Noul Mucenic Nános (Ioan) din Tesalonic († 29 mai 1802)

Noul Mucenic Nános (Ioan) face parte dintre noii martiri macedoneni. A fost martirizat în Smirna, în anul 1802, la vârsta de doar 17 ani. S-a născut în Tesalonic, din părinți macedoneni. Tatăl lui provenea din satul Avret-Issar, astăzi vechea localitate Ghinekókastro din județul Kilkis, la numai 30 km nord de Tesalonic, iar mama lui provenea din satul Lokovi, astăzi Taxiarhis, din regiunea Halkidiki. Părinții Sfântului Ioan s-au cunoscut în Tesalonic, și-au întemeiat împreună o familie și au dobândit doi fii, Theodor (primul născut) și Ioan, pe care îl alintau cu numele Nanos, dar și pentru a-l deosebi de tatăl lui, care se numea tot Ioan.

Smirna, 1820, gravură de Maxim Vorobiev

Această familie era una ortodoxă, cu evlavie și cu credință în Hristos, virtuți pe care cei doi părinți le-au transmis copiilor lor. Theodor știa puțină carte, iar Nanos nu știa deloc. De la o vârstă fragedă tatăl i-a luat pe cei doi copii să lucreze împreună cu el, făcându-i calfe la cizmăria lui. Atâta timp cât această familie a stat în Tesalonic, Nanos era încântat să asculte vieți de sfinți și mai ales de noi mucenici, pe care i le citea Theodor, cel mai probabil din cartea Sfântului Nicodim Aghioritul, Noul Martirologiu, (publicată în anul 1794 şi tipărită la Veneția, pe vremea când Sfântul Nicodim trăia ca monah în Sfântul Munte Athos); Nanos voia foarte mult să se asemene acestor martiri, să devină și el martir pentru credința în Hristos.

Treburile tatălui lui în Tesalonic nu mergeau bine. Rudele lui, care aveau aceeași meserie, au plecat la Smirna și l-au asigurat că acolo meseria de cizmar avea trecere. S-a hotărât și a plecat şi el la Smirna, unde a deschis o cizmărie împreună cu fiul mai mare, Theodor. Nanos şi mama sa au rămas în Tesalonic, iar din când în când, tatăl și fiul cel mare îi vizitau, mai ales la zilele de naștere ale celor doi fii. La începutul anului 1802, tatăl l-a luat și pe Nanos în Smirna să lucreze ca ucenic în cizmăria familiei.

În vârstă de 17 ani, Nanos, tânăr, frumos și bine făcut, s-a hotărât să mărturisească pe Hristos. Și a pus această hotărâre în practică în luna mai a aceluiași an, având un plan nemaiîntâlnit în acea vreme. Fără ca familia lui să știe, se hotărăște să se convertească la islam, urmând ca imediat după aceea să se lepede de mahomedanism, iar autoritățile turcești să îl condamne, ca apostat, la moarte mucenicească, după ce el, Nanos, ortodox de fapt, își va fi mărturisit credința în Hristos.

Nanos și-a pus planul în aplicare, părăsind cizmăria tatălui său și angajându-se la un cizmar turc, căruia i-a spus că se leapădă de creștinism și îmbrățișează religia islamică. Zis și făcut: turcii l-au circumcis, punându-i numele Mehmet, începând să lucreze în cizmăria turcului respectiv. Familia lui l-a căutat înnebunită până când l-a găsit în acea cizmărie, însă turcii, ameninţându-i cu bătaia, i-au alungat, spunându-le că acum Nanos este de-al lor, iar familia lui să plece de acolo.

După câteva zile, Nanos s-a dus la marele judecător din Smirna și i-a spus limpede: nu vreau să mă numesc Mehmet, ci Ioan; Ioan este numele meu. Tatăl și fratele lui Nanos au aflat veștile, însă, de frica turcilor, nu au îndrăznit să se apropie de el; tatăl lui i-a trimis mesaje ascunse, îndemnându-l să-și păstreze cu tărie credința în Hristos. Turcii au hotărât să îl ucidă pe Nanos. Înainte să îl omoare, însă, i-au promis toate bunătățile din lume, dacă rămâne credincios musulman. Nanos însă a rămas statornic hotărârii sale de a se lepăda de islamism, iar turcii l-au condamnat la moarte. Au fost stabilite ziua și locul execuției. Creștinii din Smirna au fost impresionați și au alergat în număr mare să se minuneze de martiriul tânărului, și să ia, de vor putea, o bucățică din moaștele martirului, spre binecuvântare și protecţie. Era data de 29 mai 1802. Călăul l-a pus să îngenuncheze și i-a tăiat capul cu sabia. Mulțimile de creștini, văzând aceasta, s-au apropiat repede, încercând să înmoaie bumbac în sângele martirului.

Turcii au lăsat trupul mort să zacă pe pământ și au pus paznici să îl păzească. Paznicii au fost mituiți de către creștini, pentru ca să poată lua bucăţi din hainele Sfântului. Era cât pe ce ca trupul Sfântului să fie rupt în bucăți; de aceea, un grec bogat din Rusia a plătit o sumă mare conducătorului turc al Smirnei, a primit moaștele Sfântului și le-a îngropat cu cinste.

La câteva zile după martiriu a avut loc prima minune săvârșită de bumbacul înmuiat în sângele noului mucenic: o femeie bolnavă din Smirna s-a vindecat. În conștiința poporului, noul mucenic fusese canonizat. Mai târziu, Biserica i-a recunoscut sfințenia, sărbătorindu-l oficial în ziua muceniciei, pe 29 mai. Martiriul lui a fost consemnat de contemporani, de Sfântul Macarie Notaras, de episcopul locului, de Nichifor din Chios și de Sfântul Athanasie din Paros, în lucrarea lor despre neomartiri, Noul Limonariu, tipărită în anul 1819.

Sursa: Revista Sfântul Nichita a Sfintei Mitropolii de Seres și Nigrita, anul XXIII, nr. 241, martie-aprilie 2012