Chestiunea Arhiepiscopiei Ciprului – partea a III-a

De cealaltă parte, membrii kiriniști ai Sfântului Sinod contestau noua legislație, pe motiv că «este străină de canoanele, obiceiurile și tradițiile Bisericii Ortodoxe și subminează drepturile Sfântului Sinod» [137]. Evident, britanicii trebuiau să se confrunte cu două poziții diametral opuse: pe de o parte, cea a kitiștilor, care erau în favoarea reglementării chestiunii prin intermediul Consiliului Legislativ și împotriva amestecului Patriarhiei Ecumenice, iar, pe de altă parte, cea a kiriniștilor.

Marele Guvernator era informat cu privire la starea de lucruri, pe care i-a comunicat-o mai apoi și lui Chamberlain: «(Legislația) trebuie reformată cu mare atenție, fiindcă, în caz contrar, poate provoca o schismă în Biserica Ciprului, care ar avea consecințe grave și ar dezbina comunitatea ortodoxă pe termen lung. Părțile implicate în conflict nu sunt numai cei doi candidați, ci întreg Sfântul Sinod, precum și Patriarhiile. Situația de față prezintă multe și mari dificultăți. Mi-e frică să apelez la puterea poporului pentru o soluție, fiindcă acest lucru ar răni conștiința multora și ar provoca necazuri mai mari. Controversele provocate de mult contestata alegere sunt greu de contracarat. Opinia mea personală e că, pentru a fi utilă Bisericii Ortodoxe, legislația trebuie să fie limitată la chestiuni care tind să exprime dorința reală a alegătorilor și să asigure consimțământul susținătorilor moderați ai ambelor părți. Orice întârziere în această privință va provoca mari neplăceri, însă mai bine să se întârzie întreaga procedură, decât să se ia decizii care să aducă dezbinare în rândul familiilor și prietenilor aparținând Bisericii Ortodoxe, în ceea ce privește chestiuni care influențează adânc conștiința și sentimentele lor religioase» [138].

Fragment din raportul britanic din 1906, însoțit de afișul kitiștilor.

Nu încape nici o îndoială că britanicii erau interesați să găsească cât mai repede o soluție la problema existentă și nu oricare, ci soluția optimă. Cu toate acestea, era mai preferabilă o întârziere a soluționării decât rezolvarea ei pripită. Într-un comunicat de-al său, Marele Guvernator sublinia faptul că mai există un aspect care îngreunează găsirea unei soluții rapide și eficiente: «Problemele financiare complică foarte mult încercările de soluționare a conflictului. Fiecare din cele două părți a cheltuit deja sume considerabile în lunga procedură a contestatei alegeri și fiecare dorește să fie despăgubit atunci când va cuceri scaunul arhiepiscopal» [139].

Între timp, iminența implicării Patriarhului Alexandriei în cadrul conflictului l-a determinat pe Guvernator să se deplaseze în Egipt, pentru a purta niște discuții cu Patriarhul Alexandriei, cu scopul de a găsi «cea mai bună soluție, în colaborare cu Patriarhul Constantinopolului».

Se pare că Haynes-Smith se decise să adopte o atitudine neutră față de întreaga chestiune, declarând că «Guvernul nu dorește în nici un caz să intervină în chestiunea cu pricina, decât numai dacă va fi necesară restabilirea păcii și ordinei publice» [140]. Referitor la subiectul mult discutatei legislații, considera că aceasta este necesară, fiindcă, dacă cele două părți nu vor colabora pentru organizarea unor noi alegeri, «nu văd din ce motive Guvernul britanic ar fi justificat să nu permită Consiliului Legislativ să desfășoare noi alegeri» [141].

O poziție asemănătoare avea și King-Harman, cel care l-a succedat pe Haynes-Smith în funcția de Mare Guvernator, pe 17 octombrie 1904, într-un moment în care Chestiunea Arhiepiscopală se mai domolise. La fel ca predecesorul său, acesta declara că «în opinia mea, Guvernul local nu ar trebui să întervină câtuși de puțin în cadrul conflictului. Acesta trebuie să continue să-și ofere serviciile sale nobile și, dacă, i se va oferi ocazia, trebuie să ajute cele două părți să ajungă la o înțelegere» [142].

