Poporul se bucură foarte mult de hotărârea lui Pilat de a‑L răstigni pe Hristos, pe Mesia, pe Mântuitorul lor.
– Asemenea Mântuitor nu ne trebuie! strigă ei.
Ei şi‑L închipuie pe Mântuitorul lor ca pe un eliberator care va veni să‑i scape din robia romanilor. Să trăiască liberi şi să fie aleşi printre cei aleşi.
Se distrează împreună cu soldaţii care Îl îmbracă din nou pe Iisus cu mantia împărătească pe care I‑a dat‑o Irod. Râd de coroana de spini pe care I‑o pun pe cap şi de trestia pe care I‑o dau să o ţină în mână, ca pe un sceptru. Apoi îngenunchează înaintea Lui şi Îi spun în batjocură: „Bucură‑te, Împăratul iudeilor!”. Nu, Mesia al lor nu va primi să fie batjocorit ca cea mai de pe urmă dintre slugi.
La momentul potrivit, patru bărbaţi aduc Crucea şi I‑o pun lui Iisus în spate. Dar este foarte grea. Şi după chinurile la care L‑au supus mai întâi slujitorii arhiereului în curtea lui Caiafa, apoi ostaşii în pretoriu, cum să o ridice? Se încovoaie sub greutatea ei şi cade. Ostaşii Îl ridică cu sila. Îl ocărăsc pentru că S‑a lăudat că poate să dărâme Templul şi în trei zile să îl zidească din nou. „Poftim, nici măcar Crucea nu este în stare să o ridice”. Şi când, după ce merge puţin, cade iarăşi, încep să Îl lovească cu picioarele.
Un străin, Simon Cirineanul, care tocmai trecea pe acolo, îi vede pe ostaşi cum Îl lovesc pe Iisus. Se mâhneşte şi i se face milă de El.
– Ce păcat! spune, dar şi el se grăbeşte să se îndepărteze.
Ostaşii îl opresc şi îl silesc pe Simon să-I ducă Crucea lui Iisus la Golgota. Toate s‑au făcut după regulile şi legile romane.
Se apropie deja amiaza, iar Iisus este pironit pe Cruce, între doi tâlhari. Ostaşii sunt în apropiere şi împart între ei hainele Lui. Dar cămaşa nu ştiu cum să o împartă. Iar ca să o taie şi să ia fiecare dintre ei câte o bucată, nu îi lasă inima, pentru că în felul acesta, nu le‑ar fi de nici un folos. Atunci se hotărăsc să tragă la sorţi. Pe Iisus aproape că L‑au uitat. Sunt luaţi pe nepregătite când aud glasul Lui îndurerat:
– Mi‑e sete.
Ostaşii se ridică, leagă repede un burete de trestia pe care cu puţin mai înainte au folosit‑o ca sceptru, îl înmoaie în oţetul pe care îl aveau pus deoparte într‑un vas şi I‑l duc la gură. Îi spun în batjocură:
– Poftim! Apă limpede de la izvor. Bea ca să‑Ţi potoleşti setea!
Cei doi tâlhari Îl ocărăsc şi spun hule. Unul mai ales se porneşte împotriva lui Iisus.
– Dacă eşti Hristos, mântuieşte‑Te pe Tine Însuţi şi pe noi!
Celălalt îl mustră:
– Nu te temi de Dumnezeu? Noi pentru faptele noastre plătim, în timp ce Acesta numai bine a făcut. Apoi îşi întoarce ochii privind rugător către Iisus:
– Pomeneşte‑mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!
– Adevărat îţi spun, îi răspunde Iisus, chiar astăzi vei fi împreună cu Mine în Rai.
Ostaşii încep din nou să râdă şi să‑L batjocorească:
– Dacă eşti Dumnezeu, coboară de pe cruce ca să credem şi noi!
Iisus nu îi aude, pentru că Se roagă. Îi cere lui Dumnezeu să‑i ierte, să‑i ierte pe cei ce L‑au răstignit, căci nu ştiu ce fac. Apoi priveşte cu milă la mama Lui. Se află printre femeile care L‑au urmat şi este sprijinită de ele. Împreună cu ele este şi Ucenicul Său iubit, Ioan.
– Acesta va fi de acum înainte fiul tău, îi spune mamei Sale, ca să o încurajeze.
Şi privind către Ioan adaugă:
– Iar ea îţi va fi ţie mamă.
Şi din ceasul acela Ucenicul iubit a luat‑o pe Maria în casa lui.
Atunci s‑a întâmplat ceva de necrezut. Deodată soarele s‑a ascuns, pământul s‑a întunecat, cerul parcă a coborât pe pământ, iar oamenii care urcaseră la Golgota ca să se distreze pe seama răstignirii lui Iisus au alergat înfricoşaţi spre cetate.
– Vai! Vai nouă! strigau femeile smulgându‑şi părul. Vai nouă! Am răstignit pe un nevinovat.
Iisus scoate un strigăt îndurerat.
– Eli! Eli! Dumnezeul Meu! Dumnezeul Meu, pentru ce M‑ai părăsit?
Ostaşii, plini de curiozitate, Îl privesc crezând că îl strigă pe Ilie.
– Ia să vedem, îşi spun ei, va veni Ilie să‑L ajute, să‑L mântuiască?
Şi în timp ce ei aşteaptă să‑l vadă pe Ilie, Iisus spune cu glas mare: „Săvârşitu‑s‑a!”. Adică s‑a terminat lucrarea Sa pe pământ, misiunea Sa, prin moarte de ocară, pe Cruce.
***