Paștele: Cruce și Înviere

a) Răstignirea duce la Înviere, iar Vinerea Mare deschide calea spre Duminca purtătoare de lumină a Paștelui. Întristarea, mâhnirea și descumpănirea sunt înlocuite de bucuria și pacea Învierii. Fără Răstignire nu există Înviere, iar fără Înviere Răstignirea nu are sens. În Cruce stă taina Învierii. De aceea, Paștele ortodox înseamnă și Cruce și Înviere. Fiecare creștin trebuie să participe cu tot sufletul și cu tot trupul la marea sărbătoare a credinței și întâlnirii cu Domnul Cel înviat. Împreună-răstignirea cu Hristos ne face părtași la dumnezeiasca lumină și restabilește comuniunea cu ceilalți frați în Hristos.

b) În Evanghelia după Ioan, care se citește în noaptea de Înviere (cap. 1, 1-17), se menționează că Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut om. A luat trup omenesc și S-a sălășluit între noi, oamenii, arătându-Și astfel slava Sa. Hristos este Lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care vine în lume. Însă, pentru a trăi prezența dumnezeiască, omul trebuie mai întâi să primească lumina dumnezeiască prin Botezul săvârșit în numele Dumnezeului în Treime. Așadar integrarea în Trupul lui Hristos, care este Biserica, și participarea la Sfintele Taine sunt mijloacele prin care credinciosul poate ajunge la iluminarea dumnezeiască.

c) În același timp, este necesară și o continuă conlucrare cu harul divin, precum și o asiduă nevoință și asceză. «Să ne curățim simțirile și să-L vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumină a Învierii», așa cum ne îndeamnă imnograful. La acest lucru contribuie postul, pocăința, înfrânarea, zdrobirea inimii și, mai ales, dragostea. Unii Îl văd pe Hristos numai ca Dumnezeu, iar alții numai ca om. Primii Îl «încuie» în sfera înălțimilor dumnezeiești, acolo unde nu poate fi ajuns de către om, în timp ce ceilalți, golindu-L pe Hristos de Dumnezeire, nu fac altceva decât să-i confiște omului posibilitatea de a învinge stricăciunea și moartea și de a deveni dumnezeu după har.

d) Hristos, Dumnezeu-Omul, deschide drumul către biruința împotriva morții, devenind El Însuși «Cel întâi născut din morți». Acest drum trebuie să-l urmăm și noi, creștinii, omorându-ne patimile, pentru a învia împreună cu Hristos. Trebuie, mai întâi, să murim din perspectiva vieții păcătoase, spălându-ne cu lacrimile pocăinței, pentru a gusta – încă din această viață – roadele Învierii. De asemenea, dator suntem să împlinim poruncile dumnezeiești și să dobândim virtuțile, care ne scapă din stricăciune și moarte. «Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui» (Rom. 6, 9), așa cum spune sfântul apostol Pavel.

e) Lumina Învierii se revarsă din belșug asupra întregii omeniri. Trebuie însă «să ne curățim simțirile» și ochii, ca să vedem lumina Învierii. De multe ori, orbirea duhovnicească ne împiedică să ne împărtășim din această lumină. Însă, în această zi sfântă a Învierii, toți trebuie să simțim măcar un licăr de rază dumnezeiască, care să ne lumineze mintea și inima. În tradiția ortodoxă răsăriteană, în ciuda secularizării, încă se mai păstrează anumite obiceiuri populare, practicate în ziua de Paște, precum: lumânarea de Paște, salutul «Hristos a înviat!», masa de Paște, îmbrățișarea dragostei, vizita la mormintele celor dragi, etc. Acestea denotă faptul că oamenii încă mai păstrează în adâncul inimii lor un crâmpei din lumina primită la Botez.

f) Lumânarea de Paște, care, conform tradiției, reprezintă un dar din partea nașului de botez, se topește, luminează și strălucește, făcând trimitere la Trupul Domnului, care a pătimit, a murit și a înviat. De asemenea, salutul «Hristos a înviat», însoțit de răspunsul «Adevărat a înviat», care iau locul oricărei alte forme de salut în cele patruzeci de zile de după Înviere, exprimă bucuria și trăirea efectivă a sentimentului Învierii. Nu în ultimul rând, vizitarea mormintelor celor adormiți în aceste sfinte zile ale Paștelui confirmă credința poporului și convingerea lui că Învierea lui Hristos alină sufletele acestora și totodată reprezintă «începătura» învierii întregului neam omenesc.

g) Punctul culminant al încercării omului de a deveni părtaș la Patimile și Învierea Domnului se rezumă în nevoia lăuntrică de a participa la taina Sfintei Euharistii. Această participare presupune, însă, ο «conștiință curată», o «inimă luminată» și dragoste față de semeni. Atunci vom putea rosti, împreună cu sfântul Ioan Hrisostom: «Gustați toți din ospățul credinței. Împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăția cea de obște. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcatele sale, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului […]. Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. Înviat-a Hristos și viața stăpânește […]».

Harul Învierii ridică blestemul Legii și umple de bucurie inimile oamenilor.