Cipru, insulă creştină

Iubiţii mei,

Pentru a răspândi pretutindeni Evanghelia, Hristos a avut nevoie de colaboratori. Ca un Dumnezeu ce era, ar fi putut, desigur, să le poruncească îngerilor şi arhanghelilor să coboare pe pământ, așa cum a coborât El însuşi de altfel, ca să se ducă în cetăţi şi în sate, să meargă în întreaga lume şi să propovăduiască Evanghelia. Îngeri şi arhangheli propovăduitori ai Evangheliei! Ce privelişte măreaţă ar fi fost aceasta! Să vadă oamenii un înger cu aripi cu totul albe propovăduind învăţătura creştină! Nimeni n-ar mai fi putut să spună atunci că cei ce propovăduiesc Evanghelia sunt oameni păcătoşi şi nevrednici. Dar aşa cum observă undeva Sfântul Ioan Gură de Aur, dacă un înger ar fi propovăduit cuvântul lui Dumnezeu şi ar fi săvârşit Sfintele Taine, cine ar mai fi îndrăznit să se apropie? Îngerii, deoarece nu au căzut în păcat şi au rămas lângă Dumnezeu, duhuri curate şi neîntinate, ca preoţi şi propovăduitori ai Evangheliei, ar fi fost aspri faţă de oamenii păcătoşi. Ar fi ţinut sabie şi ar fi fost gata să pedepsească orice abatere omenească. Şi astfel, noi, oameni păcătoşi, care cădem zilnic în felurite păcate, ne-am fi temut să mergem la biserică, să ascultăm predica de la înger şi să ne mărturisim îngerului.

De aceea, Hristos, aici, pe pământ, nu Şi-a ales drept colaboratori pe îngeri şi pe arhangheli, ci şi-a ales oameni. A ales dintre oameni doisprezece, care să fie colaboratorii Săi. Cei doisprezece apostoli nu au fost sfinţi de la început. Aveau răutăţi şi neputinţe, aşa cum avem şi noi. Cădeau în păcate. Unul din ei, Petru, într-o singură clipă s-a lepădat de Hristos. Un altul, Toma, a arătat necredinţă în Învierea Lui. Şi aproape toţi, atunci când evreii L-au arestat pe Hristos, și-au arătat laşitatea şi s-au risipit, lăsându-L singur pe Hristos. Aşadar, din propria experienţă, apostolii ştiau cât de neputincios este omul şi câtă nevoie are de mila lui Dumnezeu. De aceea, erau foarte compătimitori faţă de semenii lor păcătoşi. Vedeau în ei înşişi cât de mult îl iubeşte Hristos pe omul care se pocăieşte. Şi această iubire a lui Hristos s-au dus să o propovăduiască în lume. Pavel zicea: “Hristos a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu”. L-am hulit pe Hristos, i-am prigonit pe creştini şi am făcut tot ce-am putut ca să distrug Biserica lui Hristos. Dar Hristos, în ciuda tuturor păcatelor mele, m-a miluit, m-a iertat, m-a primit şi m-a făcut apostol al Său. Şi de atunci, nu încetez să propovăduiesc nesfârşita iubire a lui Hristos şi să zic: Oameni buni, veniţi la Hristos! (I Timotei 1, 15 şi următoarele).

Aceştia au fost cei doisprezece apostoli. Dar în afară de cei doisprezece apostoli a existat şi un al doilea rând de apostoli. Au fost cei şaptezeci de apostoli. Şi aceştia au ajutat foarte mult la propovăduirea Evangheliei. Iar unul din cei şaptezeci de apostoli a fost şi Sfântul Varnava, pe care Sfânta noastră Biserică îl sărbătoreşte pe 11 iunie, împreună cu un alt apostol din cei doisprezece, cu Sfântul Vartolomeu. Despre Sfântul Vartolomeu sau Natanael am vorbit altă dată. Acum vom vorbi despre Sfântul Varnava.

***

În cartea Faptele Apostolilor citim că Varnava era cipriot şi mai înainte se numea Iosie, iar atunci când a crezut în Hristos, apostolii l-au numit Varnava, care înseamnă “fiul mângâierii”, pentru că simţea o mare compătimire pentru oamenii păcătoşi îndureraţi şi prin cuvintele sale dăruia mângâiere inimilor lor. Şi iubirea lui Varnava faţă de oamenii îndureraţi nu se limita doar la cuvinte. Moşia însemnată pe care o deţinea a vândut-o şi toţi banii pe care i-a primit pe ea, i-a adus şi i-a încredinţat celor doisprezece apostoli, ca să-i folosească pentru săraci. Pentru virtuţile sale, Varnava a devenit una din cele mai importante personalităţi din Biserica primară. A fost însărcinat cu felurite slujiri şi trimis în misiuni dificile, care pretindeau curaj şi abnegaţie. Cine vrea să afle amănunte despre activitatea apostolului Varnava, să citească Faptele Apostolilor şi anume capitolele 9, 11, 13-15. Aici spunem doar atât: La început, Varnava a fost un apropiat colaborator al apostolului Pavel. Împreună s-au dus în Cipru. În această mare insulă toţi erau idololatri. Acestora şi puţinilor evrei, care erau în insulă, apostolii Pavel şi Varnava au propovăduit Evanghelia. Şi mulţi au crezut şi astfel a fost intemeiată Biserica Apostolică a Ciprului, care este una din cele mai vechi Biserici. Apoi, s-au dus în diferite părţi ale Asiei Mici. Centrul activităţii lor în Asia a fost marea cetate Antiohia.

Dar dacă cei doi apostoli erau uniţi şi colaborau strâns pentru răspândirea Evangheliei, deodată s-a ivit o neînţelegere între ei. Să nu vi se pară ciudat, iubiţii mei. N-am spus la începutul omiliei, că şi apostolii au fost oameni şi că oricât de sfinţi ar fi fost, au avut şi ei nedesăvârşirile lor? Nimeni nu este fără de păcat. Doar Hristos a fost fără de păcat. Aşadar, din pricina lui Marcu, care nu a arătat o deosebită consecvenţă misionară, cei doi apostoli Pavel şi Varnava, au ajus la o neînţelegere şi s-au despărţit, fără însă a întrerupe legătura lor misionară. Varnava l-a luat cu el pe Marcu şi a început o nouă călătorie prin alte locuri. A ajuns până în Alexandria. S-a întors apoi în iubita lui patrie, în Cipru, şi a continuat acolo cu o mare râvnă lucrarea lui misionară. Dar activitatea sa i-a mâniat pe închinătorii la idoli şi pe evrei. Aceştia l-au ucis cu pietre, iar apoi au aprins un foc şi l-au ars. Sfintele lui moaşte au fost adunate de credinciosul său ucenic Marcu.

***

Insula Cipru îl cinsteşte în mod deosebit pe Apostolul Varnava. Astăzi, însă, iubiţii mei, insula Cipru este mult încercată şi politic şi bisericeşte. Însă Domnul nostru, în Evanghelia Sa, se roagă ca toţi creştinii să fie uniţi (Ioan 17,11 şi următoarele).

Fie ca Domnul pentru mijlocirile Sfântului Varnava, ocrotitorul Ciprului, să dăruiască insulei Cipru cât de curând unitatea religioasă şi etnică.

† Mitropolitul Augustin de Florina