Gheronda Pangratie Vatopedinul, de la chilia Sfântului Procopie (1909 – 24 aprilie 1999)

Chilia sfântului Procopie

Am avut binecuvântarea să îngrijim și să-i slujim în ultimii ani, până în ultimele clipe de viaţă – care au fost foarte dureroase – şi unui alt părinte, anume lui Gheronda Pangratie, care și el era un om cu adevărat nobil. Era de loc din Gomáti, Halkidikí.

Pe când era tânăr, avea rude nişte părinţi din Sfântul Munte. Unul dintre ei era un bun duhovnic, foarte vestit, Părintele Neofit care locuia într-una din chiliile vatopedine, anume la Sfântul Procopie. Pe Gheronda Pangratie l-au adus în Sfântul Munte de mic copil, de pe când avea vreo 8 ani; îl chema Dimitrákis pe atunci.

L-au pus pe un măgăruș. Avea două coșuri măgărușul. Într-un coș l-au pus pe Dimitrákis și într-altul, un purceluș, și aşa l-au adus în Sfântul Munte, ca să aibă grijă de un părinte bolnav. Dar micuțul vroia să se joace. Se ascundea sub patul părintelui și îi legăna patul. Părintele se întrista, își lua bastonul și îl bătea.  Dimitrákis a rămas totuși în Sfântul Munte, deși nu avea chemare spre monahism. A rămas din dragoste pentru părinţii călugări. Atunci când a devenit călugăr, însă, spunea: ”Ce am devenit eu acum?”. Plângea:  „mi-am robit toată viața mea acum”.

Dar a rămas până la sfârșit și și-a păstrat rasa, fiindcă își iubea bătrânii.

Avea multă dragoste față de aproapele. Când auzea că s-a îmbolnăvit cineva, imediat îl ducea la doctori. Ajuta cât îi stătea în puteri. Avea o casă foarte bună, chilia de la Sfântul Procopie, care strălucea de curățenie. A slujit Sfântului Procopie cu multă iubire.

Îmi amintesc că iubea cultura și avea darul de a se face plăcut oamenilor de marcă. Întotdeauna ştia cum să facă companie persoanelor sus-puse, miniștrilor, generalilor. Cu toate că nu a mers deloc la școală, scria minunat.

Spre sfârșitul vieții pământești, a îngăduit Dumnezeu să se îmbolnăvească de cancer la plămâni. A suportat cu răbdare boala vreme de aproape doi ani și jumătate. S-a întâmplat ca noi să-i slujim în ultimile zile de viață.

Către sfârșitul vieții, deşi internat la Tesalonic, la Spitalul Theagénio într-o stare gravă, mintea îi mergea brici. La un moment dat ne-a zis: “Părinților, luați-mă și duceți-mă în Sfântul Munte. Acolo vreau să mor, fiindcă mi se apropie sfârșitul”.

Îi spun: “Părinte, este foarte greu să te transportăm, fiindcă nu ajunge până acolo ambulanța. Ești pus la perfuzii și la oxigen”.

Era într-adevăr într-o stare foarte grea și avea dureri groaznice. Zice: “O să găsiți voi un mod să mă transportați. Maica Domnului nu o să mă lase să mor aici. Vreau să merg în Sfântul Munte. Să-mi aduceți elicopter!”. “Cum să-ți aducem elicopter, Gheronda? Unde o să găsim un elicopter? Știu că elicopterul transportă bolnavi din Sfântul Munte în alte părți și nu invers”.

“Voi o să aranjați tot și o să plecăm de aici”, ne spunea. Era atât de convins! Noi nu aveam nădejde că îl vom putea duce pe Gheronda Pangratie în Muntele Athos cu elicopterul. Ziceam însă să încercăm, de vreme ce ne-o cere Gheronda.

Avea 92 de ani. Desigur, înainte să se îmbolnăvească, era în stare să vină de la chiliile Vatopedului trei ore de mers pe jos până în Karyés, la chilia noastră. Nimeni nu-l ajungea. Era ca un vultur, deși era foarte slăbuț la trup.

Am telefonat guvernatorului din partea locului, domnului Kasmiróglou. Îi spunem: “Guvernatorul Sfântului Munte, domnul Psyháris, are un elicopter cu care vine în Munte. Am putea să îl folosim pe acesta”.  “Nuuu!”, ne zice.  “Elicopterul nu este al lui. Doar îl închiriază. Noi nu avem posibilitatea să vă oferim un elicopter”.

