Sfântul Alban, cel dintâi mucenic al Angliei – 22 iunie

Biserica din insulele britanice va începe să crească doar atunci când va începe să-şi venereze proprii ei sfinţi.

Sfântul Arsenie al Parosului (+1877)

Sfântul Alban era cetăţean roman, idolatru, de obârşie smerită şi trăia în Verulamium (azi Saint Alban, în Anglia), la câteva mile depărtare, în nord-vestul Londrei. Odată, atunci când fusese declanşată persecuţia împotriva creştinilor, Alban a găzduit un preot misionar, pe nume Amfivalus, care era urmărit.

Văzându-l Alban pe cel găzduit că stăruieşte în rugăciune ziua şi noaptea, a fost atins de harul lui Dumnezeu şi a început să-i urmeze exemplul şi să-l întrebe cele despre credinţă. Învăţăturile sfântului preot i-au înlăturat orice urmă de superstiţie idolească, luminându-l, mai apoi, prin sfântul Botez. În cele din urmă, ighemonul roman a fost înştiinţat despre locul unde era găzduit misionarul, ascuns în casa lui Alban, şi a trimis soldaţii pentru a-l prinde. Când aceştia au ajuns la casa lui Alban, l-au găsit pe acesta din urmă îmbrăcat în hainele preotului, care între timp plecase. Alban nu a opus rezistenţă, a fost condus la judecătorie, găsindu-l pe judecător înaintea altarului zeilor mincinoşi, gata de a aduce jertfă. Dându-şi seama că fusese păcălit, judecătorul s-a mâniat şi l-a ameninţat cu moartea pe Alban dacă va refuza să-l predea pe fugar ori să-şi arate respectul faţă de zei. Atunci când fusese întrebat cine este, Alban a răspuns cu îndrăzneală, zicând că este creştin, atât după nume, cât şi după felul de viaţă, şi a luat în râs idolii neînsufleţiţi care nu doar că nu-i pot auzi pe cei care li se-nchină şi le aduc rugăciuni, ci mai mult, le aduc acelora osânda veşnică.

Judecătorul l-a dat pe mâna unor bărbaţi ca să-l bată cu biciul. Dar pentru că sfântul dădea dovadă de bărbăţie, ca şi cum ar fi fost o fiinţă fără de trup, şi iradia bucurie în jurul său, judecătorul a poruncit să fie dus în locul numit Holmhurst Hill şi să fie omorât fără întârziere, prin tăierea capului. Atunci când cortegiul a ajuns la râul Ver, au văzut că podul era plin de oameni care veniseră să vadă martiriul lui Alban. Şi pentru că nu puteau trece peste pod datorită mulţimii, Sfântul Alban a făcut rugăciune şi semnul Crucii peste râu, apele s-au despărţit, iar soldaţii au putut să treacă de partea cealaltă a râului.

Călăul a fost atât de uimit de această minune, încât şi-a aruncat sabia şi a refuzat să-l decapiteze pe sfânt, spunând că este gata să fie el ucis în locul dreptului aceluia. A fost arestat şi el, găsindu-se un alt călău care să-i omoare pe amândoi.

O tradiţie spune că, în vreme ce urcau dealul spre locul de execuţie, Sfântului Alban i s-a făcut sete şi a cerut apă. Altă tradiţie spune că mulţimii i se făcuse sete. Orişicât, cu rugăciunile sfântului, un mic izvor a țâșnit pe loc, aproape de vârful dealului, şi astfel şi-au putut astâmpăra setea. Pelerinii obişnuiau să vină apoi la acest izvor, numit al Sfântului Alban, care acum, însă, este secat.

După ce a tăiat capul sfântului, noului călău i-au ieşit ochii din orbite. Mai târziu, datorită minunilor petrecute şi a protestelor mulţimii, judecătorul a poruncit încetarea persecuţiei şi cinstirea slăviţilor mucenici ai lui Hristos.

Martiriul Sfântului Alban, ilustraţie dintr-un manuscris din secolul al XIII-lea

Data martiriului Sfântului Alban nu este cunoscută, dar se crede că a avut loc în vremea domniei lui Decius (în jurul anului 251) sau a lui Valerian (circa 257). Un manuscris din Torino, copie a unui alt manuscris din secolul al V-lea, arată că martiriul ar fi putut avea loc mult mai devreme, în anul 209, atunci când împăratul Septimiu Sever şi cei doi fii ai acestuia se găseau în Britannia. Numele călăului convertit nu se cunoaşte. În cele din urmă, şi preotul misionar Amfivalus a fost prins şi executat în locul numit Redbourn, la 4 mile de Verulamium.

Pe locul martiriului Sfântului Alban a fost construită o biserică care i-a adăpostit moaştele, precum şi cele ale preotului misionar şi ale călăului convertit. Sfântul Beda (prăznuit pe 27 mai) scrie că la mormântul Sfântului Alban se petrecea multe minuni. În anul 860, când danii au atacat Anglia, moaştele au fost duse în altă parte, dar apoi au fost aduse înapoi. La începutul secolului al XIV-lea, o nouă biserică a fost construită pentru a adăposti moaştele sfântului. Două sute de ani mai târziu, atunci când Henric al VIII-lea a ordonat desfiinţarea mănăstirilor, mormântul de marmură a fost stricat. Mult mai târziu, bucăţile locului de închinare au fost reaşezate împreună. Nu se ştie ce s-a petrecut cu moaştele, dacă au fost arse sau îngropate în vreun alt loc.

