Mesajul de Paști al Patriarhului Antiohiei, Ioan I

Din Mila lui Dumnezeu,

Ioan I, Patriarh al Antiohiei și al întregului Răsărit

În ziua Slăvitei Învieri, în ziua în care a înviat Iisus Hristos, adunându-ne împreună, am bucuria de a ne aduce aminte împreună cu voi de sensul Învierii și de a lumina anumite aspecte ale ei.

Învierea Domnului este învierea noastră, a tuturor, prin Înviere a fost neutralizată puterea vrăjmașului nostru, a diavolului.

Cu toate că moartea ne înspăimântă, Hristos a biruit-o prin Învierea Sa dătătoare de viață: Prin moartea Sa, S-a pogorât pe tărâmul morții, adică în Iad, l-a stricat și a i-neutralizat lucrarea.

Desigur, moartea a rămas prezentă în continuare, dar este rânduită doar ca trecere spre viața cea adevărată și ca eliberare de cele trecătoare spre cele veșnice.

Învierea ne-a dăruit harul în locul păcatului, veșnicia în locul stricăciunii, viața în locul morții. Tărâmul răutății a trecut și a venit Împărăția lui Dumnezeu, iar întunericul a fost înlocuit de lumină.

Învierea înseamnă o nouă creație, un nou om, un nou popor. Învierea este dovada puterii vieții, dovada posibilității reînnoirii, a stăpânirii luminii și a domniei dreptății. „de este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi” (2 Corinteni 5, 17).

Învierea este biruința lui Dumnezeu asupra puterilor păcatului și a morții, care deformează și caută distrugerea creației și a omului, este biruința care l-a inspirat pe Apostolul Pavel să scrie: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?” (1 Corinteni 15, 54-55).

Prin moartea Sa, Domnul a deschis omului calea spre viața cea adevărată, spre viața întru bucurie, lumină, dragoste și renaștere.

Prin Înviere, Hristos a înnoit firea noastră veche pentru a putea dobândi preastrălucitul Său chip și pentru a învia cu adevărat și în mod real.

Dacă vrem cu adevărat să credem, atunci Învierea Domnului se face înviere personală. Hristos a fost înmormântat înăuntrul nostru precum într-un mormânt, pentru ca firea Sa să se unească cu a noastră și să o învie prin Învierea Sa (Sfântul Simeon Noul Teolog).

Atunci când ne facem vase curate, vrednice să primească Duhul Sfânt, atunci prăznuirea Paștelui se face tot timpul și „se înfăptuiește tainic înăuntrul nostru în toată vremea”.

Adevărata Înviere nu este despărțită de Cruce, pentru că aceasta din urmă este calea care duce la cea dintâi. Învierea Domnului nu se trăiește fără să ne aducem aminte de Cruce și fără să o ridicăm. Pentru a participa personal la Învierea Domnului, nu trebuie să uităm Răstignirea ce a avut loc mai înainte.

Fără Cruce nu este cu putință să avem parte de slava Învierii Domnului. Dacă în viața noastră nu ridicăm Crucea, cum va fi cu putință să înviem?

Dacă rămânem confortabil în situația în care suntem, care vor fi semnele învierii noastre? Dacă ne înconjură întunericul păcatului, cum va fi cu putință să primim lumina Învierii?

Nu este cu putință să prăznuim Învierea Domnului fără ca lumina Mântuitorului să gonească cu totul din sufletele noastre întunericul păcatelor noastre.

Astăzi prăznuim Învierea Domnului, dar ne stăpânește teama și stresul. Stricăciunile se înmulțesc, răul se întețește, ucidere peste tot și oricând.

Cum este cu putință să prăznuim Învierea Mântuitorului, iar țara noastră să se afle în situație dezastruoasă, cei flămânzi fiind mulți, iar refugiații și mai mulți? Cum să trăim Învierea, iar Crucea să fie prezentă în continuare?

Este taina lui Hristos: „Crucea a adus bucurie la toată lumea”. Unde este Crucea, acolo este și Învierea cea adevărată.

Dacă ar fi altfel, ar fi o poezie sau un cântec. Lumea nu iubește Crucea, o dorește absentă, dar crucile o înconjură din toate părțile. Credinciosul nu se face că nu vede toată această situație, ci o abordează cu duhul Învierii, extrage din ea viața cea nouă și o îmbracă în lumina vieții. Puterea Învierii Mântuitorului transformă Crucea într-o unealtă a bucuriei, în scop în viață, dovadă a dragostei și poruncă a participării și întrajutorării.

Cum putem trăi Învierea? Cum putem să o întrupăm în viața noastră? Cum să o scoatem din rândurile cărților în realitatea pe care o trăim?

Prăznuim Învierea și o trăim atunci când nu îngăduim răului să intre în inimile noastre, oricât am fi de asupriți de către acesta. O trăim atunci când nu întoarcem răul cu rău, atunci când ne îngrijim să ne curățim sufletele noastre de petele aducerii aminte a răului și de ură, atunci când persistăm în a fi constructivi, spre unire și nu spre separare, spre bucurie și nu spre întristare, spre zidire și nu spre distrugere.

