Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul – 64. Pricina

În acea vreme, întreaga stare din Imperiul Bizantin – se ştie foarte bine asta – era una tulbure şi şchiopăta tot mai rău pe zi ce trecea. Peste tot răzmeriţe, războaie civile în oraşe şi în sate, nenorociri fără de număr chiar şi în slăvitul Tesalonic. Pe cât era acest oraş de înzestrat cu mulţime de locuitori, cu bogăţie şi cu multe altele faţă de toate celelalte oraşe, pe atât erau şi distrugerile şi uciderile de mari.

Acei tesaloniceni, despre care am vorbit mai înainte, au ajuns în Constantinopol la marele Sava, care i-a întrebat despre lucrurile înfricoşătoare ce se petreceau în patria lor. Atunci aceia i-au povestit despre răzmeriţe, despre acele nenumărate şi nedrepte ucideri, despre înfricoşătoarele vărsări de sânge ale compatrioţilor lor, pe care consider că nu este absolut necesar să le descriu. Demagogul, neruşinatul răzvrătitor şi conducătorul tuturor acestora era Andrei cel mai sus amintit. Dar Sava auzise toate acestea de mai înainte. Cum ar fi putut să nu le afle? Răsunau pământul şi marea de nenorocirile pricinuite de el[1].

– Mergeţi, prietenii mei!, le-a spus Sfântul. Mergeţi, cu ajutorul lui Dumnezeu, în patria voastră! Şi spuneţi-i acelui rău general vărsător de sânge următoarele: „Andrei, acestea îţi vesteşte monahul Sava Vatopedinul prin noi: sigur îţi aduci aminte cum ai venit acum zece ani în sfinţitul Athon, chipurile, pentru închinare şi sfinţire. Atunci ai cerut cu multă insistenţă să vezi faţa mea, să auzi cuvintele mele, dar nu ai izbutit ceea ce doreai, deşi ai folosit tot felul de metode ca să-ţi împlineşti dorinţa. De aceea te-ai mâhnit mult atunci, precum s-a văzut la arătare. Ai căutat apoi cu stăruinţă să afli pricina refuzului meu. Însetai să afli, aşa cum spuneai celor prezenţi, care este dezlegarea acelei taine.

Dar atunci Dumnezeu nu a vrut să-ţi descopere taina, pentru că nu erai pregătit să primeşti nici schimbare, nici mustrare. Bine ar fi fost să ţi se fi descoperit şi atunci pricina de către Cel Care însetează de mântuirea tuturor. Acum însă s-a împrăştiat peste tot răutatea ta. Ai vărsat afară toată otrava ascunsă în inima ta. Ascultă acum pricina acelui refuz. Şi chiar dacă aceste mustrări nu te vor înţelepţi pe tine, totuşi nădăjduiesc că se vor găsi alţii cărora aceste medicamente le vor folosi negreşit.

Am văzut atunci în gura ta trupurile omeneşti pe care tu acum le mănânci ca o fiară crudă şi sângele compatrioţilor tăi pe care îl bei ca un câine. Nu aveai înfăţişare şi chip de om raţional, ci mai degrabă de fiară preavicleană şi neîmblânzită, care scotea otravă purtătoare de moarte pe gură şi pe nări. În loc de brâu purtai în jurul mijlocului tău un balaur uriaş, ce se repezea cu furie la cei din jur. Vai, el era puterea şi arma ta! El era cel care lupta împreună cu tine, te insufla şi te întărea.

Acestea mi le-a descoperit Dumnezeu atunci despre tine. De aceea nu ţi-am îngăduit să mă vezi, nici să vorbeşti cu mine, fără să ştie cineva pricina. Tot ceea ce am văzut eu atunci cu mintea, le-au văzut acum toţi cu ochii lor în chip simţit, deşi nu trebuia să se întâmple una ca asta. Să învăţaţi şi să vă învăţaţi din cuvintele mele şi tu şi toţi ceilalţi, că iadul şi pierzarea[2] sunt înaintea Domnului, «şi nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui[3], Care va răsplăti fiecăruia după faptele lui»[4]”.

Sursa: Sfântul Filothei Kokkinos, Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul cel nebun pentru Hristos, traducere din limba greacă de  ieroschimonah Ştefan Nuţescu (Chilia “Buna Vestire”, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos), Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2011, pp. 219-221.