Gheronda Dionisie, părintele orb de la schitul Colciu – 2

În toți acești ani, presupun că ați avut parte și de clipe bune și de clipe grele. Ați avut de dus și o luptă duhovnicească, dar și o luptă trupească, pentru supraviețuire. Ce ne puteți spune despre viața sfinției voastre până în prezent?

Din punct de vedere duhovnicesc, am petrecut bine, plăcut. Am avut mulți bătrâni înduhovniciți, care ne-au ghidat mereu pe drumul cel bun. Noi aveam convingerea că prin gura lor ne vorbește Însuși Dumnezeu. De aceea, făceam ascultare totală față de ei și astfel ne era bine. În rest, am avut parte și de bune și de rele. Ba am avut de-a face cu rebelii, ba cu nemții. Pe atunci, am trăit vremuri grele. Câteodată nu aveam nici pâine. Îmi amintesc că odată ne-a dat un bătrân două lire și, întrucât nu aveam ce mânca, ne-am dus la o chilie care aparținea de mănăstirea Ivíron și am cumpărat niște porumb de o liră. Erau vremuri foarte grele. Mulți greci din afara Sfântului Munte au murit de foame. Odată, s-a întâmplat să trec prin Tesalonic, unde am văzut un copil care cerea trecătorilor ceva de mâncare. Lumea care trecea pe lângă el, vrând să-l ajute, îi dădea mărci germane, dar nu puteai găsi nicăieri pâine de cumpărat. Până să se găsească cineva care să-i dea o bucată de pâine, a murit, săracul. Cât m-am întristat! În general, au murit mulți de foame. Însă aici, în Sfântul Munte, ne-a păzit Maica Domnului. Mai cu ierburi, mai cu una alta, n-am auzit să moară cineva de foame. Oricum a fost greu, tare greu. Ne-a ajutat Maica Domnului și încă ne mai ajută.

În acești ani grei, v-ați gândit vreo clipă să vă întoarceți în țara de obârșie?

Vezi, au trecut atâția ani și încă îmi amintesc cum am venit, cum trăiam. În acei ani, cu toate că ne-a fost greu, eram totuși mulțumiți că ne aflăm aici și Îl slăveam pe Dumnezeu. Niciodată nu ne-a părut rău că am venit aici, cu toate că pe atunci în România se trăia bine, chiar foarte bine. Acum însă e foarte greu acolo, lumea nu are ce mânca, mulți pleacă în străinătate să lucreze. E greu, ce să facem?…

Mulți pelerini vin să viziteze Sfântul Munte și pe sfinția voastră aici. Ce credeți că îi atrage la această chilie îndepărtată? Care sunt problemele lor și ce mesaje vă aduc din lume?

Vezi, întrucât trăim vremurile de pe urmă, lumea este neliniștită și căută însetată adevărul, adevărul lui Hristos. E clar că omenirea nu se află pe un drum bun, ci merge înspre rău. Cei care dețin puterea, în loc să fie exemple de viață virtuoasă, fac cele mai mari fărădelegi. Creștinii, care au înăuntrul lor harul dumnezeiesc primit de la Botez, și care se împărtășesc constant cu Trupul și Sângele Domnului, nu se pot împăca cu ideea că omenirea merge înspre rău. În setea lor de Dumnezeu, vin în Sfântul Munte ca să audă un cuvânt bun. Ce să facă? Cunosc faptul că toți vom muri la un moment dat și vom merge fie la bucuria veșnică, fie la osânda veșnică. Și de aceea ne întreabă: cum să ne mântuim în societatea în care trăim?

Gheronda, cum vedeți prezența și misiunea Ortodoxiei în lumea contemporană, dat fiind faptul că s-au înmulțit vrăjmașii ei văzuți și nevăzuți? Cum trebuie să trăiască creștinii ortodocși în mileniul III și care sunt armele și proviziile duhovnicești cu care trebuie să se întrarmeze?

