Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul – 16. Vestirea lăuntrică şi plecarea

Aşa cum am spus, acest mare bărbat s-a slobozit de îndatorirea de a se întoarce în patria sa şi de greutăţile ce aveau să urmeze din aceasta, datorită năvălirii vrăjmaşilor. Într-un anumit fel a devenit întru totul stăpân peste sine însuşi. Trăia cu desăvârşire singur, doar cu Dumnezeu. Pentru dragostea Lui, se făcuse mort faţă de toţi ceilalţi[1]. Ascultând de poruncile stareţului său, a adunat toate manuscrisele şi celelalte lucruri ce aparţineau colibei şi le-a predat marii Lavre a Vatopedului. Acel minunat bătrân, adică stareţul lui Sava, aparţinea şi el, ca şi Sfântul Sava, de Mănăstirea Vatopedu, dar dragostea pentru viaţa singuratică şi dorinţa pentru osteneli ascetice îi îndemnaseră pe amândoi să plece din viaţa de obşte, care are o oarecare tihnă şi bucurie.

Apoi Sava, scăpând cu totul la Dumnezeu, I-a cerut cu căldură ajutorul, şi anume să-i descopere ce trebuie să facă. Şi-a sporit rugăciunea, în care cerea cu stăruinţă de la Părintele orfanilor[2] îndurările şi milostivirea Sa. Şi punând înainte, drept mijlocitoare, rugăciunea Stareţului său, privea doar la Dumnezeu. În urma rugăciunilor stăruitoare şi a lacrimilor fierbinţi, a simţit izvorând din el o veselie şi o luminare dumnezeiască. De parcă cineva i-ar fi vorbit în taina inimii sale: „Dacă vrei să cumperi acel mărgăritar de mult preţ[3], îţi poruncesc să vii la Ierusalim”.

Şi îndată s-a supus Celui Ce îi poruncea. De altfel, nimeni nu putea să pună la îndoială aceasta. Şi aşa, cu deplină încredere în nespusele Sale îndurări şi în nemărginita Sa bunătate[4], a pornit pe mare şi s-a îndreptat mai întâi spre insula învecinată, Limnos. Apoi a plecat spre Lesbos şi a poposit la Hios. Dorea să vadă şi Asia, pentru că îl atrăgea dorul de prietenul iubit[5]. De dragul acestuia, a ajuns şi în Efesul cel atât de vestit odinioară, şi a rămas acolo puţină vreme. Ca şi în celelalte cetăţi, aşa şi aici a petrecut întru filosofia cea iubitoare de linişte. A găsit aici rămăşiţele bunăstării de odinioară: biserica sfântă a celui iubit[6], ruinele dinăuntrul şi dinafara oraşului, care pricinuiesc în acelaşi timp uimire şi mâhnire celor care le văd.

Sursa: Sfântul Filothei Kokkinos, Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul cel nebun pentru Hristos, traducere din limba greacă de  ieroschimonah Ştefan Nuţescu (Chilia “Buna Vestire”, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos), Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2011, pp. 48-49