În martie 1907, Ioánnis Kyriakídis, susținătorul episcopului de Kítion și membru al Consiliului Legislativ, a introdus o legislație care favoriza desfășurarea de alegeri arhiepiscopale, sub supravegherea autorităților britanice. Așa cum era de așteptat, această legislație a beneficiat de sprijinul Kitiștilor, însă a atras reacția adversă a lui Spýros Araoúzos, susținătorul episcopului de Kyríneia [143]. Referitor la amestecul Patriarhilor în cadrul chestiunii, King-Harman susținea că Patriarhiile, ca și Biserica Ciprului, «tratează corect acest subiect, în conformitate cu canoanele și păstrând tradiția trecutului» [144]. În plus, a infirmat zvonul lansat de Ambasadorul britanic de la Constantinopol, cum că Patriarhia Ecumenică are un interes ascuns în cadrul chestiunii și că urmărește să complice lucrurile, prin intenția sa de a impune pe cine vrea el în scaunul arhiepiscopal [145]. Iată declarația lui King-Harman: «Nu cred că este adevărat acest lucru. Consider că Sir Nicolas O’Conor se înșeală în această privință». În linii generale, pozițiile sale se identificau cu cele ale predecesorului său, așa cum admitea chiar el.

Anul 1907 a constituit un an important în evoluția mișcării unioniste, mai ales că a coincis cu vizita în Cipru a lui Churchill, care a avut «o discuție extrem de interesantă» cu Patriarhul Alexandriei și cu cei doi exarhi [146]. Într-adevăr, cu cinci luni înainte, cei trei patriarhi hotărâseră să trimită reprezentanți în Cipru, care să colaboreze cu Sfântul Sinod, în vederea organizării de alegeri arhiepiscopale [147]. Demn de menționat aici este faptul că Ambasadorul britanic de la Constantinopol era ferm convins că Patriarhul Ecumenic făcea demersuri pentru a complica situația, urmărind să impună un ierarh ales de el [148].

Britanicii aveau în vedere că posibilul amestec al Patriarhului Ecumenic trebuia să fie făcut cu aprobarea Guvernului turcesc. Ambasadorul britanic de la Constantinopol era de părere că «nu ar fi înțelept din punct de vedere politic și, în plus, nu ar avea nici o perspectivă de viitor dacă i se va permite unui patriarh grec să dețină controlul complet asupra treburilor bisericești ale insulei (Cipru)» [149]. Cu toate acestea, Sir Edwin Egerton, ambasadorul britanic de la Atena, după ce a comunicat, în prealabil, cu Ministerul Coloniilor, l-a informat pe O’Conor că Ministerul nu are nici o obiecție referitor la mijlocirea Patriarhiei Ecumenice, întrucât cele două părți au căzut de acord să-i transmită ambasadorului britanic indicația de a nu face nici o mișcare, fiindcă ar fi de prisos [150]. În ciuda asigurărilor venite din partea Ministerului Coloniilor, a doua zi, O’Conor a trimis o telegramă urgentă, în care își exprima cu insistență neliniștea și temerile: «Permiteți-mi să-mi exprim rezervele în privința poziției Ministrului Coloniilor, întrucât, dat fiind panelenismul – care a apărut acum câțiva ani în insulă și care, fără îndoială că încă își face simțită prezența într-o stare latentă – ar fi imprudent din partea noastră să-i permitem Patriarhului Ecumenic să se amestece (în chestiunea arhiepiscopală) fără aprobarea și consimțământul nostru. Acest gest nu mi se pare a fi în concordanță cu politica noastră generală și cu interesele noastre în Cipru, întrucât îi încurajează pe greci și îi descurajează pe musulmani» [151].