Așa cum spune Sfânta Scriptură, înmulțitu-s-au vrăjmașii Ortodoxiei. Trăim vremurile cele mai de pe urmă. «Ucenicii» lui antihrist vor să-i pregătească acestuia calea. Însă, așa cum ne învață Părinții Bisericii, atât timp cât Ortodoxia stă tare pe picioare, nu vor putea să ne biruiască. Căci aceștia vor să îngenuncheze Ortodoxia, astfel încât să pregătească împărăția în care să domnească «urâciunea pustirii» (Mat. 24, 15). Însă, câtă vreme Ortodoxia va continua să ofere mărturie lumii despre Hristos, sub nici o formă puterile potrivnice, adică vrăjmașii lui Hristos, nu vor putea să învingă, chiar dacă fac demersuri disperate pentru a ne dezbina, pentru a ne distruge. Deci, de vreme ce ne-a învrednicit Dumnezeu să cunoaștem calea cea adevărată spre mântuire, spre Împărăția cerurilor, avem obligația de a ne împotrivi faptelor lor, pentru că nu sunt spre folosul nostru, ci au drept scop să ne piardă. Pentru aceasta însă, trebuie să ne întrarmăm cu răbdare și înțelepciune. Dacă vom rămâne indirefenți la toate acestea, atunci nu vom putea fi numiți creștini adevărați, ci falși. Să-L rugăm pe Domnul să ne lumineze, ca să arătăm lumii întregi că suntem creștini ortodocși. Trebuie să urmăm și noi calea pe care au urmat-o sfinții Apostoli și sfinții Părinți, până la ultima suflare a vieții noastre. E nevoie, însă, de multă răbdare. Trebuie să imităm miile de martiri, pe acești eroi ai credinței, care, urmând calea cea adevărată a lui Hristos, au dat dovadă de atâta răbdare și tărie. Dacă vom îngenunchea și vom face metanii și rugăciuni neîncetate către Dumnezeu, atunci cu siguranță că ne va ajuta, căci Domnul are grijă de fiecare dintre noi. Mai multă grijă are El de mântuirea noastră decât noi înșine. Fiindcă, în general, noi orbecăim prin întuneric; ne-am lăsat înșelați de duhurile necurate, care au sădit o mulțime de patimi în sufletele noastre. De aceea, de multe ori uităm de Dumnezeu, Care ne cheamă la El în fiecare clipă, zicându-ne: «Veniți, veniți la Mine. Oricât de obosiți ați fi, oricât de mult v-ați îndepărtat de Mine, tot la Mine veți găsi mântuire și odihnă sufletelor voastre». Așadar să ne osârduim pentru mântuirea noastră și fie ca Dumnezeu să ne ajute.

Puteți să ne împărtășiți câteva din experiențele pe care le-ați trăit aici, în Sfântul Munte, din care s-a văzut grija deosebită a Maicii Domnului și ajutorul lui Dumnezeu?

Aici, în grădina Maicii Domnului, ne bucurăm în fiecare clipă a vieții de ajutorul Sfintei Fecioare. Eu personal am fost salvat de multe ori de către ea. Odată m-am îmbolnăvit atât de tare, încât doctorul, când a venit, a întrebat: «Mai trăiește? Cum e oare cu putință?». Altă dată căram niște sarcini grele cu vreo cinci măgari, pe un urcuș imens. La un moment dat, am călcat într-o capcană. Nu știam ce este. Din fericire, purtam papuci. Oricum m-a păzit Dumnezeu și capcana nu a funcționat, căci se blocase. Dacă nu se bloca, rămâneam fără picior. Nu e clar că m-a scăpat Dumnezeu? A fost minunea Maicii Domnului și a sfântului Gheorghe. Și multe alte minuni am trăit și văzut, pe care numai Maica Domnului poate să le facă.

În toți acești ani în care trăiți în Sfântul Munte trebuie să fi cunoscut mulți oameni sfinți. Care considerați că este temelia vieții duhovnicești, dat fiind faptul că păcatul, care în zilele noastre are nenumărate fețe, îl împinge pe om într-o stare de confuzie și îl duce în impas? Ce trebuie să aibă în vedere cel care vrea să ducă o viață duhovnicească și să se afle aproape de Dumnezeu?

Desigur, am cunoscut mulți oameni sfinți. Dar să fim cu luare aminte, căci, oricât de înduhovnicit ai fi, diavolul tot te va lupta, mai ales cu duhul mândriei. Și, dacă vei crede că ești cineva, chiar în acel moment vei cădea. Mai bine să fii un păcătos smerit, decât un «sfânt» mândru. Căci cel care se mândrește poate cădea oricând și apoi greu se va mai pocăi, pe când păcătosul smerit are nenumărate ocazii de a se pocăi. Cunoaștem mii și mii de cazuri de păcătoși care s-au pocăit și au devenit sfinți. De aceea, trebuie să ne osârduim ca fiecare izbândă în plan spiritual s-o tăinuim prin smerenie. Dacă nu ne vom smeri, atunci ne va fi foarte greu. Nu vom putea trece de vămile văzduhului care ne așteaptă după moarte. Așa cum citim din viața sfântului Antonie cel Mare, la fiecare vamă trecută, îi strigau demonii: «Ne-ai învins, Antonie, ne-ai învins». La care el răspundea: «încă nu, încă nu». Vedeți? Demonii aveau puterea chiar și acolo să-l doboare pe sfântul Antonie, cu ajutorul mândriei. De aceea, sfântul, ajungând la Tatăl cel ceresc, s-a întors către demoni și le-a zis: «Acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, v-am învins». Mândria este cel mai mare păcat. Oricât de înaintat ai fi în cele duhovnicești, dacă te vei lăsa înșelat de ispită și vei zice: «acum sunt cineva; nu sunt ca acela sau ca celălalt», exact în acel moment vei cădea. Și toată munca ta se va duce pe apa sâmbetei. Deci, dacă nu vom pune smerenia ca fundament al faptelor noastre bune, nu vom putea progresa nicidecum.

