Sfântul Macarie Notará (+1805) – 17 aprilie

Sfântul Macarie (după numele lumesc, Mihail) s-a născut în 1731 în Tríkala Corinthíei și provenea din familia importantă Notará. Tatăl său, Gheorgantás (sau Gheorghe), notabil al provinciei Corinthía, a dobândit  nouă copii din căsătoria sa cu virtuoasa Anastasia. De către Eustatie, dascălul din Kefallinía, a fost învățat primele litere la Mănăstirea Maicii Domnului. De mic și-a arătat înclinarea spre lucrările evlaviei și dragostea față de Biserică. Ca intendent al proprietăților imobiliare ale familiei, nu a fost unul foarte eficient, pentru că nu doar că nu reușea să strângă dările de la săteni, ci și-a împărțit și ceea ce avea săracilor. Tatăl său nu i-a îngăduit să devină monah la Mănăstirea Marii Peșteri, dar s-a dedat cu totul studiului dumnezeieștilor Scripturi și textelor patristice.

După moartea dascălului său, și-a luat obligația, fără plată, vreme de șase ani, de a-i învăța pe elevii din Corint. Acest lucru a stârnit uimirea și respectul concetățenilor săi, iar în 1764, la adormirea mitropolitului locului, întreg clerul și poporul din împrejurimi au cerut Patriarhiei Ecumenice să-l hirotonească Episcop al Corintului pe învățătorul Macarie. Sfântul a considerat împreună-glăsuirea clerului și poporului drept exprimarea voii lui Dumnezeu și a primit această cinste a arhieriei. La vremea hirotonirii sale a primit numele de Macarie.

Ca arhiereu, a avut o extinsă lucrare de reînnoire. S-a îngrijit de educația clerului, i-a oprit de la slujire pe clericii analfabeți și pe cei foarte în vârstă, precum și pe cei implicați în chestiunile politice. Avea mare grijă pe cine hirotonea și acorda o mare atenție sfintelor canoane. S-a îngrijit de construirea de școli și de propovăduirea pocăinței către poporul neînvățat din eparhie.

Activitatea sa a fost întreruptă de războiul ruso-turc (1768-1774). După răsturnarea situației datorită răzbunărilor sângeroase ale turcilor, s-a refugiat împreună cu familia sa mai întâi la Zákynthos, unde a învățat poporul vreme de trei ani, apoi în Hýdra. Nu s-a mai îngăduit vreodată să se întoarcă în eparhia sa. Fără să-și fi dat demisia, a fost înlocuit de un alt episcop pe care Patriarhia Ecumenică a fost silită, prin presiuni, să-l numească. De atunci și-a schimbat semnătura în „Macarie din Corint”.

Chilia din Hydra cunoscută, după tradiție, ca fiind a Sfântului Macarie Notara

În Hýdra s-a întâlnit cu viitorul său strâns colaborator, Sfântul Nicodim Aghioritul, pe atunci mireanul Nicolae, și cu „faimosul pustnic Silvestru”, o mare personalitate ascetică. Din Hýdra s-a dus în Chios și apoi, în 1777, în Sfântul Munte, unde s-a așezat la Chilia vatopedină a Sfântului Antonie, alături de Bătrânul David. Aici s-a reîntâlnit cu Sfântul Nicodim, monah la Dionisiou, căruia i-a dat textele manuscrise ale Filocaliei spre corectură, să le scrie Introducerea și scurte biografii ale sfinților autori ai textelor. Întreg conținutul Filocaliei îl copiase din diverse manuscrise din bibliotecile aghiorite, „mai ales din biblioteca slăvitei și marii Mănăstiri a Vatopedului, întru care găsise comori, cărți adică despre unirea minții cu Dumnezeu, adunate din vremuri străvechi de mari râvnitori din [scrierile] tuturor sfinților, și despre rugăciune…”, după cum scrie într-o epistolă a sa, Sfântul Paisie Velicikovski. Nucleul Filocaliei a fost cules de Sfântul Macarie din Manuscrisul vatopedin Codex 605 din veacul al XIII-lea, după cum susține profesorul A. Tachiáos. Filocalia a fost tipărită în 1782, constituind un moment important pentru viața duhovnicească ortodoxă, iar Sfântul Macarie a fost considerat inițiator al curentului filocalic.

Sfântul Macarie Notara

Relația Sfântului Macarie cu Mănăstirea Vatopedi a fost mijlocită de Școala Athoniada. Conducătorul școlii, mai apoi biograf și însoțitor al Sfântului în Chios, Sfântul Athanasie al Parosului, l-a avut pe acesta drept îndrumător apropiat. Sfântul Macarie a fost conducătorul duhovnicesc al Athoniadei. A luat schima mare la Chilia Sfântului Gheorghe Skourtaíon, din mâna cuviosului Gheronda Partenie.

Fiind unul dintre participanții de seamă ai mișcării aghiorite a colivazilor, s-a mutat apoi în Chios, iar mai apoi în Patmos, unde a rămas 10 ani la Mănăstirea Tuturor Sfinților Koumánas. După ce a rânduit cele cu privire la moștenirile sale din Hýdra și din Corint, Sfântul Macarie s-a reîntors în Chios, unde a rămas pentru ultimii 12 ani din viață, ocupându-se cu asceza, studiul, scrisul și învățătura.

Smerita sa chilie, ce s-a făcut „școală, spital și loc de mărturisire pentru mulți locuitori evlavioși ai Chiosului, dar și ușă de milostivire”, se găsește lângă Biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel, fiind cunoscută, după adormirea sa, cu numele de Chilia Sfântului Macarie. Cuvântul propovăduirii sale a fost folositor tuturor: „și cum ar fi fost cu putință să nu fie de folos acelor creștini ce vedeau, mai întâi, un arhiereu al Corintului care-i învață în chip smerit, în veșminte cu totul simple, cu o înfățișare într-adevăr sărăcăcioasă, încât calimafca sa nimeni altcineva nu ar fi vrut să primească să o poarte”.

Biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Vrontados, Chios, unde se găsește mormântul Sfântului Macarie

Sfântul Macarie, în vremea robiei neamului, a pregătit creștinii pentru martiriu. A fost „instruitor”, însuflețitor și duhovnic al mai multor noi mucenici: Polýdoros Cipriotul (+1794), Theódoros din Bizanț (+1795), Dimitrie din Peloponez (+1803), Marcu cel Nou (+1801) și Anghel din Argeío (+1813).

Scrierile sale sunt numeroase, mai ales cele aghiologice, atât ale sale cât și cel în colaborare cu Sfântul Nicodim Aghioritul și cu Sfântul Athanasie al Parosului. Pe când alcătuia lucrarea „Noul Limonar”, s-a îmbolnăvit, paralizându-i partea dreaptă a trupului. Vreme de opt luni a rămas în rugăciune neîntreruptă, cu lacrimi, pentru că, așa cum spunea, nu pusese început pocăinței sale, și împărtășindu-se zilnic. A continuat să sfătuiască pe toți cei care veneau să ia binecuvântarea sa.

A adormit șa 17 aprilie 1805, fiind înmormântat în curta Bisericii Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Chios, iar mormântul său se găsește acolo și astăzi. Mutarea sfintelor sale moaște a avut loc în 1808. Mulțime de vindecări au fost mărturisite de credincioșii care i-au atins moaștele. Locuitorii insulei Chios l-au cinstit ca sfânt în viață fiind, cinstire care s-a răspândit în toată Biserica.

Pentru rugăciunile lui, Doamne, miluiește-ne. Amin.