Să privim spre dreptate care ne cheamă, spre dreptatea pe care, dacă o vom cunoaște, ne va elibera de toate legăturile răului. Să luăm aminte la dreptul celorlalți oameni, semenii noștri mici sau mari, și să-l punem început bun pentru a putea avea o punte de comunicare cu aceștia, pentru a ne putea sprijini unii pe alții, astfel încât să construim împreună patria și omul.

Iubiții mei,

Cuvântul despre Cruce și despre Înviere are astăzi o semnificație adâncă și vitală, pentru că mulți frați de-ai noștri sunt încercați și suferă din pricina multelor chinuri și a evenimentelor triste pe care le trăim.

Frații noștri mitropoliți, clerici și laici, rămân în mâinile răpitorilor lor. Mulți preoți și laici au fost uciși în diferite locuri, iar mii de credincioși au fost izgoniți din casele lor. Noi ridicăm Crucea tuturor celor încercați. Suntem părtași la drama și necazul Mitropoliei Alepului, a fiecărei enorii și a fiecărei case.

Această tristețe, însă, trebuie să ne oțelească voința spre o și mai puternică rezistență și să fie un motiv de mărturisire a credinței noastre în Înviere.

Am depus, până astăzi, multe eforturi, alături de autoritățile locale și internaționale, cerând nu numai eliberarea celor răpiți, dar și impunerea păcii în regiunea noastră și încetarea violenței dintre concetățeni.

Nu cedăm înaintea situației create, la fel cum nici Mântuitorul nu a cedat pe drumul spre Gogothá. Vom continua și nu vom înceta să revendicăm dreptul omului de a se bucura de o împreună-viețuire liniștită și demnă.

Învierea este o realitate; din acest motiv, vă invit spre o mai mare unitate, la mai multă rugăciune, la mai multă credință statornică, la mai multă dragoste față de patrie și mai multă întrajutorare a concetățenilor voștri.

Astfel vom avea mai multă putere și mai multă eficiență în înlăturarea nedreptății, în întoarcerea cu bine a celor răpiți și în ștergerea lacrimilor celor aflați în durere.

Vom fi fii ai Învierii atunci când ne facem poduri ce ajută la comunicarea și la întâlnirea celor îndepărtați și a celor aflați în dezacord, la fel cum făcea și Domnul nostru, care nu cerea nimic pentru Sine, ci dădea toate, până la a se jertfi pe Sine pentru mântuirea lumii. Să participăm la apropierea dintre toți în dragoste lucrătoare, jertfitoare, pentru că doar prin fapte și dreptate se zidește patria. Vom fi fii ai Învierii atunci când vom trăi credința întru cunoștință. Expresiile exterioare se schimbă odată cu cultura, cu civilizația și cu modul de viață, dar conținutul autentic menține credincioșia moștenirii pe care ne-au lăsat-o Sfinții, indiferent de diversele schimbări de situații, de împrejurări ori de educație.

Să urmăm îndrăznelii lui Hristos, care nu S-a temut de moarte, ci a întâmpinat Crucea cu dragoste și ne-a condus la Înviere. Să întâmpinăm Crucea Răsăritului răstignit cu adâncă dragoste față de cei răstigniți, astfel încât să ajungem împreună la Învierea pe care-o nădăjduim. Să trăim aceste zile dureroase cu simplitate, mulțumindu-ne cu cele strict necesare, știind că bogăția cea adevărată este viața alături de Dumnezeu.

Prioritatea noastră trebuie să fie susținerea reciprocă și întrajutorarea, pentru că sunt mulți cei ce au nevoie de ajutor, iar numărul celor păgubiți crește în continuu. Să fim o singură familie și o singură casă, fără să uităm de cuvintele Evangheliei: „cel ce va da de băut unuia dintre aceştia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, adevărat grăiesc vouă: nu va pierde plata sa” (Matei 10, 42).

Aici ne adresăm fiilor noștri duhovnicești din diasporá, urându-le zile binecuvântate și succes. Le readuc aminte de rolul pe care îl au în exprimarea dragostei față de casnicii lor, de popoarele lor și de patria-mamă. Consider că pot ajuta, după putere, în multe feluri.

În cele din urmă, nu uităm că Dumnezeu este Domnul istoriei și suntem datori să dăm dovadă de răbdare și nădejde. Să ne aducem aminte de câte ori proorocii au chemat poporul la pocăință și credință, cerându-i lui Dumnezeu ajutorul pentru a se izbăvi din nenorociri asemănătoare celor prin care trecem noi.

Să ieșim din acestea având mai multă credință și o mai mare curăție, pentru că atunci când înțelegem că singurul nostru ajutător este Dumnezeu, atunci energia Învierii se arată transformând omul și pe toți cei din jurul Său.

Hristos a înviat ! Adevărat a înviat!