Și cum putem dobândi virtutea smereniei?

Având convingerea că fiecare acțiune trebuie însoțită de smerenie. Orice am face, orice am cere de la Domnul, dacă nu cerem cu smerenie, nu vom primi nimic. Și nu numai atât: dacă nu ne smerim, nu-L vom avea pe Dumnezeu înăuntrul nostru, nu ne vom putea uni cu El. Trebuie să mărturisim că suntem nevrednici, nu numai cu gura, ci și cu inima. Trebuie s-o spui și să crezi…

Gheronda, astăzi există familii binecuvântate, dar și familii cu multe și mari probleme, atât în interiorul, cât și în afara casei. Ce trebuie să facă părinții, ce atitudine trebuie să aibă față de copiii lor?

Să încerce să nu se îndepărteze de învățătura Bisericii. Să nu zică de pildă: «nu-i nimic dacă copilul meu se uită la televizor, căci este încă mic». Televizorul este o capcană a celui viclean, prin care acesta urmărește să distrugă omenirea. Mulți părinți își lasă copiii să stea ore în șir în fața micului ecran, fără să știe la ce se uită. Stăpânitorii acestei lumi, dacă erau creștini cumsecade, atunci ar fi arătat lucruri bune la televizor, imagini și emisiuni folositoare, ca să se folosească lumea. Dar, întrucât se pare că aceștia vor să ne ducă spre pierzanie, să-i distrugă pe oameni încă de la o vârstă fragedă, arată numai imagini necuviincioase, prin care încearcă să sădească răul în inimile inocente ale copiilor, în loc să le cultive lucruri bune și principii folositoare. Astăzi puțini mai merg la biserică. Conducătorii bisericești – preoții, diaconii – trebuie să fie curați. Însă cum să fie curați când de mici copii au fost întinați cu imagini necuviincioase? Asta e, trebuie să ne osârduim din greu. Rețeta mântuirii este foarte simplă, însă noi suntem plini de patimi rele, care sunt alimentate mai ales prin intermediul televizorului. Nu ne mai interesează calea lui Dumnezeu. Deci trebuie să ne osârduim… Voi, părinții, sunteți responsabili de viața duhovnicească a copiilor voștri. Deci trebuie să-i învățați să iubească Ortodoxia, să împlinească povețele Bisericii, pentru a păși pe calea mântuirii. Să nu-i lăsați să vadă imagini necuviincioase la televizor. Pentru că orice vede copilul la vârstă mică rămâne imprimat în inima sa și nu se mai șterge. De aceea este foarte periculos acest lucru. Deci să vă interesați de binele copiilor voștri și veți avea mare plată de la Domnul. Când vă va chema Domnul la El, adică când veți ajunge la Tatăl cel ceresc, veți putea spune, dimpreună cu Isaia (8, 18): «iată eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu». Asta numai dacă veți crește copiii voștri cum se cuvine și dacă îi veți învăța de mici să meargă la biserică. Desigur, este greu. De multe ori anturajul lor nu este unul bun și ei se lasă influențați. E nevoie de multă răbdare. Să ne osârduim să mergem pe căile lui Dumnezeu, căci le cunoaștem. Dacă nu le-am cunoaște, ar fi cu totul altceva. Însă noi, ortodocșii, le cunoaștem și avem posibilitatea să le împlinim.

Gheronda, care este părerea sfinției voastre despre muzica bizantină în cadrul cultului creștin?

Eu am învățat muzică bizantină de la un părinte foarte duhovnicesc, Iacob, iar acesta, la rândul său, a fost învățat de către renumitul monah Nectarie Vlahul. Muzica bisericească este muzica îngerilor. Mulți sfinți s-au bucurat de darurile lui Dumnezeu, dar numai pe psalți (cântăreții bisericești) i-a binecuvântat Maica Domnului în mod deosebit și le-a însuflat acest dar, așa cum citim în viața cuviosului Ioánnis Koukouzélis și a cuviosului Grigórios Doméstikos. Și îngerii din ceruri cântă. Ortodocșii și toți creștinii cântă spre slava lui Dumnezeu. Muzica bizantină este bineplăcută înaintea lui Dumnezeu, pentru că aduce bucurie în inimă și înalță mintea către Dumnezeu. Și în România, în anul 1926, când am plecat eu, la toate mănăstirile se cânta muzică bizantină. Acum, din câte am auzit, s-au schimbat lucrurile. Au apărut și coruri care cântă pe voci. Însă mai sunt și mănăstiri care păstrează muzica bizantină.