Cuviosul sfârşit al Părintelui Evsevios Iannakakis – 19 iunie 1995

Viața sfântă a lui Gheronda Evsevios i-a pecetluit întru totul sfârșitul său creștinesc, pe care l-a şi cunosut dinainte. A întâmpinat boala dureroasă a cancerului cu răbdare și slăvind pe Dumnezeu. Având dureri îngrozitoare, dar neîncetat slăvea pe Dumnezeu: ”Slavă Ție Dumnezeule! Slavă Ție Dumnezeule! Îți mulțumesc Doamne! Miluiește-mă Doamne și mă Iartă!” A avut mintea limpede până la sfârșit.

În fiecare zi ajungeau la mănăstirea Sfântului Ioan Teologul în Egio, acolo unde locuia, fii săi duhovnicești veniţi din toate părţile Greciei și din străinatate, să ia ultima binecuvântare. Au venit Arhierei, preoți, monahi și monahii. Cu toate că avea dureri insuportabile, îi primea pe toți.

Binecuvânta și îndruma părintește, ierta din inimă, cerea primul iertare și mulțumea: ”Le mulțumesc tuturor. Mă voi ruga pentru toți care vor veni la Mănăstire”. Pe maici le îndemna să aibă unitate și dragoste. Unsprezece zile s-a făcut în continuu priveghere la Mănăstire, iar Părintele Evsevios aștepta, de fiecare dată, cu nerăbdare, Sfânta Împărtășanie.

S-a luminat de ziuă, 19 iunie 1995. Sfânta Liturghie s-a terminat în jurul orei două dimineața. Gheronda, cu toate că era într-o stare foarte gravă, și-a coborât picioarele de pe pat și, şezând, s-a împărtășit pentru ultima oară. Din respect, niciodată nu s-a împărtășit întins pe pat. În continuare a rămas tăcut, în rugăciune profundă și cu gândul la cele cerești.

Maicile au venit şi au luat binecuvântarea lui pentru ultima dată. Era nouă dimineața, a privit în jurul său, cu greu și-a împreunat degetele mâinilor, pentru a arăta unitatea și șoptea: ”unite, unite, unite și cu dragoste. Mereu împreună, toți împreună, acolo la tronul lui Dumnezeu împreună”. După un timp l-au auzit spunând: ”Toate strălucesc, toate strălucesc, toate strălucesc”. La 10.15 Părintele respira cu mare dificultate. Dintr-o dată și-a ridicat capul în sus viguros, spre dreapta, cu o expresie de surpriză mulțumitoare. Fața lui strălucea. ”Mă bucur, mă bucur, mă bucur” a spus și sufletul lui a zburat la locașurile cerești.

Sursă: „Οσιακό Τέλος του Γέροντα Ευσέβιου Γιαννακάκη”, Revista Παρά την Λίμνην nr. 7 (iulie) 1995, pag. 132-133.