Monahismul – viața îngerească evanghelică

Dumnezeu cel Mult-milostiv a dăruit Ortodoxiei monahismul. Acesta constituie modul de viață alternativ al Ortodoxiei spre care doar unii sunt chemați. Unele izvoare fac un pas mai departe și susțin că Dumnezeu a înlocuit ceata îngerească căzută prin Satana, cu bărbații și femeile care au fost chemați la viața îngerească, monahală.

Atunci când ne gândim la monahism, ne vin în minte multe imagini, cum ar fi mănăstirile, viața în rugăciune și ascetismul. Dar ce se întâmplă cu cuvântul evanghelic ce ne este vestit? Oare nu cumva viața îngerească are vreo legătură cu viața evanghelică pe care noi creștinii ortodocși se presupune că o trăim zilnic, mai ales aceia dintre noi care ne aflăm în ”prima linie”, în parohii și în mediile clericale?

Dacă ne întoarcem la imnografia sărbătorii Soborului Sfinților Arhangheli (8 noiembrie) și mai ales la stihirea ”Doamne strigat-am…” a Vecerniei Mari, vom găsi unele semnificații uimitoare referitoare la viața îngerească, care merită să fie luate în considerare și aplicate în viața monahală.

Viața îngerească este o viață de slăvire neîncetată a lui Dumnezeu. În stihirea a 6-a se precizează:

”Al Dumnezeirii celei întreit-luminătoare, înainte-stătător prealuminat, Mihaile, mai-marele voievod, arătându-te, cu puterile cele de sus strigi, bucurându-te: Sfânt ești, Cuvinte cel împreună fără de început; Sfânt ești și Duhule Sfinte. O slavă, o împărăție, o fire, o Dumnezeire și o putere.”

Toți ne facem părtași la viața îngerească atunci când ne adunăm și participăm la cultul liturgic al Bisericii. Aceia dintre noi care nu au fost chemați la viața monahală, ne ocupăm zilnic cu serviciul, școala și familia. De aceea, este o binecuvântare să știm că avem bărbați și femei în Biserică care și-au dedicat viața rugăciunii. Ca urmare, Biserica  din întreaga lume, în fiecare ceas din zi, se roagă (I Tes, 5, 17) chiar dacă tu sau eu nu putem face acest lucru. Cât de încurajator este, de asemenea, faptul că în rugăciunea constantă a monahilor există rugăciuni osebite pentru bunăstarea și dezvoltarea Bisericii Ortodoxe.

 Viața îngerească este o viață de ascultare a poruncilor lui Dumnezeu. În stihirea a 5-a se subliniază acest lucru:

”Lăudăm chipul tău de foc și frumusețea minunată, Mihaile, întâiule înger, că străbați marginile cu firea cea fără de materie, împlinind poruncile Făcătorului tuturor. Puternic în tăria ta cunoscut fiind, și făcând izvor de tămăduiri Biserica Ta care cu chemarea ta cea sfântă se cinstește”.

Iisus Hristos, Creatorul nostru, a dat fiecăruia dintre noi (monah sau nu) o poruncă importantă, pe care toți trebuie să o împlinim. După Învierea Sa, i-a chemat pe cei zece ucenici și le-a spus: ”…mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.” (Matei 28,19). Toți creștinii recunosc această poruncă ca pe o mare misiune. Este o chemare la răspândirea Evangheliei, dată în Biserica Apostolică, pe care toți creștinii sunt datori să o împlinească în fiecare zi. Așadar, dacă viața îngerească este împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, atunci o parte din această viață îngerească înseamnă implicarea activă în viața evanghelică a Bisericii. Monahii trebuie să devină evangheliști!

Ca o continuare a acestei gândiri, Stihirea a 3-a, de asemenea, vorbește despre viața evanghelică:

”Mintea cea mai înainte de veci, a doua lumină te-a așezat pe tine, Gavriile, care cu împărtășiri dumnezeiești luminezi toată lumea și ne descoperi nouă taina cea din veac dumnezeiască și mare cu adevărat, pe Cel ce S-a întrupat în pântecele fecioresc, Cel care a fost fără de trup și s-a făcut Om, ca să mântuiască pe om”.

