit să caute un bătrân „întărit în luptă”. Un astfel de bătrân era Părintele Ignatie Duhovnicul, care vindecase mulți demonizați.

Anghelís fu dus în Katounákia, unde l-a întâlnit pe părintele Ignatie, iar lupta fu pusă la cale. Părintele Ignatie și-a dat seama că va fi nevoie de multă strădanie pentru a goni acel duh. La luptă, la Liturghii și la exorcisme urma să-l ajute și ucenicul lui, cu numele tot Ignatie. Vreme de 40 de zile aveau să postească, să-i citească molitfe și să cheme mila lui Dumnezeu. Anghelís urma să se spovedească zilnic, mărturisindu-și cele mai scunse gânduri și tot ceea ce îi spunea demonul.

Timp de 39 de zile au purtat această bătălie grea, iar în cea de-a patruzecea zi, suferindul a respirat aerul libertății. Lanțurile cu care fusese legat atâția ani au fost rupte. Ușurarea sa era de nedescris. Plin de bucurie, s-a întors în locul său de baștină și apoi, în America, unde, „îmbrăcat în cugetul cel bun”, și-a continuat viața, dar nu l-a uitat niciodată pe Bătrânul Ignatie care l-a slobozit din tirania diavolului.

Sursa: Arhimandritul Herouvim Karámbelas, Σύγχρονες Αγιορείτικες μορφές (Figuri aghiorite contemporane) (vol. 2).