Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul – 43. Pregustare şi încredinţare

Aşadar, unele ca acestea te-ai învrednicit să „pătimeşti” mai presus de fire, prin dumnezeiasca şi preaînalta răpire a mişcărilor fireşti ale minţii, omule al lui Dumnezeu. Ai putut dobândi ceea ce pentru toţi ceilalţi sunt taine neapropiate, aflând încă din această viaţă ceea ce urmează să fie descoperit în veacul viitor. Dar în cele din urmă, toate acestea nu vor putea rămâne tăinuite înlăuntrul tău, căci nu este după voia Bunătăţii dumnezeieşti. Iar dovadă că cele spuse sunt adevărate este că aceasta ţi-a poruncit să laşi pustia şi să te întorci iarăşi la noi în lume pentru mântuirea multora. Dar de aceste lucruri vă veţi încredinţa citind puţin mai jos.

Ajunşi aici cu povestirea, ar trebui să zăbovim şi să filosofăm mai mult. După cum se ştie, Noul Testament, adică Evanghelia lui Hristos, este taina Vechiului Testament. Chip şi umbră este toată Legea, aşa cum spune Marele Pavel[1] şi aşa cum arată însuşi slujitorul şi tăinuitorul Legii, Moise[2]. Dar această taină a Vechiului Testament avea să ni se descopere nouă mai limpede „prin milostivirea milei Dumnezeului nostru”[3]. El L-a trimis pe Fiul Său Cel Unul-Născut, „născut din femeie, născut sub lege, ca să dobândim înfierea”[4].

Totuşi, această taină a iconomiei s-a descoperit mai limpede, pe cât a fost cu putinţă, unora dintre cei din vechime, adică Proorocilor, legiuitorilor şi Drepţilor celor mai înainte de Lege. Iar aceasta a fost cu putinţă pentru că ei nu au luat aminte numai la literă şi la umbră, precum ceilalţi, ci au primit unele harisme mai mari. Harul i-a slăvit, pe de o parte, pentru a-i cinsti şi a-i preaînălţa mai mult decât pe ceilalţi, iar pe de alta, pentru a vesti cu multă vreme înainte, în chip minunat, slava lui (Harului) şi mântuirea de obşte a făpturii. Aceasta este, în puţine cuvinte, pricina descoperirii tainelor, făcută lor în parte.

Ceea ce a fost pentru cei de demult iconomia Întrupării, în acelaşi chip este pentru noi moştenirea viitoare. Ea se numeşte şi „naşterea din nou ce va să fie”, „a Doua Venire” sau, ca să vorbim folosind cuvintele Sfintei Evanghelii, ea se numeşte „Împărăţia Cerurilor”, „comuniunea cu Îngerii”, „asemănarea cu Dumnezeu”, „împreună-moştenirea cu Hristos”[5]. Totodată acestea sunt acum taine ale Evangheliei lui Hristos şi ale Harului, care sunt numite „ascunse”. „Ci propovăduim înţelepciunea de taină, ascunsă, […] înţelepciunea la cei desăvârşiţi”[6], se spune în Epistola către Corinteni. Iar Sfântul Grigorie Teologul, care le-a „pătimit” şi le-a învăţat pe toate acestea, spune: „Ne vom împărtăşi cu Paştile, acum încă în chip simbolic, dar mai desluşit decât cele vechi. Deoarece Paştile Legii, îndrăznesc să spun, era chip mai umbros al Chipului, dar la vremea cuvenită ne vom împărtăşi mai desăvârşit şi mai adevărat”[7].

În timp ce pentru noi toţi acestea sunt încă taine, celor desăvârşiţi li se descoperă încă de pe acum, la timpul potrivit şi pentru scopul rânduit. Aceasta se petrece pentru două pricini: prima, ca să-i cinstească Dumnezeu pe cei desăvârşiţi şi să-i pună mai presus decât ceilalţi, iar a doua, ca să ne adeverească în faptă tainele nădăjduite prin mijlocirea acestor oameni. Astfel, gândul nostru nu va slăbi şi nici nu va ceda, aţintit fiind numai la literă şi la nădăjduirea celor ce au să fie. Nici nu vom socoti toate acestea ca vrednice de credinţă numai pentru faptul că le-a făgăduit Dumnezeu. Să nu uităm că astfel de taine nu pot fi cuprinse cu auzul şi cu mintea oamenilor, deoarece se spune că „nici ochiul nu a văzut, nici urechea nu a auzit, nici la inima omului nu s-au suit”[8]. Aşadar, cu mult mai puţin vom auzi noi astfel de taine cu înseşi urechile noastre decât cei care le-au „pătimit” mai presus de fire, pe cât le-a fost cu putinţă.