Vedem că Dumnezeu i-a rânduit pe cei care trăiesc viață îngerească să propovăduiască taina Întrupării și toate câte a făcut Dumnezeu pentru a-l mântui pe om. Monahii sunt chemați să devină faruri: Să lumineze lumea cu vestea cea bună a mântuirii. Viața îngerească trebuie să propovăduiască nu numai Întruparea, ci și toate câte s-au făcut pentru noi, Răstignirea, Mormântul, Învierea cea de-a treia zi, Înălțarea la cer, șederea de-a dreapta Tatălui și cea de-a Doua Venire întru slavă. Imaginați-vă comunităţile monahale să aibă duhul evanghelic al Sfinților Metodie și Chiril, al Sfântului Cosma Etolul, al Sfântului Gherman din Alaska, care și-au dedicat întreaga viața misiunii de-ai învăța pe oameni credința cea adevărată!

Viața îngerească include și porunca privitoare la ocrotirea Bisericii. Prima stihiră a sărbătorii ne îndeamnă:

”Sfărâmă întărâtările celor din Agar, care asupra turmei tale adesea năvălesc. Potolește despărțirile Bisericii; potolește viforul ispitelor, cel fără de măsură. Izbăvește de nevoi și de primejdii pe cei ce cu dragoste te cinstesc pe tine și aleargă sub acoperământul tău, Gavriile, mai-marele voievod, cel ce te rogi pentru sufletele noastre.”

De multe ori, uităm că Ortodoxia și monahismul ortodox se trăiesc în timpul și în cultura  în care se află. Nu există ”epocă de aur” pentru Ortodoxie, și nici vreo anumită cultură în care nădăjduiește. Viața îngerească cere monahului să fie responsabil pentru cunoașterea Adevărului și să încerce să-l păstreze neprihănit, astfel încât să merite să fie transmis tuturor generațiilor și culturilor. Acest lucru presupune că monahismul și Ortodoxia, în general, sunt libere de fanatismul și credințele eretice ciudate. Tendințele de felul acesta nu fac altceva decât să-i îndepărteze pe oameni de Ortodoxie, provocând scandal și dezbinare între credincioși.

O Biserică dezbinată nu poate da mărturie despre unitatea credinței și, prin urmare, nu poate să propovăduiască cuvântul evanghelic. Monahismul trebuie să devină apărare împotriva ereziei și a dezbinării, și nu să contribuie la aceasta. Monahismul trebuie să constituie avangarda în lupta pentru unitatea Ortodoxiei, atât la nivel administrativ cât și la nivel teologic, încât să putem propovădui Evanghelia, cu o voce și un  suflet.

În sfârșit, există multe alte lucruri pe care ”viața îngerească” a monahismului le poate face pentru a ajuta la transmiterea Ortodoxiei. Prin iconografie, monahii cu experiență pot realiza iconografie de înaltă calitate, astfel încât, odată cu creșterea credinței, să putem înfrumuseța casele, misiunile și bisericile cu ”ferestre spre cer”. Prin prelucrarea metalului, monahii pricepuți pot lucra Sfinte Potire și litiere, sfeșnice și altele, încât să nu ne bazăm pe cele importate, foarte scumpe. De asemenea, croitorii pricepuți pot confecționa sfinte odăjdii de bună calitate la prețuri accesibile pentru numărul de clerici în continuă creștere. Prin traduceri, monahii se pot dedica traducerii unui număr impresionant de texte patristice, care există doar  în limba greacă, latină și siriacă. Ce mare binecuvântare ar fi acest lucru pentru noi toți! În plus, prin sculptură, fabricare de lumânări, învățământ, texte teologice și liturgice și a multor altora, prea numeroase pentru a fi menționate, putem remarca cât de multe poate oferi monahismul misionarismului.

Ca o concluzie, putem constata că viața îngerească – monahismul – poate și trebuie să constituie o parte integrantă a credinței ortodoxe evanghelice de pretutindeni. De asemenea, putem vedea că propovăduirea cuvântului evanghelic este o parte necesară, între multe altele, a vieții monahale şi ne dăm seama de semnificaţia vieții evanghelice în promovarea, ocrotirea și transmiterea credinței apostolice. Toți trebuie să ne rugăm pentru o viață monahală autentică – să ne rugăm pentru bărbații și femeile afierosite, care urmează învățăturile ortodoxe autentice, ca să fie ascultători, să-i sprijine pe ierarhi, să lucreze armonios cu preoții și să fie devotați misiunii celei mari a Domnului Iisus Hristos, după viața îngerească evanghelică.