Minunații copii din Africa

Copiii din Africa sunt minunați. La cel mai mic semn de afecțiune ei te copleșesc cu dragostea și bucuria lor mai mult decât o fac oricare alți copii. Dacă le zâmbești, vor râde, dacă le faci cu mâna, toți, fără excepție, vor striga: „Jambo!”. Am pus aici câteva chipuri. Și fiecare chip are câte o poveste.

Ea este Brightness, adică Luminița. Văzând poza tatălui său pe ecranul aparatului foto, s-a repezit să îl sărute. Când am făcut o vizită părinților, i-am dus o rochiță. S-a uitat mirată la mine: eram primul alb pe care îl vedea. Ba unul și cu barbă și cu părul lung. A doua zi, privind către icoana lui Hristos unde își făcea zilnic rugăciunea, i-a zis tatălui: „Tati, când o să mai vină Iisus să îmi mai aducă o rochiță?”

Deîndată ce am ajuns pe malul Lacului Malawi, acești copii m-au înconjurat să îmi arate fiecare ce pești prinseseră. Apoi i-am urmărit cum jucau fotbal. Cu greu mi-am stăpânit lacrimile când i-am văzut că jucau desculți cu o minge pe care și-o făcuseră singuri din pungi de plastic strânse laolaltă și legate cu sfoară.

Cu adevărat, față de copiii din Africa și de familiile lor, noi ducem o viață de huzur și de risipă. Mă uitam la ei și îmi dădeam seama de cât de puține lucruri materiale are nevoie omul pentru a fi fericit. Am întâlnit pe stradă un băiețel. Mai târziu am aflat că îl cheamă John. Trăgea după el o cutie de carton din cele folosite la ambalarea sucurilor de fructe. Trecuse prin cutie niște bețe și în capetele lor fixase 4 dopuri de plastic pe post de roți. Era fericit și mândru cu mașinuța pe care și-o făcuse.

În altă parte, un alt copil alerga tot cu o jucărie pe care și-o confecționase singur: un băț de care prinsese cu un cui un capac de plastic de la o cutie de vopsea. Când alerga, capacul se învârtea ca o roată. Era extrem de fericit.

Într-o seară am trecut printr-un sat din Zanzibar. Câteva zeci de copii se strânseseră în fața unui mic local. Acolo era singurul televizor din sat…

Copiii din Lesotho m-au impresionat pentru că duc o viață grea. M-aș întoarce oricând să îi revăd. Pot chiar să spun că îmi este dor de ei.

Oriunde am călătorit prin Africa, fie cu autobuzul ore în șir, fie pe vapor, în sate și orașe, peste tot am întâlnit copii minunați. Copii cu o viață grea și care au foarte puțin din cele materiale, dar care întotdeauna întorc însutit cel mai mic semn de dragoste. Cu adevărat „a unora ca aceştia este Impărăţia Cerurilor”.

Notă: Acest articol a fost preluat cu acordul autorului din revista “Lumea Credinţei”, nr. 10 (111) octombrie 2012, pp. 42-45.