Sfântul Theodor, Arhiepiscop de Canterbury – 19 septembrie

Grec, născut la anul 602 în Tarsul Ciliciei, Sfântul Theodor a studiat la Atena, unde, din pricina multei sale învăţături şi înţelepciuni, a dobândit faimă de filosof. Acolo a îmbrăţişat şi viaţa monahală. La vârsta de 60 de ani s-a mutat la Roma şi, şase ani mai târziu, în 668, după ce a petrecut o vreme în mănăstirea „Ad Aquas Salvias”, unde şi-a întregit formarea monahală, Papa Vitalie l-a hirotonit arhiepiscop al tronului de Canterbury, care era vacant. I-a acordat jurisdicţia Bisericii Britanice, care în acea vreme trecea printr-o criză datorată conflictelor dintre susţinătorii tradiţiei celtice locale şi următorii obiceiurilor romane care doreau să impună rânduielile Romei în ce priveşte prăznuirea Paştelui[1].

În acelaşi an, luându-l ca ajutor pe avva Adrian Africanul, Theodor a plecat în Britania. A ajuns la Canterbury după o călătorie de un an de zile, în timpul căreia, trecând prin Paris, a fost înştiinţat de Agilbert, episcopul acestui oraş şi fost episcop de Wessex, despre situaţia Bisericii Britanice. Îndată ce a sosit, şi-a preluat îndatoririle şi a început să cerceteze turma eparhiei sale. În continuare, pentru a uşura lucrarea pastorală, a împărţit ţara în parohii şi episcopii, în care a aşezat păstori şi preoţi vrednici. La anul 672 a convocat Sinodul de la Hertford în cadrul căruia s-a impus prăznuirea Paştelui potrivit tradiţiei de la Roma, a pus capăt divergenţelor jurisdicţionale dintre episcopi şi a readus rânduiala şi disciplina bisericească în mănăstiri, în rândul clerului şi al poporului. Mai târziu, în anul 679, a convocat Sinodul de la Hatfield, la care au fost impuse hotărârile dogmatice ale Sinodului Lateran (649), care condamnau monotelismul.

În anul 678, sfântul arhiepiscop a împărţit marea episcopie a Yorkului, faptă care a provocat împotrivire din partea episcopului Wilfrid. Încercările acestuia din urmă de a i se face dreptate de către Roma l-au ţinut mulţi ani departe de tronul său. Cu puţin timp înainte de a muri, Sfântul Theodor a cerut de la regele Aldfrith să pună pe altul în locul pe tronul episcopal şi tot atunci l-a chemat şi pe Wilfrid ca să se împace.

Pentru buna organizare a nou-înfiinţatei Biserici Britanice, Sfântul Theodor lua cu fermitate toate acţiunile pastorale, aşa încât Biserica Britaniei să se afle în comuniune cu tronul Romei[2].

Prin aceste acţiuni, el a pregătit terenul pentru unitatea ţării şi pentru înflorirea culturii creştine, care a fost revigorată prin aprofundarea limbii şi culturii elene. Pentru aceasta a întemeiat la Canterbury o vestită şcoală, unde, sub conducerea lui avva Adrian, se preda greaca şi latina. Înţeleptul arhiepiscop a încurajat de asemenea învăţarea muzicii bisericeşti, a ştiinţelor şi a artelor în mănăstiri, care au devenit izvoare de răspândire a culturii. A adormit cu pace  în ziua de 19 septembrie a anului 690.

Sursa: “Νέος Συναξαριστής της Ορθοδόξου Εκκλησίας”, de ieromonahul Macarie Simonopetritul, ed. Ίνδικτος (volumul I – Septembrie, pp. 205-206)