Cu toate acestea, rezervele exprimate de O’Conor nu au reușit să-l convingă pe Ministrul Coloniilor și să împiedice trimiterea unei delegații în Cipru, delegație care, într-un final, a poposit în insulă. În plus, printr-o telegramă ce datează din februarie 1908, suntem informați în legătură cu preferințele celor trei reprezentanți patriarhali la tronul arhiepiscopal, așa cum ni le prezintă însuși King-Harman [152]. În aceeași telegramă, se face referire pentru prima oară la zvonul că Patriarhul Ecumenic va decide (în mod arbitrar) cine va fi următorul arhiepiscop. În aceste condiții, britanicii au reacționat prompt, poruncindu-i ambasadorului din Constantinopol să-l informeze pe Patriarh că un asemenea demers nu va fi recunoscut și nici acceptat [153]. Cu toate acestea, «întrucât patriarhii nu puteau să cadă de acord», Patriarhul Ecumenic Ioachim s-a hotărât să aleagă el însuși un arhiepiscop. Desigur, hotărârea aceasta a stârnit reacția vehementă a britanicilor, care susțineau că alegerea arhiepiscopului trebuie făcută de popor. În plus, Guvernul nu putea recunoaște o alegere făcută la indicațiile cuiva sau prin orice altă metodă de genul acesta [154].

Însă reacția britanicilor s-a dovedit a fi târzie ca să-l mai poată împiedica pe Patriarhul Ecumenic să-l aleagă pe episcopul de Kyríneia ca arhiepiscop al Ciprului [155]. Îndată ce a fost dată publicității, această decizie a stârnit tulburări și huiduieli, mai ales în Nicosia și la Palatul Arhiepiscopal: «Comunitatea din Nicosia a fost luată prin surprindere la aflarea veștii că […] Patriarhul Ecumenic și Sinodul său l-au ales pe episcopul de Kyríneia ca arhiepiscop al Ciprului. Această lovitură de stat a electrizat populația grecească a insulei. Nicosia a fost cuprinsă imediat de proteste. O mulțime de oameni aparținând ambelor părți s-au grăbit să meargă la Palatul Arhiepiscopal […], unde urma ca episcopul de Kyríneia să fie întronizat ca arhiepiscop» [156].

O «gloată furioasă», compusă în principal din Kitiști, s-a adunat în jurul Palatului Arhiepiscopal. Aflând de aceasta, autoritățile britanice au mobilizat imediat toate forțele pe care le aveau la dispoziție, pentru a preveni o eventuală ciocnire între cele două tabere. Între timp, episcopul de Kyríneia l-a asigurat pe Guvernator că «nu era dispus să accepte alegerea și întronizarea sa ca arhiepiscop». În curând, situația e devenit critică. Poliția a anunțat că nu mai poate stăvili mulțimea de oameni «venită din toate colțurile țării», care vrea să dea buzna în Palatul Arhiepiscopal. În cele din urmă, cei care se aflau în Palat au fost evacuați și mulțimea s-a împrăștiat în jurul orei 2 p.m., la aproape douăzeci și patru de ore de la izbucnirea scandalului. Episoadele petrecute în acest răstimp au avut drept urmare importante pagube materiale și rănirea câtorva persoane, însă fără pierderi de vieți umane [157]. Palatul Arhiepiscopal a fost ocupat de către autoritățile britanice din motive de siguranță [158]. În mod paradoxal, Kiriniștii s-au plâns Guvernatorului că britanicii i-au silit pe episcopi să părăsească Palatul în timpul tulburărilor [159]. În plus, episcopul de Kyríneia, deși declarase că nu va accepta scaunul de arhiepiscop, ca urmare a presiunilor exercitate asupra sa de către kiriniști și de ceilalți membri ai Sinodului, a trimis o epistolă către Guvernator, în care îl informa că acceptă se aibă o întrunire cu Patriarhul. Această epistolă a fost semnată cu cerneală roșie [160], detaliu important care nu a fost trecut cu vedere de către britanici [161]. În plus, susținătorii episcopului de Kyríneia au trimis și ei un memoriu către Guvernator – în care protestau vis-a-vis de actele poliției, care nu a respectat privilegiile bisericești – precum și o un vot de lege în legătură cu alegerile arhiepiscopale [162].

