Noul Mucenic Pahomie Kavsokalivitul

Sfântul Nou Mucenic Pahomie a primit moarte martirică pe 21 Mai 1730 în Ousáki, lângă Filadélfia, în ziua Înălțării Domnului.

Sfântul era de fel din Rusia. Din fragedă vârstă l-au prins tătarii și l-au vândut ca slav unui turc tăbăcar, care l-a dus în patria sa, în Ousáki din Filadélfia. Acolo, turcul se străduia să îl învețe meșteșugul și religia sa. Sfântul învăța binevoitor meseria stăpânului său, însă religia lui o disprețuia, cu toate că acesta se străduia să îl sperie cu amenințări, cu înjurături, cu lovituri și chiar cu lipsa de hrană, doar îi va schimba părerea tânărului. Douăzeci și șapte de ani a răbdat Sfântul Pahomie acest comportament al stăpânului, slujindu-l, însă, cu toată râvna și sinceritatea. Această atitudine a fost apreciată de stăpânul turc, care i-a cerut să se facă ginerele său și să-i fie moștenitor, dar cu o singură condiție – aceea de a se face musulman.

În cele din urmă Sfântul, datorită devotamentului și statorniciei, l-a determinat pe stăpânul său să îl lase liber, să meargă oriunde va voi el, dar în timp ce își pregătea lucrurile să plece, s-a îmbolnăvit. În timpul bolii sale l-au vizitat niște turci, care au răspândit zvonul cum că se leapădă de Hristos și devine musulman. Când s-a vindecat de boala sa, l-au îmbrăcat cu haine turcești, dar fără să-l taie împrejur. Mucenicul lui Hristos a plecat și s-a dus în Smírna ca negustor, iar acolo a aruncat îmbrăcămintea turcească și a plecat spre Sfântul Munte Athos.

Aici, în apropierea Mănăstirii Sfântul Pavel, a făcut ascultare unui ieromonah cuvios, Iosíf, care l-a și tuns în monahism. A trăit aproape de bătrânul său vreme de doisprezece ani, însă, auzind de minunata viață a lui Gheronda Acháchie Kavsokalivitul, s-a mutat aproape de acesta, șezând acolo șase ani. S-a remarcat prin virtute și dragoste către toți monahii. Totuși, în ciuda înaintării sale în viața duhovnicească, exista un ghimpe în inima lui care nu îl lăsa liniștit. Se temea ca nu cumva, în timpul bolii sale, să fi spus din greșeală că neagă pe Hristos, și de aceea turcii să-l fi îmbrăcat cu hainele verzi. De aceea avea dorința de a deveni mucenic. Când a făcut cunoscut părintelui ce avea în cugetul său, a primit multe mustrări, ca nu cumva acest gând să vină din mândrie.

Dar fiindcă dorința de mucenicie persista, bătrânul său, Iosif , după ce l-a pus timp de un an la diferite încercări, a decis, de comun acord cu mulți călugări virtuoși ai Muntelui Athos și în special cu Cuviosul Acáchie Kavsokalivitul, să meargă împreună cu Sfântul Pahomie la Ousáki, în Asia Mică. Acolo, Pahomie a alergat în târg unde a fost recunoscut de turci. Aceștia l-au dus la judecător și l-au acuzat cum că, deși a devenit musulman, acum a apărut ca și creștin. La întrebarea judecătorului a răspuns: “niciodată nu m-am lepădat de Hristos, nu numai cu cuvântul, dar nici cu cugetul. Mărturisesc pe Iisus Hristos, Dumnezeu devenit om adevărat, și sunt pregătit să sufăr nenumărate chinuri și orice fel de moarte pentru el”. Judecătorul l-a înspăimântat și l-a înjurat spunând: “Deoarece odată te-ai lepădat de Hristos, nu poți să trăiești ca un creștin. Una din două: ori te lepezi de Hristos, ori vei fi omorât”. Sfântul mucenic a răspuns: “Să nu se întâmple Hristoase al meu, nici în mintea mea să mă lepăd, însă sunt pregătit și în foc să intru și să mor”.

Judecătorul a poruncit să fie dus în închisoare, în celula cea mai întunecată. Sfântul a primit cu multă bucurie, considerând închisoarea într-adevăr ca pe un rai, cu toate că era izolat, fără hrană și apă. Cu harul lui Dumnezeu și cu rugăciunea mucenicului, a duhovnicului lui și a celorlalți părinți, închisoarea i s-a făcut rai.

După trei zile, temnicerul a anunțat pedeapsa cu moartea. Sfântul a primit vestea cu multă bucurie, petrecând toată noaptea în rugăciune. Dimineața l-au scos și l-au condus în fața judecătorului, care i-a spus: “Fiindcă rămâi în părerea ta, o să fii omorât, iar apoi nu o să te mai poți răzgândi”. Sfântul i-a răspuns: “Eu, judecătorule, niciodată nu mă lepăd de Hristosul meu, chiar dacă mă dai la nenumărate chinuri de moarte, încă și la cele mai groaznice”. Atunci judecătorul a ordonat să fie executat prin tăierea capului. L-au legat și l-au dus în afara cetății, în locul în care înjunghiau oile. Îl urmau mulți creștini și de asemenea turci, dintre care unii îl batjocoreau, alții îl scuipau, iar alții îl îndemnau să se lepede.

Sfântul mergea legat, în rugăciune. Când a ajuns în locul de execuție, a îngenunchiat. Călăul, stăpânit de teamă, nu îndrăznea să îi taie capul și-l îndemna pe martir să se lepede, șoptindu-i la ureche, dar viteazul atlet îl încuraja, spunându-i: “Nu îți pierde timpul, termină ce ți s-a ordonat să faci”. Iar acela i-a tăiat sfântul cap al acestuia.

După trei zile, creștinii au luat sfintele moaște și le-au îngropat. Călăul, după această faptă a fost cuprins de demon și spumega hoinărind prin cetate, iar după puține zile, cu rău a murit.

Prin rugăciuni către Sfântul Nou Mucenic Pahomie, multe minuni au urmat celor ce l-au chemat.