Catedrala Sfântului Alban, Hertfordshire

Deşi Sfântul Alban este zugrăvit adesea în haine militare, nu există vreo dovadă că ar fi fost soldat. De altfel, trăia într-o casă particulară, nu într-o garnizoană. O pictură medievală îl arată pe Sfântul Alban ca având părul roşcovan. O pecete medievală, aflată acum în biblioteca Catedralei din Durham, îl arată ca având o barbă deasă, cu chelie şi gros la trup.

Mormântul Sfântului Alban din secolul al XIII-lea, reconstruit (Catedrala din Hertfordshire)

În anul 2002, o bucată din sfintele sale moaşte (parte din umăr) au fost dăruite de Biserica Sfântului Pantelimon din Köln şi aşezate în mormântul refăcut al sfântului din biserica Saint Alban. Atât biserica Sfântului Pantelimon, cât şi cea a Sfântului Alban fuseseră abaţii benedictine ce avuseseră locuri de închinare dedicate Sfântului Alban (biserica din Köln, începând cu secolul al X-lea). Este posibil ca moaştele să fi ajuns la Köln în secolul al XVI-lea, în vremea desfiinţări mănăstirilor englezeşti, perioadă în care multe moaşte au fost duse în străinătate pentru a nu ajunge să fie distruse. Abaţia de Saint Alban a fost desfiinţată în 1539. Cea mai mare bucată din moaştele Sfântului Alban se găseşte la Abaţia benedictină a Sfântului Mihail din Farnborough, Hampshire, fiind adusă tot de la Biserica Sfântului Pantelimon din Köln, în anul 1950.

La Doamne strigat-am, Stihira pe 6, glasul I, la fel ca O, prealăudaţilor mucenici:

„Ridică-te popor al Albionului, saltă şi cântă, ridicându-ţi glasul în cântare sfântă, ca să lăudăm pe Alban cel vrednic, care, după cum îi arată numele, s-a spălat mai alb decât zăpada prin sângele martiriului său. Căci, mărturisind pe Hristos înaintea tiranului, a primit cununa cerească de la Stăpânul din ceruri”.

„O, Verulamium, într-armat odată cu tărie păgână, din ruinurile tale a ieşit cetate nouă creştină, în locul în care Alban a pătimit şi unde cinstitele sale moaşte în locaş de închinare s-au aşezat, credincioşilor spre mult folos, chiar şi în vremurile noastre. Pentru că harul dumnezeiesc, care l-a-mboldit să-şi pună viaţa pentru Domnul său, străluceşte cu putere asupra noastră, cari îi cinstim slăvita mucenicie”.

“O, urâtorilor închinători ai zeilor celor mincinoşi, cari în nebunia voastră slăviţi cele fireşti ca pre cele dumnezeieşti, întru înşelare şi ruşine aţi fost vădiţi că vă aflaţi de Alban preaînţeleptul şi-ndrăzneţul, cari, înaintea tiranului nemilos, cu tărie n-a primit să jertfească lucrurilor neînsufleţite, împreună cu Psalmistul strigând cu îndrăzneală că dumnezeii păgânilor sunt demoni. Pentru care, mărturisind pe Hristos pre pământ, a moştenit Împărăţia Cerurilor”.

Interior din Catedrala Sfântului Alban, Hertfordshire

Troparul Sfântului Alban, glasul al III-lea:

“Cu credinţă, evlavie şi cucernicie, să ne grăbim la sfântul altar al minunatului mucenic Alban, cel cari dintâiul în Bretania şi-a vărsat sângele pentru Hristos Domnul, pentru Care şi-a pus şi viaţa sa. Iar noi să ne rugăm ca prin chinurile sale, sufletele noastre să dobândească milă şi mântuire”.

Condacul Sfântului Alban, glasul al doilea, precum “Căutându-l pre cel Preaînalt”:

“Întărit de sus întru curaj şi bărbăţie, slăvitul mucenic Alban a şezut neînfricat înaintea tiranului, cu îndrăzneală martusindu-L pre Hristos ca Unul Dumnezeu al tuturor, neprimind în vreun fel a jertfi mincinoşilor idoli. Şi punându-şi viaţa înaintea Domnului, s-a făcut vrednic mijlocitor pentru sufletele noastre”.

Icosul Sfântului Alban:  

“Luând aminte la cuvintele Domnului către ucenici, nu te-ai temut de cel ce putea ucide trupul, pentru că putere asupra sufletului nu avea. Pentru aceasta, cele ce ai învăţat într-ascuns de la preotul creştin, a cărui viaţă ai salvat, ai strigat pe faţă; şi învăţătura pe cari urechea ta a auzit, întru adunarea legiuirii ai cuvântat. Şi punându-ţi viaţa pentru Domnul, te-a făcut cinstit rugător pentru sufletele noastre”.

Sursa: Νέος Συναξαριστής της Ορθοδόξου Εκκλησίας, Editura Indiktos