Ciocnirile dintre membrii celor două grupări adverse l-au silit pe Guvernator să cheme întăriri din Limassól. Într-un comunicat de-al său, acesta menționa că «Nicosia va fi cucerită de forțe militare neînarmate, care vor restabili ordinea în oraș» [163].

Cu toate acestea, era clar că majoritatea populației urbane nu recunoștea numirea episcopului de Kyríneia și insista să fie organizate noi alegeri în baza Statutului [164]. Între timp, Patriarhia Ecumenică, care cerea, pe de o parte, recunoașterea noului Arhiepiscop iar, de cealaltă parte, retragerea Statutului, exercita o presiune atât de mare, încât amenința că, în caz contrar, nu va recunoaște nici ea hotărârile Consiliului Legislativ [165]. În ciuda acestor presiuni și a obiecțiilor vehemente ale Kiriniștilor, proiectul de lege a trecut până la urmă de Consiliul Legislativ [166]. Așa cum menționează King-Harman, Statutul «nu prevedea nici o modificare în ceea ce privește privilegiile și obiceiurile Bisericii Ciprului» și asigura desfășurarea în condiții bune a alegerilor reprezentanților speciali prin responsabilizarea administratorilor regionali cu organizarea și supravegherea alegerilor.

Trebuie spus faptul că nu avea mare importanță dacă Statutul prevedea sau nu intervenția patriarhală. Importantă era soluționarea procedurii de alegere și potolirea spiritelor încinse ale credincioșilor. Totuși, introducerea proiectului de lege a stârnit proteste vehemente din partea Sfântului Sinod al Constantinopolului, care îl considera drept «rezultatul implicării Guvernului local în treburile bisericești» [167]. De cealaltă parte, Patriarhia de Alexandria s-a aliat cu britanicii împotriva Patriarhiei Ecumenice, declarând că «singura soluție este votul reprezentanților autentici ai poporului și clerului» [168]. Între timp, la Ministerul Coloniilor din Cipru, soseau telegrame succesive din partea anumitor comisii și persoane publice [169], care își exprimau protestele atât față de Statut, cât și față de faptul că Palatul Arhiepiscopal se afla încă sub controlul britanicilor. În Nicosia, mulțimi de oameni protestau față de «intervenția scandaloasă a guvernului local în alegerile arhiepiscopale, care reprezintă o chestiune pur bisericească, precum și față se cucerirea ilegală a Arhiepiscopiei» [170]. Epistole în semn de protest au fost trimise și din Kyríneia [171], Karavás [172], Famagusta [173], Paphos [174], precum și din partea Kiriniștilor [175] și a Sfântului Sinod [176]. Pus într-o situație extrem de delicată, King-Harman a apelat imediat la Ministrul Coloniilor, care s-a grăbit să-i trimită epistole prin care îl asugura că «a înțeles idealurile și năzuințele ciprioților» [177].

În cele din urmă, după nouă ani întregi de dispute și tulburări, procedura de vot s-a desfășurat fără probleme, conform principiilor legii [178]. Pe 21 aprilie 1909, King-Harman a raportat Ministrului Coloniilor că «în sfârșit, alegerile buclucașe s-au încheiat» [179]. Urma să valideze alegerea lui Chiril Papadópoulos, mitropolit de Kítion, ca arhiepiscop al Ciprului. Cu toate că au existat câteva obiecții, acesta din urmă a fost votat de marea majoritate a alegătorilor [180]. Totuși, trebuie menționat că susținătorii episcopului de Kyríneia nu au recunoscut alegerea sa, ci au continuat să protesteze.

La data de 10 martie 1910, Ministrul Coloniilor a primit o telegramă de la King-Harman, în care i se raporta că tulburările provocate de refuzul episcopului de Kyríneia de a-l recunoaște pe episcopul de Kítion ca arhiepiscop s-au potolit [181] și astfel, în sfârșit, chestiunea arhiepiscopală a fost soluționată. Desigur, la acest lucru a contribuit și Patriarhia de Alexandria, care și-a asumat de bună voie rolul de arbitru în cadrul conflictului.

