Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul – 55. Fuga de slavă

Despre toate acestea a aflat împăratul şi marele ocrotitor al Bisericii. Vestea s-a răspândit ca fulgerul în toată cetatea. Aproape toţi vorbeau şi se minunau de Sava. Unii povesteau minunea, iar alţii o ascultau.

Dar care a fost urmarea? Tocmai aceea de care se temea Sfântul. Sau mai bine zis, aceea pe care o văzuse foarte bine de mai înainte cu privirea sa străvăzătoare, şi anume că faima sa a început să crească pe zi ce trece.

În Constantinopol trăia un mare număr de concetăţeni de-ai săi, prieteni vechi şi rude, precum şi călugări care se nevoiseră împreună cu el. Aceştia, ca nişte câini de vânătoare, urmăreau şi „adulmecau” tot ce se spunea despre Sava. Aflând din spusele celor ce l-au cunoscut despre chipul, înfăţişarea şi mărimea trupului Cuviosului, nu aveau nici o îndoială că el este şi nu sufereau să treacă sub tăcere izbânzile lui. „El însuşi este! Nu este altcineva decât minunatul Sava!”, spuneau cu o nestăpânită bucurie şi cu însufleţire.

„Acesta este desfătarea de obşte a patriei noastre, slava neamului nostru, marea durere şi întristare a părinţilor lui, care multe auzeau despre el şi care nici să trăiască nu mai voiau, de vreme ce nu puteau să-şi vadă iubitul lor fiu. Dar şi noi, aşa cum ştiţi, am auzit cândva despre izbânzile înfricoşătoare şi mai presus de fire ale lui Sava. A petrecut cu acrivie şi într-o asceză mai presus de cuvânt şi nemaiîntâlnită. În insula Cipru a suferit multe ispite pentru dragostea lui Hristos. Pentru toate acestea s-a învrednicit să dobândească harisme mari de la Dumnezeu. A devenit sălaş al Sfântului Duh săvârşind multe şi mari minuni. Şi nu numai că s-a arătat un tămăduitor grabnic al celor bolnavi şi al celor infirmi, ci şi morţi a înviat atingându-se numai cu mâna de ei. Ce minuni mari! Prin toate acestea a devenit renumit nu numai în Ierusalim şi în Palestina, ci chiar şi în Siria. Minunatul bărbat a ajuns cunoscut peste tot, ca nimeni altul vreodată”.

Acestea le spuneau despre el. Slava Sfântului cucerise sufletele şi limbile tuturor. Cum era şi firesc, o astfel de slavă a atras atenţia tuturor şi de aceea în fiecare zi mulţimi de oameni de orice neam şi vrednicie se revărsau la el valuri-valuri.

Sava însă nu suferea astfel de cinstiri. Mai mult decât orice iubea smerenia, retragerea şi petrecerea ca un necunoscut. De aceea şi-a luat zborul repede ca o pasăre, fără ca cineva să observe plecarea sa.

A intrat iarăşi în iubitul său Athon ca să se afierosească pământului care l-a născut şi l-a crescut duhovniceşte. Aici aş dori să zăbovesc mai mult şi să povestesc pe îndelete. Vreau să vă spun cum ne-am cunoscut prima oară, cum ne-am legat duhovniceşte şi cum am trăit în bună înţelegere. De asemenea vreau să povestesc cât de mult m-am folosit de minunatele lui cuvinte, de petrecerea împreună cu el, ca să mă desfătez iarăşi de Harul ce izvora din el, aducându-mi aminte de frumuseţea vieţuirii sale şi a cuvintelor lui. O astfel de povestire, care este cu mult mai folositoare decât tot ceea ce v-am povestit până acum, aş dori să vă spun, cu atât mai mult cu cât ceea ce vă voi istorisi sunt fapte pe care le-am văzut şi le-am auzit eu însumi. Dar lungimea cuvântului mă trage în două direcţii contrare: dacă m-aş încumeta să o scriu mai pe scurt, aş strica frumuseţea ei, iar dacă aş voi să o scriu în întregime, aş pierde mult timp din pricina celorlalte îndeletniciri ale mele. De aceea voi merge pe calea de mijloc, evitând pe cât se poate orice abatere către extreme. Iar dacă uneori voi fi nevoit să lungesc cuvântul, atras fiind de dragostea faţă de Sfânt, iertaţi-mi greşeala care este mai îndreptăţită decât orice altceva[1]. Cei care cugetă cu dreptate pătimesc aceasta în chip de neocolit.

Sursa: Sfântul Filothei Kokkinos, Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul cel nebun pentru Hristos, traducere din limba greacă de  ieroschimonah Ştefan Nuţescu (Chilia “Buna Vestire”, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos), Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2011, pp. 172-174.