Biserica Ciprului în perioada romană (45 – 330 d.Hr.)

1. Răspândirea creştinismului în Cipru

Pentru prima oară, creştinismul a fost predicat în Cipru de către creştinii din Ierusalim, care după moartea martirică a arhidiaconului Ştefan (33 d.Hr.) s-au împrăştiat şi „au ajuns până în Femeia, în Cipru şi Antiohia, nepropovăduind cuvântul nimănui, decât numai iudeilor”(F.A. 11, 19). Totuşi, câţiva dintre aceşti creştini erau ciprioţi. „Unii dintre aceştia erau oameni din Cipru…”, relatează Faptele Apostolilor (F.A. 11, 20).

Dar opera, cu adevărat importantă, a răspândirii şi întinderii creştinismului în Cipru, se datorează îndeosebi Apostolilor Pavel şi Barnabas, „de neam din Cipru”(F.A. 4, 36), care pe la anul 45 d.Hr. au ajuns în Salamina, însoţiţi de nepotul lui Barnabas, Ioan, cunoscut şi ca Marcu, şi au predicat noua credinţă în sinagogile iudeilor care se stabiliseră în insulă încă din vremea domniei lui Ptolemaios I Soter (337-283 î.Hr.), regele Egiptului. În legătura cu aceasta, Faptele Apostolilor spun următoarele: „Fiind deci aceştia trimişi de către Duhul Sfânt, au descins la Seleucia, iar de acolo au plecat cu corabia spre Cipru şi, ajunşi la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Ca slujitor îl aveau pe Ioan”(F.A. 13, 4-5).

După ce au plecat din Salamina, cei doi Apostoli s-au îndreptat spre Pafos, pe atunci capitala Ciprului şi sediul proconsulului roman. în drum, ei au propovăduit creştinismul comunităţilor prin mijlocul cărora treceau. Rămâne însă necunoscut itinerariul exact pe care l-au urmat. Faptele Apostolilor nu relatează nimic în legătură cu el. Spun numai că Apostolii „au străbătut insula până au ajuns la Pafos” (F.A. 13,6). Ernest Renan scrie că au mers de-a lungul ţărmului sudic al insulei şi au trecut prin Kition şi Amathounda[1]. Iar alţii presupun că au trecut prin lanţul muntos al Olympului şi prin satele Panaghia, Mesana, Salamiou şi altele[2]. Singurul fapt sigur este că nu există mărturie istorică prin care să fie elucidată această chestiune.

În Pafos, proconsulul roman Sergius Paulus, care era „bărbat înţelept” (F.A. 13, 7), i-a îndemnat pe Apostoli să predice în public cuvântul lui Dumnezeu. Dar Variisous sau Elymas (= mag, vrăjitor), care trăia acolo, căuta „să-1 abată pe proconsul de la credinţă” (F.A. 13, 7). Pentru acest fapt a fost orbit mai târziu de către o dojana foarte severă a Apostolului Pavel, ale cărui cuvinte ne-au fost păstrate de Luca în Faptele Apostolilor: „Tu, care eşti plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiu al diavolului, vrăjmaş al oricărei dreptăţi, nu vei înceta oare să strâmbi căile drepte al Domnului? Iată că acum mâna Domnului este împotriva ta, şi vei fi orb, încât nu vei mai vedea soarele un timp” (F.A. 13, 10-11).

Când proconsulul a văzut această întâmplare a crezut în Hristos, „uimit de învăţătura Domnului” (F.A. 13, 12). Sergius Paulus a fost primul roman de seamă care a devenit creştin. Mulţi locuitori ai insulei i-au urmat pilda[3].

2. Întemeierea Bisericii din Cipru

Din Pafos, Apostolii au plecat în Pamfylia Asiei Mici. Dar Bamabas a revenit mai târziu, pe la anul 50 d.Hr., împreună cu Marcu (F.A. 13, 59) şi, după tradiţie, a străbătut întregul Cipru. În cursul acestui periplu, el a vizitat şi a întărit în credinţă diferitele comunităţi creştine din insulă şi în multe părţi a întemeiat biserici, pentru care a şi instalat episcopi. În cele din urmă a plecat la Salamina, de unde a păstorit Biserica Ciprului, ca autoritate supremă a ei[4].

