Ortodoxia și ecumenismul: drumuri paralele sau opuse? – partea a II-a

Sobornicitatea (catolicitatea) Ortodoxiei

Așa cum am menționat anterior, de-a lungul celor două mii de ani Ortodoxia și-a păstrat intactă credința în dogmele și Tradiția bisericească moștenite de la Hristos, prin intermediul Apostolilor, Sinoadelor Ecumenice și Sfinților Părinți. În Simbolul de Credință niceo-constantinopolitan, Sfinții Părinți au decretat faptul că Biserica a fost întemeiată de către Însuși Hristos, Care a sfințit-o cu scump Sângele Său. Biserica Ortodoxă, zidită «pe temelia apostolilor și a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuși Iisus Hristos» (Efes. 2, 20), reprezintă până astăzi continuarea neîntreruptă a Bisericii celei una și nedespărțite din primele opt veacuri creștine.

De-a lungul secolelor, Biserica Ortodoxă nu se declară a fi doar o simplă Biserică, aflându-se pe picior de egalitate cu celelalte «biserici» creștine care există astăzi, ci întrupează în sine Biserica cea una a lui Hristos. Iată ce scrie în acest sens profesorul Krikónis: «Tocmai întrucât este Trupul lui Hristos, iar acest Trup are un singur cap – Iisus Hristos, Biserica este una, fiindcă numai un singur trup se poate afla într-o legătură organică cu un singur cap» [1].

Sobornicitatea (Καθολικότητα) Bisericii nu trebuie interpretată în limitele înguste ale unei regiuni geografice, ale unei țări sau imperiu, așa cum s-a întâmplat odinioară în cazul Imperiului Bizantin. Sobornicitatea cuprinde toate colțurile pământului, acolo unde a ajuns mesajul Evangheliei și există creștini botezați. La fel, mădularele Bisericii nu sunt numai cei vii, ci și cei adormiți, toți cei care au aparținut, aparțin și vor aparține Trupului tainic al lui Hristos, credincioșii de pretutindeni și din toate timpurile, fie că sunt în viață, fie că «s-au mutat din această viață spre Biserica cerească» [2]. Cu toții «vor învia înaintea de a doua venire a lui Hristos» [3]. În virtutea acestei sobornicități, la fiecare Sfântă Liturghie, în cadrul căreia se săvârșește taina Sfintei Euharistii, preotul slujitor se roagă […], și pentru cei vii și pentru cei adormiți.

Sobornicitatea Bisericii se află într-o strânsă legătură cu credința în acrivia dogmatică, în Sfânta Scriptură, în tradiția apostolilor, în dreapta teologie, în soteriologie, în Sfânta Liturghie, precum și în Sfintele Taine, care reprezintă expresia autentică și nefalsificată a vieții bisericești. Iată cât de simplu descrie sfântul Ignatie al Antiohiei sobornicitatea Bisericii: «Unde este Iisus Hristos, acolo e și Biserica sobornicească» [4]. Este evident faptul că noțiunea de sobornicitate, la fel ca cea de unitate, exprimă identitatea și dreapta credință a Bisericii, excluzând din start orice tentativă (prin erezie, schismă) de a submina esența ei. Așadar Biserica sobornicească este numai una, aceea care a rămas credincioasă acriviei dogmatice, adevărului Sfintei Scripturi și al Sfintei Tradiții, învățăturii soteriologice, păstrând autenticitatea teologiei și a Sfintelor Taine.

Un alt factor care asigură universalitatea Bisericii este apostolicitatea sa, care este fundamentată nu numai pe continuitatea istorică, ci și pe succesiunea apostolică a episcopilor, care se transmite prin intermediul hirotoniei canonice. Episcopii sunt urmașii și continuatorii apostolilor de-a lungul veacurilor. Sunt locțiitorii acestora în ceea ce privește funcția și misiunea sacerdotală, indiferent de vrednicia sau nevrednicia lor personală. Succesiunea apostolică, împreună cu unitatea de credință și de conducere sinodală, dar și cu autenticitatea dogmelor, reprezintă semnele distinctive ale Bisericii, care o deosebesc de orice altă «biserică» eretică sau schismatică.

Globalizarea și Ecumenismul reprezintă o amenințare pentru Biserica Ortodoxă ?