D. Concluzii

Deseori se pune următoarea întrebare: de ce o «chestiune bisericească» precum cea a Ciprului a stârnit atâta interes din partea conducerii britanice? [182]. Dacă vom analiza cu atenție cele expuse mai sus, vom ajunge la concluzia că nu există nici o legătură între britanici și chestiunea arhiepiscopală a Ciprului. Prin urmare, orice amestec sau implicare din partea britanicilor în cadrul chestiunii cu pricina poate fi considerată din start «provocatoare» și «absurdă», întrucât nu a făcut altceva decât să împiedice și să întârzie găsirea unei soluții. Sir William Haynes-Smith, Marele Guvernator al Ciprului, oferă propriul său răspuns – simplu, dar cuprinzător – la întrebarea de mai sus: «(Chestiunea Arhiepiscopală) este o problemă administrativă și nu dogmatică, drept pentru care Guvernul trebuie să se asigure de legalitatea alegerii și trebuie să se consfătuiască cu noul arhiepiscop în privința puterii politice și privilegiilor pe care i le conferă scaunul arhiepiscopal» [183].

Într-adevăr, pentru britanici, chestiunea arhiepiscopală era, în primul rând, o problemă de ordin administrativ, de vreme ce natura și conținutul ei avea implicații politice (anticolonialiste). Dincolo de intrigile dintre cei doi candidați, chestiunea a iscat un conflict imens, care avea la bază perspectiva unirii cu Grecia. Autoritățile britanice și-au dat seama imediat de acest lucru, pe care îl vedeau ca pe o amenințare și o încercare de subminare a puterii lor în insulă: «Cele două grupări ale ciprioților vorbitori de greacă, deși luptă cu același zel pentru unirea cu Grecia, sunt adânc dezbinate în ceea ce privește alegerea unui nou arhiepiscop. […] Cele două tabere s-au aprins una împotriva celeilalte din cauza chestiunii arhiepiscopale, fapt pentru care am fost nevoit să iau măsuri extrem de stricte și prudente, pentru a menține ordinea publică» [184].

Autoritățile britanice urmăreau cu atenție desfășurarea evenimentelor încă de la izbucnirea conflictului, ținându-l la curent pe Ministrul Coloniilor în legătură cu evoluția lucrurilor. Putem spune că piatra de temelie a politicii britanice vis-a-vis de această chestiune era păstrarea proporțiilor conflictului în interiorul granițelor insulei, străduindu-se din răsputeri să împiedice cu strictețe orice amestec sau implicare din afară. Principala sursă de «pericol străin» era, fără îndoială, Patriarhia Ecumenică, urmată de Patriarhiile de Alexandria și Ierusalim, și, nu în ultimul rând, de Guvernul elen. Dacă cercetăm cu atenție corespondența bogată dintre Guvernatorul Nicosiei, Ministrul Coloniilor și ambasadorul britanic de la Constantinopol, vom constata că se formase un adevărat triunghi de forțe, care unea de la distanță Ministerul Coloniilor, Ministerul de Externe britanic și autoritățile administrative din Cipru. Comunicarea lor strânsă denotă nivelul înalt de colaborare și înțelegere (câteodată și de percepție) a diverselor chestiuni care decurgeau din conflict. Desigur, din această colaborare nu lipseau contrele și divergențele de rigoare, care trebuie văzute, însă, drept excepție de la regulă.

Concepțiile britanicilor în ce privește cele două tabere adverse pot fi rezumate, în mare măsură, în următorul fragment preluat dintr-o telegramă trimisă în 1901: «Chestiunea este de natură politică. Susținătorii episcopului de Kítion incită spiritele poporului, îndemnându-l să lupte pentru unirea cu Grecia. De cealaltă parte, tabăra episcopului de Kyríeia nu se poate împotrivi glasului comun al poporului, însă e de părere că unirea nu se poate înfăptui decât cu acordul unanim al Marii Britanii» [185].

Astfel se explică, așadar, de ce chestiunea arhiepiscopală i-a preocupat într-o asemenea manieră pe stăpânii britanici ai insulei. Dimensiunea politică ce stătea la baza conflictului dintre cei doi episcopi, era strâns legată de idealul național al poporului grec majoritar în insulă. Cu alte cuvinte, chestiunea arhiepiscopală are de fapt la bază mișcarea unionistă.