După aceeaşi tradiţie, care se păstrează în monumentele scrise din veacurile al V-lea şi al VI-lea[5], Barnabas a fost lapidat în Salamina de către iudei, în anul 57 d.Hr. Rămăşiţele sale pământeşti au fost îngrijite şi îngropate de către nepotul său Marcu în vechiul mormânt micenian de lângă Salamina, Mormântul se păstrează până azi.

În afara Apostolilor Pavel şi Barnabas, pentru întinderea şi răspândirea creştinismului în Cipru au lucrat şi alţii, ca Lazaros (Sfântul Lazăr), care, potrivit tradiţiei, a venit în Cipru după învierea lui şi a ajuns episcop de Kition, Heraklidios, Mnason, Rhodon, Timon, Aristion sau Ariston, Aristoklianos, Epafras, Tyhikos, Filagrios, Nikanor şi Auxibios. În afara mormântului lui Barnabas Apostolul, de întemeierea Bisericii Cipriote se leagă şi alte câteva monumente vechi, cum ar fi mormântul Sfântului Lazăr de la Larnaka, mănăstirea Sfântului Herakhdios din Tamasos şi coloana Apostolului Pavel din Pafos,

3. Persecuţiile în Cipru

Credinţa lui Hristos s-a răspândit cu repeziciune în Cipru. Insula, odinioară plină de idoli şi sinagogi, s-a prefăcut în scurt timp într-un focar luminos al creştinismului. Nu au lipsit, fireşte, nici piedicile, care veneau atât din partea iudeilor, cât şi din cea a păgânilor. Prigoana şi martinul nu erau necunoscute nici în Cipru de-a lungul primelor trei veacuri creştine. Dimpotrivă, Ciprul se mândreşte cu mulţimea martirilor şi a mărturisitorilor credinţei creştine. Printre aceştia s-au aflat Athanasios, Aristoklis, Dimitrianos, Didymos, Diomidis, Theodotos, Konon, Loukios, Nemesios, Potamios, Filonidis şi alţii[6].

De această epocă a persecuţiilor în Cipru se leagă şi diferite monumente arheologice, cum sunt cele cunoscute ca „mormintele împăraţilor” din Pafos, „catacombele” Sfintei Solomoni şi a Sfanţului Lambrianos, tot în Pafos, monumentul Sfântului Heraklidios, aproape de Politiko, şi cel al Sfântului Synesios de la Rhizokarpaso, stânca Sfanţului Eulampios din apropiere de Lampousa, precum şi cimitirul paleocreştin de la Hrysokava din preajma Kyreniei.

4. Biserica din Cipru şi Primul Sinod ecumenic

Încrezătoare în ortodoxie, Biserica din Cipru a combătut cu tărie erezia lui Arios, care, după cum se ştie, a apărut în acele vremuri. La primul Sinod ecumenic (325), care, printre alte chestiuni, s-a ocupat şi de erezia ariană, a fost reprezentată şi Biserica din Cipru, cu episcopi de vază, printre care s-au aflat Kyrillos sau Kyriakos de Pafos, Ghelasios de Salamina şi taumaturgul Spyridon al Trimythoundei.

5. Sfânta Elena în Cipru

La doi ani după încheierea Primului Sinod ecumenic a vizitat Ciprul Sfânta Elena (247-328), mama împăratului Constantin I cel Mare (273 sau 280-337). Ea a întemeiat mănăstirile Stavrovouni şi Tohni, unde a lăsat bucăţi din Cinstita Cruce, pe care ea însăşi o găsise la Ierusalim, precum şi mănăstirea Omodos, unde a dăruit o parte din cânepa cu care a fost legat Domnul pe Cruce.

Râul Tetios, aflat în zona de sud a Ciprului, cunoscut azi ca Vasilopotamos [= adică Râul Împărătesc – n. trad.], ne aminteşte de această vizită împărătească.

Sursa: Andreas N. Mitsidis, Scurtă istorie a Bisericii din Cipru, Editura Omonia, Bucureşti, 1999, pp. 9-13.