Sfinții 13 Mucenici, monahi ai Mănăstirii Kantára din Cipru, uciși de latini – 19 mai 1231

Sfinții Mucenici Barnaba, Ghenadie, Gherasim, Gherman, Teognost, Teoctist, Ieremia, Ioan, Iosif, Conon, Chiril, Maxim și Marcu, monahi ai Mănăstirii Kantára

Biserica Ciprului a păstrat trează și statornică flacăra neamului și a ortodoxiei în vremuri când, în lipsa Bisericii, această însuflețire s-ar fi stins de mult. În acest nor prealuminat de torțele eroilor atleți ai Bisericii cipriote se evidențiază luminatele chipuri ale celor treisprezece Monahi Mărturisitori ai Sfintei Mănăstiri a Preasfintei Născătoare din Kantára. Sfinții Mucenici au trăit în secolul al XIII-lea după Hristos, în vremea când insula Cipru se afla sub dominația francilor. Cuceritorii au făcut tot ce le stătea în putință ca să supună Biserica ortodoxă sub conducerea papală. Încercările lor au început din anul 1220. La un sinod care a avut loc în orașul Limassol și la care au luat parte reprezentanți ai clerului Latin si conducători ai clasei sociale, s-a hotărât impunerea unor măsuri de constrângere, în favoarea Bisericii Latine. Poziția clerului ortodox și a monahilor în față de aceste măsuri a fost, într-adevăr, remarcabilă și demnă de admirat.

În jurul anului 1228, pustnicii Ioan și Konon, care viețuiau într-una din mănăstirile muntelui Kalo din zona Pamfiliei din Asia Mică, distingându-se prin evlavia lor, au părăsit acea mănăstire și au venit în Cipru. La început au mers la Sfânta Mănăstire Maherá. Mai târziu s-au retras de acolo împreună cu alt pustnic, Toma, la Sfânta Mănăstire Hrisóstomos, însă nici acolo n-au găsit liniște. Astfel, s-au stabilit într-un loc retras la Mănăstirea Presfintei Născătoare din Kantára, unde și-au început asceza. Evlavia pustnicilor și activitatea lor bisericească, filantropia și dragostea lor pentru frații suferinzi, au făcut ca, în puțin timp, să se adauge și alți monahi în acel locaș de rugăciune. Faima evlaviei și a virtuții smeriților cuvioși a ajuns până la urechile Latinilor, cărora le-a aprins invidia în inimă.

Arhiepiscopul franc, Eustorgius, care locuia în Nicosia, l-a chemat imediat la el pe delegatul Andrei și i-a poruncit să-l ia pe ucenicul său, Guilliermo și să meragă la Mănăstirea din Kantára. Personal trebuiau să vadă și să confirme cele auzite și să atragă pe cuvioși la învățătura lor. Acest lucru, însă, nu a fost cu putință: reprezentații lui Eustorgius au plecat de la mănăstire ofensați și fără a-și atinge scopul. Părinții din Kantára au fost chemați să dea socolteală Arhiereului Latin din Nicosia, dar cuvioșii au rămas neschimbați în credința ortodoxă în fața lui Eustorgius, apărând învățăturile ortodoxe. În consecință au fost arestați, biciuiți și aruncați în închisoare, unde au rămas închiși timp de trei ani. Pe 5 aprilie 1231, chinurile insuportabile i-au provocat moartea Sfântului Mucenic Teognost. Latinii i-au luat cinstitul trup, l-au târât pe drumurile Nicosiei, după care l-au aruncat în foc și l-au ars. Arhiepiscopul franc, lipsind din Cipru, i-a scris Papei de la Roma, Grigorie al IX-lea (1227-1241), cerând indicații cu privire la monahii Mănăstirii din Kantára. Acesta l-a sfătuit să îi cheme pentru a treia oară și să îi întrebe ce cred, iar dacă persistă în opinia lor, atunci să fie pedepsiți ca eretici. În urma acestei sugestii, Eustorgius a atribuit cazul Cuvioșilor Părinți delegatului Andrei. Sfinții au mărturisit din nou credința ortodoxă și au susținut categoric hotărârea Sinodului al VII-lea Ecumenic, care se citește în Duminica Ortodoxiei. După multe chinuri, au fost arși, “lovituri fără milă au luat și trupul le-a fost tăiat”, după cum spune un cronicar anonim dintre franci, în anul 1231, fiindcă și-au menținut cu vitejie sufletească credința ortodoxă, refuzând inovațiile Latinilor.