După ce s-au asigurat că au făcut tot ce le stătea în putință pentru a evita eventualitatea unui amestec străin în cadrul chestiunii, autoritățile britanice s-au concentrat asupra găsirii unei soluții de comun acord pentru rezolvarea chestiunii. Cu toate acestea, nu au putut evita intervenția patriarhilor (1907), al căror demers a avut consecințe nefaste asupra conducerii insulei. În linii generale, însă, britanicii au reușit să țină situația sub control aproape pe întreaga durată a desfășurării disputei, adoptând, pe cât posibil, o atitudine neutră față de ambele tabere implicate în conflict.

De asemenea, trebuie menționat faptul că triumful kitiștilor și alegerea definitivă a lui Chiril Papadópoulos ca arhiepiscop al Ciprului (1909) trebuie considerate drept un eșec al politicii britanice, care își dorea cu orice preț să țină sub control și să înăbușe mișcarea unionistă. În anii următori, lupta pentru unire a devenit mai dinamică și mai puternică ca niciodată. Vechea tactică a compromisurilor și condescendenței față de forțele ocupante a fost părăsită definitiv [186].

Note:

[137] CO 67/132/37339: Haynes-Smith către Chamberlain, 8 septembrie 1902.

[138] CO 67/132/37339: Haynes-Smith către Chamberlain, 8 septembrie 1902: «It must be carefully redrawn otherwise it may result [in] a schism in the Church entailing most serious consequences which might probably divide the Orthodox community for generations. The involving parties are not only the two candidates, but also the Holy Synod and the Patriarchates. The present position has many and grave evils; but I fear to force a solution by lay authority [that] would offend the consciences of many and lead to still graver evils.

The controversies arising out of the disputed election are difficult to settle; but my own view is that legislation to be of use to the Orthodox Church must be strictly confined to matters tending to ascertain the real wish of the lay voters and be such as will be acquiesced in by the moderate men on both sides. If this takes more time the delay is to be regretted – but the delay is preferable to taking any action which may divide families and friends belonging to the Orthodox Church on questions appealing very deeply to their conscience and religious feelings».

[139] CO 67/132/37342: Haynes-Smith către Chamberlain, 8 septembrie 1902: «The question of money greatly complicates the attempts at solution. Each side has expended considerable sums in the long campaign of the contested election and each side desires to recoup itself when it comes into possession of the Archiepiscopal See».

[140] CO 67/133/29809: Haynes-Smith către Chamberlain, 3 septembrie 1902.

[141] CO 67/133/29809: Haynes-Smith către Chamberlain, 3 septembrie 1902: «If the parties will not co-operate in holding a new election, I do not see on what grounds Her Majesty’s Government would be justified in refusing to allow the Legislative Council to provide by legislation for a new election».

[142] CO 67/148/23332: King-Harman către Bruce, 18 iunie 1907: «The local Government should not, in my opinion, interfere in the least degree in the matter; beyond giving its kindly offices, should occasion arise, in assisting the disputants to come to an understanding».

[143] CO 67/148/22363: King-Harman către Bruce, 6 iunie 1907. Trebuie menționat faptul că, în afară de Araoúzos, și cei trei membri musulmani ai Consiliului Legislativ au votat împotriva proiectului de lege.

[144] CO 67/148/27609: King-Harman către Bruce, 24 iulie 1907.

[145] CO 67/148/27609: King-Harman către Bruce, 24 iulie 1907: «The Oecumenical Patriarch is intriguing secretly in this matter and is desirous of complicating the situation with a view of imposing the election of some representative of his own to be Archbishop of Cyprus».

[146] Cei trei membri ai delegației erau: doi exarhi (reprezentantul Patriarhiei Ecumenice și cel al Patriarhiei de Ierusalim) și însuși Patriarhul Alexandriei.

[147] CO 67/150/18578: O’Conor către Principal Secretary of State for Foreign Affairs, 17 mai 1907. Enclosing O’Conor către King-Harman, 16 mai 1907.