Mai întâi, trebuie să lămurim ce înseamnă termenii «globalizare» [5] și «ecumenism». Apoi vom încerca să analizăm în ce condiții acestea reprezintă un pericol pentru Ortodoxie.

Strămoșul globalizării poate fi considerat Iluminismul, de vreme ce în perioada Iluminismului s-a pus temelia edificiului care stă la baza globalizării de astăzi [6]. Acest fenomen, globalizarea, încearcă să-l elibereze pe om de xenofobie și să-l ajute să spargă barierele regionalismului, făcându-l să se simtă cetățean al întregii lumi, și nu al unei singure țări. Desigur, acest lucru facilitează deplasarea oamenilor dintr-un loc într-altul, stimulează piața și comerțul și favorizează circulația ideilor, a filosofiilor și a produselor culturale. Prețul plătit însă pentru aceste avantaje este următorul: «distrugerea» identității naționale a omului, pierderea tradițiilor, religiei și culturii locale, de dragul sincretismului.

Profesorul Iraklís Rerákis menționează că «Iluminismul și globalizarea îl văd pe om ca pe un simplu individ, care crede că își va desăvârși existența dacă își concentrează viața numai asupra lucrurilor bazate pe propriul “ego”: interesul, refuzul comuniunii cu ceilalți oameni prin iubire, jertfă și sacrificiul de sine. Dimpotrivă, Creștinismul îl vede pe om ca persoană, care crede că desăvârșirea se dobândește prin jertfa și sacrificiul pentru ceilalți, prin dorința de a trăi în dragoste și unitate cu semenii, ca mădular al aceluiași trup al firii umane. Desigur, este nevoie de un mare efort pentru a ajunge la acest nivel de existență, mai ales atunci când este depus în mod solitar. De aceea, este mai ușor de realizat în comuniune cu ceilalți, în cadrul unui efort inter-personal, cu referire directă și continuă la Dumnezeu» [7].

Partea întâi, aici: http://www.pemptousia.ro/?p=31820

Ultima parte (a treia), aici: http://www.pemptousia.ro/?p=31903

Note:

[1]. H. T. Krikónis, Η Αυθεντία της Εκκλησίας, το Κύρος της Παραδόσεως της και η Διδασκαλία των Πατέρων (Autenticitatea Bisericii, autoritatea Tradiției sale și Învățătura Sfinților Părinți), University Studio Press, Tesalonic 1998, p. 244.

[2] E. Theodórou, «Ekklisía», în Θρησκευτική και Ηθική Εγκυκλοπαίδεια, editura A. Martínos, 5 (1964), p. 483.

[3] Sf. Ioan Hrisostom, Comentariu la Epistola I către Efeseni, I, PG 62, 75B.

[4] PG 5, 713A.

[5] «Cuvântul «globalizare» (mondializare) este folosit în zilele noastre pentru a descrie un proces global aflat în plină desfășurare, proces care a debutat mai întâi în plan economic, ca mai apoi să devină rapid un fenomen dinamic multidimensional, care s-a extins la aproape toate nivelurile: cultural, social, politic, tehnologic, religios, etc. Așadar globalizarea a pătruns în toate dimensiunile și domeniile vieții noastre, începând de la viața personală, de la viața noastră de zi cu zi, și ajungând până la evoluțiile pe plan mondial. Ba mai mult decât atât: «redefinește modul în care trăim». Giddens este foarte categoric în acest sens: “Trăim într-o lume supusă unor transformări zilnice, care ne influențează aproape toate domeniile de activitate. Nu știm dacă e spre binele sau răul nostru; cert e că am fost “proiectați” într-o ordine mondială, pe care nimeni nu o înțelege complet, dar care ne influențează pe toți”» – K. Delikostantís, Η Εκκλησία και η Παγκοσμιοποίηση (Biserica și Globalizarea), http://www.ec-patr.org/youth/delikonstandis.htm, (12 iunie 2007). Cf. și A. Giddens, Runaway World: How Globalization is Reshaping Our Lives, trad. în greacă de K. D. Geórgas, editura Metaíhmio, Atena 2001, p. 36.

[6] I. Rerákis, Παγκοσμιοποίηση – Πολυπολιτισμικότητα – Διαφωτισμός – Χριστιανικός λόγος (Globalizarea, Multiculturalismul și Iluminismul în dialog cu discursul creștin), http://thriskeftika.blogspot.gr/2012/02/blog-post_5656.html (2012).

[7] Ibidem.