Postul și necazurile vieții

După cum citim în pericopa evanghelică de astăzi (Marcu 9, 17-31), ucenicii lui Iisus au fost puși într-o situație dificilă: înaintea lor fusese adus un tânăr demonizat pentru ca să-l vindece, iar aceștia nu au reușit. De aceea, mai apoi, atunci când tatăl acelui tânăr l-a dus înaintea lui Iisus, iar Acesta l-a vindecat, apostolii și-au întrebat Dascălul: „Dar noi de ce n-am reușit ?” Iar Acela le-a explicat că acest lucru este dificil și poate fi întreprins cu succes de cineva doar prin rugăciune și post.

Răspunsul dat de Iisus constituie, în același timp, și o măsură pentru felul în care ar trebui să abordăm necazurile vieții. Suntem obișnuiți ca în aceste cazuri să ne bazăm numai pe forțele proprii, iar dacă reușim, considerăm că suntem vrednici de importanță, încât aproape că este nevoie să nu reușim, sau să considerăm efortul omenește cu neputință pentru ca să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Altfel, Îl scoatem din viața noastră…

Dar ceea ce este valabil în atâtea alte situaţii, este valabil şi acum: pentru a reuşi ceva, este nevoie să ne ostenim. Iar osteneala are în viaţa duhovnicească sensul kenozei, de a goli omul şi de a-l face să se lepede de cele care-l împiedică să-L primească pe Dumnezeu în inima sa. Prin rugăciune, omul îşi orientează existenţa spre voia dumnezeiască, iar prin post, îşi eliberează sinele de cele ce-l ţin legat departe de Dumnezeu.

Rugăciunea şi postul sunt considerate de către Biserica noastră drept virtuţi. Iar prin aceste virtuţi, omul poate să atragă mila lui Dumnezeu şi să întâmpine situaţiile dificile. Desigur, în tradiţia noastră, virtuţile sunt strâns legate între ele şi se influenţează reciproc. De exemplu, postul poate întări smerenia, smerenia dragostea, dragostea discernământul şi aşa mai departe. Un mare sfânt al Bisericii noastre, Sfântul Ioan Sinaitul, care este cinstit cu deosebire în această a Patra Duminică din Post, a scris această carte deosebită, Scara, descriind cu acrivie modul în care virtuțile pot deveni o scară ce pregătește omul pentru comuniunea cu Dumnezeu.

Frații mei,

Trecem printr-o perioadă binecuvântată, perioada Postului celui de 40 de zile. Sfânta noastră Biserică rânduiește vremurile de post nu pentru a-i necăji pe credincioși, ci pentru a-i ajuta să-și exerseze simțurile duhovnicești. Prin post, acestea se dezvoltă și se ascut, după cum am spus, și celelalte virtuți, iar omul poate să abordeze viața cu o altă sensibilitate. Înarmat cu aceste virtuți, are împreună-luptător cu sine milostivirea lui Dumnezeu, iar lumea sa interioară va fi exersată pentru a face față adversităților vieții. Să socotească fiecare dintre noi ce oportunități ne oferă Postul Mare și să se îngrijească să le valorifice spre folosul său duhovnicesc.

Sursa: Cotidianul “Δημοκρατία”, 13.04.2013