De aceea înainte de Cruce şi de Patimă, Hristos le-a arătat sus, pe Tabor, lui Petru, lui Iacov şi lui Ioan slava Dumnezeirii. Iar acestea sunt pregustări ale Împărăţiei Cerurilor ce va să fie[9], aşa cum spun de Dumnezeu grăitorii părinţi, pe care Hristos le dăruieşte Ucenicilor, înştiinţându-i şi întărindu-i atât pe ei, cât şi pe noi, ca să primim toate cele care au să vină la timpul lor.

De aceea, aceeaşi taină a Harului se descoperă întâiului Mucenic Ştefan, nu în pustie, ci în mijlocul sinedriului luptătorilor împotriva lui Dumnezeu. Astfel, Iisus, Care este hulit de ei ca un simplu om, este propovăduit ca Fiu al lui Dumnezeu, împreună-slăvit cu Tatăl, fiind de o cinste cu El[10].

Pentru aceeaşi pricină, adică pentru folosul nostru, El Se descoperă din nespusa Lui iubire de oameni şi lui Pavel, vasul alegerii[11], şi celorlalţi purtători de Dumnezeu, deşi acestea sunt taine ale veacului ce va să fie, aşa cum am spus, care se vor descoperi la timpul lor. Aşadar, pentru cei care văd încă de pe acum acea lumină, Domnul săvârşeşte această taină ca să-i cinstească sau ca să-i uşureze de greutatea ispitelor sau pentru ambele pricini. Pentru ceilalţi ea se săvârşeşte pentru motivele pe care le-am arătat, dar şi pentru a-i întări pe cei ce se îndoiesc sau a-i mustra cu tărie pe cei care nu cred.

Iar tu, minunate Sava, eşti socotit vrednic a fi numărat împreună cu văzătorii de Dumnezeu, ca să tearăţi un nou Petru, un nou Ucenic care s-a rezemat pe piept291 sau ca să fii trimis, ca şi Ştefan, şi să rămâi puţin împreună cu noi, cei ce credem, precum şi cu cei care se îndoiesc de această mare taină. Dar mai bine să nu amintesc de vreunul care ar defăima acest fapt. În felul acesta adevereşti prin propriile tale izbânzi desăvârşitele vederi ale lui Dumnezeu avute de acei mari bărbaţi purtători de Dumnezeu. În acelaşi timp te faci şi propovăduitor neînşelat contemporanilor şi urmaşilor lor.

Dintre toţi cei vrednici să vadă astfel de taine, tu, înaintea tuturor, ai fost ales pentru această harismă. Aceasta este părerea mea. Şi cred asta pentru că te-ai învrednicit să „pătimeşti” şi să vezi asemenea taine mai limpede decât toţi văzătorii de Dumnezeu din generaţia ta[12].

Mărturii ale celor spuse de mine sunt multe alte fapte care s-au petrecut, precum şi acea înfricoşătoare vedenie pe care ai avut-o atunci când te rugai şi în care ţi s-a descoperit cutremurătoarea hotărâre coborâtă din Cer împotriva celor vinovaţi. Dar să nu ne grăbim, căci vom spune şi despre aceste fapte în continuare, la timpul potrivit.

Pentru aceeaşi pricină ai fost îndemnat de Har să ne povesteşti, la vremea potrivită, cele ce nu se pot spune celorlalţi. Atunci abia te întorseseşi la noi după mulţi ani şi îţi „reveniseşi”, cu dumnezeiască descoperire, din acele nevoinţe ale tale mai presus de om, aşa cum am mai spus. Semănai atunci cu un alt Ioan al lui Zaharia[13] sau cu un al doilea Antonie care, după douăzeci de ani de şedere în acea peşteră de sub pământ, a ieşit cu totul schimbat, cu totul purtat de Dumnezeu[14].

Din acelaşi motiv ne-ai îndemnat şi pe noi acum să vorbim. Dar ce am păţit? Fără să vreau am alunecat mult şi am fost prins de tâlcuirea lucrurilor care întrec orice minte şi orice cuvânt. Trebuia să fi fost tu de faţă să ne povesteşti faptele, căci numai tu eşti cu adevărat vrednic, vrednic să le „pătimeşti”, dar şi mai vrednic să le înfăţişezi. Sau, mai bine zis, şi ceea ce am scris tot ale tale sunt, ale sufletului şi ale limbii tale, căci noi am dat numai mâna, de care să te slujeşti cum se cuvine. De aceea, începând din nou acum povestirea faptelor tale, mă încred numai în puterea ta.

Sursa: Sfântul Filothei Kokkinos, Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul cel nebun pentru Hristos, traducere din limba greacă de  ieroschimonah Ştefan Nuţescu (Chilia “Buna Vestire”, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos), Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2011, pp. 135-140