[148] CO 67/150/18578: O’Conor către Principal Secretary of State for Foreign Affairs, 17 mai 1907. Forward of a dispatch sent by O’Conor to King-Harman, 16 may 1907. Aceeași poziție a fost exprimată și în altă telegramă trimisă cu o lună mai târziu. Vezi CO 67/150/22962: O’Conor către Principal Secretary of Sate for Foreign Affairs, 18 iunie 1907.

[149] CO 67/150/23565: Ministrul adjunct de Externe către Ministrul adjunct al Coloniilor (3 iulie 1907). Enclosing O’Conor to Sir Edward Grey (Ministrul de Externe), 29 iunie 1907.

[150] CO 67/150/24584: Ministrul adjunct de Externe către Ministrul adjunct al Coloniilor, (11 iulie 1907). Enclosing Grey to O’Conor, 10 iulie 1907.

[151] CO 67/150/25100: Ministrul adjunct de Externe către Ministrul adjunct al Coloniilor, 15 iulie 1907. Eclosing O’Conor către στον Ministrul adjunct de Externe, 11 iulie 1907: «I submit with all deference to the opinion of the Colonial Secretary that in view of the panhellenism exhibited years ago in the island and which doubtless still exists though in a latent condition, it would be imprudent to allow the Oecumenical Patriarch to interfere without our approval and sanction. To do so would not seem to me in accordance with our general policy and interests in Cyprus as I think it must embolden the Greeks and discourage the Muslims».

[152] CO 67/151/6402: King-Harman către Bruce, 8 februarie 1908. Mai exact, conform mărturiei lui King-Harman, episcopul de Aghiálos (trimisul Patriarhului Ecumenic) era de partea episcopului de Kyríneia, în timp ce Patriarhul Alexandriei și arhimandritul Melétios Metaxákis era de partea episcopului de Kítion.

[153] CO 67/151/6402: King-Harman către Bruce, 8 februarie 1908.

[154] CO 67/151/6402: King-Harman către Bruce, 8 februarie 1908: «Any election of an Archbishop of Cyprus must be made by the people and the Government could not recognize any appointment or election by any other method».

[155] CO 67/153/10544: Barclay către Grey, 11 martie 1908.

[156] CO 67/151/9195: King-Harman către Bruce, 5 martie 1908: «The community in Nicosia was startled by the publication of the intelligence that […] the Oecumenical Patriarch and his Holy Synod had elected the Bishop of Kyrenia to be Archbishop of Cyprus. Such a coup d’ etat electrified the Greek people throughout the Island and Nicosia was speedily in an uproar. A rush was made by the adherents of both parties to the Archbishop’s Palace […] where it was anticipated an attempt would now be made to enthrone the Bishop of Kyrenia as Archbishop».

[157] CO 67/151/14489: King-Harman către Bruce, 16 aprilie 1908. Pentru o descriere sumară a tulburărilor, vezi Fragkoúdis, Ιστορία (nota 101), 346-9.

[158] CO 67/152/34426: King-Harman către R. Crewe-Milnes (Ministrul Coloniilor), 5 septembrie 1908.

[159] CO 67/151/9926: King-Harman către Bruce, 11 martie 1908.

[160] Semnătura scrisă cu cerneală roșie reprezintă un privilegiu, care aparține în exclusivitate Arhiepiscopului Ciprului. Vezi M. Konstantinidis, The Orthodox Church, London 1931, 90 (vezi anexa).

[161] CO 67/151/12792: King-Harman către Bruce, 1 aprilie 1908. Vezi și CO 67/151/13733: King-Harman către Bruce, 9 aprilie 1908.

[162] CO 67/151/14490: King-Harman către Bruce, 16 aprilie 1908. Un memoriu asemănător a fost trimis Guvernatorului și de către Sfântul Sinod. Vezi și CO 67/151/14492: King-Harman către Bruce, 16 aprilie 1908.

[163] CO 67/151/14489: King-Harman către Bruce, 16 aprilie 1908.

