Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul – 53. Piatră de încercare
13 May 2013A fost cu neputinţă să se ascundă cu desăvârşire făclia unei astfel de petreceri virtuoase, potrivit cuvântului dumnezeiesc: „Nu poate cetatea să se ascundă deasupra muntelui stând; nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă”[1]. Tot astfel şi marele Sava s-a făcut cunoscut în chipul următor: faima lui, care s-a răspândit în întregul Constantinopol, a ajuns şi la împărat, după ce mai întâi fusese înştiinţat întâistătătorul Bisericii[2]. Împăratul şi patriarhul nu au pierdut vremea în zadar, ci au căutat să-l întâlnească şi să-i vorbească. Dar Sava rămânea întotdeauna neînduplecat. Au încercat de două, de trei, de nenumărate ori, dar fără nici un rezultat. Acestea toate i-au făcut să se minuneze şi să laude stăruinţa în petrecerea sa virtuoasă.
În acelaşi timp însă aveau o bănuială, nu lipsită de importanţă: „Nu cumva nu este ortodox şi pe ascuns răspândeşte reaua lui credinţă, cu scopul de a amesteca dogmele cele rele cu sămânţa cea curată a Bisericii? Însă credinţa lui cea dreaptă este, negreşit, mărturie a petrecerii lui înalte şi desăvârşite, precum şi a respectului atât de mare ce venea din partea tuturor”.
Acestea le cugetau şi vorbeau între ei împăratul şi patriarhul. Dar fiindcă nu nădăjduiau ca ei înşişi să se apropie de el şi să afle ce crede, pentru că a fost cu neputinţă să-l convingă să vorbească, au hotărât să folosească o altă tactică. Au ales din Biserică şi din senat câţiva oameni înţelepţi şi pricepuţi332, destoinici să cerceteze cugetarea bărbatului şi să tragă concluziile din cele văzute, bărbaţi aleşi, experimentaţi şi încercaţi să judece virtutea şi să descopere înşelăciunea prin cercare. „Piatră de încercare”333 i-ar putea numi oricine foarte nimerit. Aşadar, au fost trimişi la Sava cu porunca să cerceteze cu de-amănuntul cele ale credinţei sale şi să-şi pună în lucrare priceperea lor acum mai mult ca oricând.
Când au ajuns la el, i-au cerut mai întâi să vorbească, motivând că au să-i comunice ceva foarte urgent, fiind trimişi în acest scop chiar de împărat şi de patriarh. Dar, oricâte i-au spus, nu a fost cu putinţă să-l convingă să vorbească. În cele din urmă i-au zis:
– Nu ne vom putea da seama dacă eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri334, dacă nu vei spune cu limba ta ceea ce crezi. Fiecare dintre noi admiră acrivia nevoinţei şi a petrecerii tale, înfăţişarea şi buna ta purtare, dar trebuie să ne descoperi acum şi credinţa ta în Dumnezeu, pe care o porţi în sufletul tău. Iar dacă credinţa ta este în acord cu viaţa ta, atunci se va bucura Mireasa lui Hristos, Biserica, şi pe lângă aceasta şi Împăratul cel bun. Atunci toţi te vom socoti părinte şi mijlocitor al nostru către Stăpânul de obşte, păzitor al sufletelor şi al trupurilor noastre. Dacă ne vei slobozi pe toţi de îndoielile noastre şi ne vei convinge că ceea ce credem noi despre tine e bine, vei întări cugetul nostru şi nu va mai şovăi încolo şi-ncoace, clătinat fiind ca de nişte valuri furtunoase.