Am început să ne întrebăm oare unde vom găsi un elicopter. Sunăm la Express Service. Ne spun: „E în patrulare în Halkidikí elicopterul nostru”, căci era 1 mai. „Nu poate să vă ducă în Sfântul Munte”. Sunăm la Intersalonika și acolo ne răspunde o doamnă bună la suflet care ne liniștește. Zice: „Elicopterul este în misiune acum, dar de îndată ce se întoarce, o să vă sun. O să zburați după-amiază spre Sfântul Munte”. Nouă ni s-a părut ciudat răspunsul ei și totuși, după puțin timp, ne sună și ne anunță că a confirmat și pilotul: “La ora 18:00 o să zburați spre Athos”.

Îi spunem părintelui Pangratie: ”S-a găsit un elicopter. Maica Domnului și Sfântul Procopie ne-au ajutat”. „Ce bucurie!” – spuse Gheronda Pangratie. Fiecare minut ce trecea i se părea o veșnicie. “M-ați păcălit!”, zicea.  “Când plecăm? A trecut ora 18:00”. “Nu, nu a trecut”. Era abia ora unu la amiază.  “În jurul orei cinci o să sosească ambulanța și vom merge la heliport…”.

Era foarte nerăbdător să meargă în Athos. Într-un final am ajuns la heliport. Am intrat în elicopter și am zburat. Când am ajuns, ne-a zis: “Mai coborâți din altitudine ca să-mi văd chilia” (a Sfântului Procopie). “Nu vei merge la chilia ta?” “Nu. Mergem la Karyés. Acolo o să mor”.

Biserica Sfântului Procopie

Pilotul coborâ elicopterul deasupra Chiliei Sfântului Procopie. Gheronda Pangratie s-a ridicat puțin și şi-a văzut chilia. Şi-a făcut cruce, apoi am aterizat cu elicopterul la Karyés. Acolo am transformat o cameră în salon de terapie intensivă. Ne-au dat toate medicamentele de la spital. A mai trăit cinci zile acolo și a murit. L-am privegheat.

Ce ne-a impresionat cel mai mult a fost faptul că din momentul în care a ajuns în Muntele Athos i-au încetat durerile. Avea unele dificultăți și horcăia mereu, căci avea lichid în plămâni. Îl întrebam: ”Îți e greu?” “Nu, deloc. Nu simt nimic”, ne răspundea.

Singurul lucru pe care îl voia era să-l legănăm ușor, fiindcă i se înfierbântau picioarele.

A venit și nepotul lui acolo. Unde s-au dus durerile? Din moment ce avea cancer și era pe pat de moarte?

Se împărtășea în fiecare zi. În ultima zi, mi-a spus: “Părinte Vasilie, mi-am amintit ceva. Adu-mi duhovnicul”. S-a spovedit la amiază. Seara i s-a înrăutățit starea. Horcăitul îi prevestea moartea. Am sunat imediat la spital, pe la 22:00 – 23:00. Cei de la spital îmi spun: “Imediat trimitem ambulanță”.  “Ce ambulanță?”, le spun eu, “omul moare. Spuneți-ne ce să facem?”

Ne-au dat câteva îndrumări, cortizon, teofilină, diuretice, să le punem în perfuzii. Toate astea, noi fiind în Muntele Athos.

Mi-a spus atunci Gheronda Pangratie: “Lasă medicamentele astea. Nu mă mai ajută acum. Ce era de rezolvat prin medicamente, s-a rezolvat. Acum eu plec. Doar stai puțin lângă mine, să-mi ţii companie, în scurt timp plec”. Atunci îi spun Părintelui Ignatie: “Du-te, odihnește-te puțin, poate doar vorbeşte așa bunicuțul. De unde știe el că o să plece? Poate că o să mai trăiască zile multe”.

Atunci Părintele Ignatie s-a dus să se odihnească puțin. L-am îngrijit pe bolnav și m-am așezat alături de el. În timp ce vorbeam, l-a luat somnul. Și-a dat duhul ca o păsărică. Am scos perfuziile. Am adormit și eu alături de el. M-am gândit că o să-l pregătim dimineața. „Nu o să devină rigid monahul. În zori de zi o să-l trezesc pe Părintele Ignatie și o să-i spun cele întâmplate. Apoi o să-l pregătim”. Şi aşa a fost, nici nu a devenit rigid, nici altceva nu s-a întâmplat. A avut un sfârșit cuvios, Gheronda Pangratie.

Sursa: Cuviosul Pangratie, Publicaţie a Mănăstirii Grigoriou, Sfântul Munte, fascicolul al II-lea din anul 2007, numărul 32, pp. 120-124.