Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul – 37. Cele care se pot spune şi cele care nu se pot spune

După ce l-a întărit din destul pe marele văzător al acelei vedenii dumnezeieşti, Îngerul s-a făcut nevăzut şi odată cu el a dispărut şi vedenia. Iar nevoitorul cel asemenea cu Îngerii, plin fiind de bucurie şi de o nespusă desfătare, a continuat să străbată acea pustie îndepărtată şi neroditoare. Deşi era cu trupul pe pământ, cu mintea însă umbla fără încetare prin Cer şi prin mijlocul frumuseţilor de acolo. Şi el îşi avea petrecerea[1] tot acolo, ca şi Marele Pavel, care s-a suit până la al treilea cer şi a auzit cuvinte nespuse pentru limbile omeneşti[2]. La fel şi sfinţitul Sava se făcuse părtaş al răpirii celei mai presus de fire şi al tainelor dumnezeieşti.

Dar nu a spus tot ceea ce a văzut şi a auzit. Pe cele mai multe, deoarece erau cu desăvârşire nemaiauzite şi cu neputinţă de exprimat, le-a cinstit cu tăcerea, ca şi Pavel. Cele pe care Sava le-a povestit în taină prietenilor şi celor mai sporiţi, aceleaşi vi le spun şi eu pe scurt, atât cât îmi va fi cu putinţă. Îl pun pe Dumnezeu judecător al cuvântului meu, că nu voi adăuga nimic mai mult decât adevărul, nici nu voi ştirbi cu ceva, de bună-voie, înalta filosofie a bărbatului. Dar ca să-i iconomisim şi pe cei mai slabi, vom coborî pe alocuri noimele cele înalte. Vom pune măsură dreaptă cuvântului şi timpului, precum spune înţeleptul Solomon că este „vreme pentru toate lucrurile”[3]. Iar aceasta este în desăvârşită armonie cu cel care a filosofat atât de bine spunând: „în toate măsura este cea mai bună”[4]. Dar să ne întoarcem la ale noastre.

Sursa: Sfântul Filothei Kokkinos, Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul cel nebun pentru Hristos, traducere din limba greacă de  ieroschimonah Ştefan Nuţescu (Chilia “Buna Vestire”, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos), Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2011, pp. 119-120

pp. 119-120