[164] CO 67/151/8941: King-Harman către Bruce, 12 martie 1908.

[165] CO 67/153/16489: Barclay către Grey, 7 mai 1908. Enclosing Ecumenical Patriarch to Barclay, 6 may 1908. Vezi și CO 67/153/20666: Barclay către King-Harman, 23 mai 1908.

[166] CO 67/151/17489: King-Harman către Crewe-Milnes, 6 mai 1908.

[167] CO 67/153/8499: Holy Synod of Constantinople către Grey, 7 martie 1908.

[168] CO 67/153/10564: Patriarch of Alexandria către Ministrul adjunct al Coloniilor, 10 martie 1908.

[169] Firește, nici o telegramă nu a fost trimisă din Limassól sau Larnaca, dat fiind faptul că locuitorii celor două orșase erau în majoritate kitiști.

[170] CO 67/153/14110: Various persons in Nicosia to Grey, 21 aprilie 1908. Vezi și CO 67/153/16871: Nicosia to Grey, 11 mai 1908.

[171] CO 67/153/14183: Mayor and Municipal Councilors of Kyrenia to Grey, 22 aprilie 1908.

[172] CO 67/153/14188: Municipal Council of the town of Karava to Grey, 22 aprilie 1908.

[173] CO 67/153/14250: Orthodox population of Famagusta to Grey, 23 aprilie 1908. Vezi și CO 67/153/17140: Villagers’ Committee, Famagusta to Grey, 13 mai 1908.

[174] CO 67/153/14631: Certain people of Paphos to Grey, 25 aprilie 1908.

[175] CO 67/153/15508: Nicosia to Grey, 23 aprilie 1908.

[176] CO 67/153/23338: Holy Synod to Grey, 30 mai 1908. Vezi și CO 67/153/25178: Holy Synod to Grey, 29 iunie 1908.

[177] Vezi Georghallides, «Lord Crewe’s 1908 statement» (nota 61), 28-30. Pentru actele respective, vezi Georghallides, «Lord Crewe’s 1908 statement» (nota 61), 31-4.

[178] CO 67/154/7122: King-Harman către Grey, 15 februarie 1909.

[179] CO 67/154/14682: King-Harman către Grey, 21 aprilie 909.

[180] CO 67/155/24824: King-Harman către Grey, 15 iulie 1909.

[181] CO 67/158/8142: King-Harman către Grey, 10 martie 1910.

[182] Argumentul că chestiunea arhiepiscopală este în exclusivitate o «chestiune bisericească» este întâlnit mai ales în textele și documentele grecești. Vezi Fragkoúdis, Ιστορία (nota 101), 73. Zannétos, Ιστορία (nota 25), vol. III, 383; Christódoulos, Αρχιεπισκοπικό Ζήτημα (nota 43), 53; Coughlan, «Sources» (nota 79), 29.

[183] CO 67/125/768: Haynes-Smith către Chamberlain, 24 decembrie 1900: «It is admittedly a matter of administration and not of doctrine, and as it will be necessary for the Govt. to confer on the new Archbishop the civil powers and privileges attached to the position, it is natural that the Govt. should be satisfied of the legality of the election».

[184] CO 67/128/45019: Haynes-Smith către CO, 28 noiembrie 1901: «The two contesting parties among the Greek speaking Cypriots while seeking to out do each other in the fervency with which they each advocate Union with Greece were bitterly divided on the question of the election of Archbishop. […] The parties are most bitter against each other on the Archbishop’s question and I had to take most careful and most stringent measures to preserve the public peace».

[185] CO 67/125/768: Haynes-Smith către Chamberlain, 24 decembrie 1900: «It is admittedly a matter of administration and not of doctrine, and as it will be necessary for the Govt. to confer on the new Archbishop the civil powers and privileges attached to the position, it is natural that the Govt. should be satisfied of the legality of the election».

[186] Într-adevăr, soluționarea Chestiunii Arhiepiscopale (1910) a marcat începutul unei noi ere, în ceea ce privește mișcarea unionistă. Mai exact, a coincis cu formarea mișcării «octombriștilor», care au condus lupta națională din 1955-1959.