Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul – 40. La Mănăstirea Sfântului Sava

Îngerul care i s-a arătat şi care l-a ajutat aşa cum se cuvenea s-a întors iarăşi la lucrarea sa, potrivit poruncii dumnezeieşti. Iar Sava şi-a început din nou peregrinările, nevoindu-se ca şi mai înainte, vreme de încă un an, în aceeaşi pustie.

După aceea a trecut iarăşi Iordanul şi a intrat în mănăstirea slăvitului şi celui de acelaşi nume cu el, a Cuviosului Părintelui nostru Sava cel Sfinţit. Dar şi aici trăia singur, înstrăinat de toţi. Vorbea numai cu el însuşi şi cu Dumnezeu. Ca un negustor iscusit, cu o desăvârşită mulţumire şi tihnă, se desfăta de bogăţia pe care o adunase cu preţul a mii de nevoinţe.

Nu au trecut multe zile şi în jurul mănăstirii s-a răspândit zvonul: „Marele Sava s-a întors din îndepărtata pustie”. Cete întregi de monahi s-au grăbit să-l întâlnească revărsându-se nu numai din părţile Iordanului, ci şi din toată Palestina. Faima lui Sava îi chema în grabă pe toţi spre el, aşa cum altădată faima Botezătorului chema la Iordan neamul iudeilor. Toată lumea era stăpânită de o nespusă bucurie şi admiraţie faţă de el. Îl cinsteau ca pe un împărat şi chiar mai mult, dacă ne este îngăduit să spunem aşa, desfătându-se de vederea lui. Şi nu numai pentru atât, ci şi pentru că îl aveau dintr-odată înaintea lor pe cel pe care, de ani de zile, sufletul lor îl căuta cu o nespusă dorire, ca să se desfăteze de el ca de unul cu adevărat fericit şi purtător de Dumnezeu. Iar această mulţumire se oglindea limpede chiar şi pe chipurile lor. O nedescrisă bucurie şi strălucire se revărsau din belşug peste ei. Atâta bucurie şi admiraţie pricinuia Sava celor din jur, ca şi cum Harul s-ar fi folosit de trupul său ca de un mijlocitor prin care să se reverse şi să se arate şi celorlalţi.

Mai mult decât toţi aceştia, cel mai bine simţeau prezenţa harului cei duhovniceşti şi sporiţi, deoarece aveau simţurile exersate în săvârşirea virtuţii şi în deosebirea binelui de rău, potrivit celor spuse de dumnezeiescul Apostol[1]. Aceştia au devenit apoi străluciţi propovăduitori ai harismelor lui. Sufletele tuturor se umpluseră de admiraţie şi de aceea, în fiecare zi, alergau cu toată râvna la el.

Până şi cei din neamul ismailitenilor, auzind de faima lui Sava, se minunau. Deşi erau de altă credinţă, vorbeau cu uimire despre sfântul bărbat. Plini de bucurie şi de respect, alergau şi se alăturau şi ei celor care îl cinsteau.

Sava însă se îndeletnicea necurmat cu nevoinţele sale, adică cu liniştirea şi contemplarea mai presus de fire a lui Dumnezeu. Prin acestea, în fiecare zi tindea către Domnul desfătându-se fără saţiu de frumuseţea Lui.

Şi acum ia aminte la o altă încercare pe care a avut-o nevoitorul. Cuvântul nostru a ajuns deja la cea mai importantă luptă a marelui bărbat.

Sursa: Sfântul Filothei Kokkinos, Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul cel nebun pentru Hristos, traducere din limba greacă de  ieroschimonah Ştefan Nuţescu (Chilia “Buna Vestire”, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos), Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2011, pp. 124-125