Femeile și psalmodia

Un subiect la care Biserica este chemată să răspundă, cu precădere astăzi când prezența femeii se face simțită în toate manifestările vieții, este și acela legat de modul și măsura în care femeia poate să aibă un rol precumpănitor în psalmodia parohială și să participe activ la aceasta.

Masterclass de muzică bizantină la Iași, România

Premisa fundamentală pentru săvârșirea slujbelor bisericești este prezența poporului, din care fac parte și femeile. Sfântul Ioan Gură de Aur înfierează faptul că în epoca sa s-a pierdut acel ”cu o singură gură” din cadrul adunărilor liturgice și amintește de practica mai veche potrivit căreia ”bărbații și femeile, bătrânii și tinerii se deosebeau după vârstă, însă nu după cuvântul cântării… și psalmul a amestecat feluritele voci și a făcut să se înalțe la Tatăl o singură voce, atot-armonioasă, la care sunt părtași deopotrivă tineri și bătrâni, femei și bărbați, robi și liberi, o singură cântare am înălțat cu toții dimpreună”. Sfântul Ambrozie al Milanului ne va spune că femeile va trebui să tacă în Biserică, însă pot cânta, pentru că psalmodia este potrivită oricărui gen și oricărei vârste.

Cu toate acestea, niciodată Biserica nu a recunoscut femeia ca psaltă sau diriguitoare a psalmodiei, ci doar ca împreună-cântătoare și împreună-psălmuitoare – și aceasta doar în primii ani, căci curând după aceasta s-a constituit în Biserica veche tagma psalților. Cei doi Părinți mai înainte pomeniți fac referire la poruncile Constituțiilor Apostolice, potrivit cărora ”unul să psalmodieze cântările lui David, iar poporul să cânte cu voce joasă acrostihurile”.

Chiril al Ierusalimului atrage atenția că pe durata Dumnezeieștii Liturghii femeile trebuie să se roage și să cânte în așa fel, încât să li se miște buzele, dar să nu li se audă vocea, câtă vreme Sfântul Grigorie Theologul subliniază că monahiile trebuie să cânte mai mult cu inimă, decât cu buzele.

Și aceasta, deoarece există în muzică o lege potrivit căreia în cele mai multe situații bărbații și femeile nu pot cânta sau psalmodia împreună aceeași linie muzicală, pe același ton, pentru că dispun de voci cu frecvențe diferite. Pot cânta împreună doar în muzica trifonică sau tetrafonică, gen care nu există însă în tradiția muzicală bisericească elenă.

În Biserica Greciei, formațiile muzicale tetrafonice sau trifonice au apărut doar în vremurile de mare criză și decădere a prestigiului muzicii psaltice, când și revendicau un rol protagonist.

Va trebui de asemenea să atragem atenția că aceste coruri polifonice obișnuiesc să cânte doar pe durata Liturghiei. De asemenea, se fac auzite la troparul ”De frumusețea fecioriei tale” de la Acatistul Buneivestiri, la Troparul Casianei din Marțea Mare și la Prohodul Domnului. Își mai fac apariția și la nunți și înmormântări, mai ales la cele ale persoanelor sus-puse. Cântarea tetrafonică sau trifonică este folosită în cele mai multe biserici ale diasporei elene ortodoxe, unde psalmodia corectă aproape că nu există.

Vocea feminină, cu frecvențele ei înalte are posibilitatea să acopere orice altă voce, dat fiind faptul că muzica bisericească, numită și bizantină, este monofonică. Cu puține excepții, vocea feminină elenă nu poate interpreta corect intervalele muzicale și caracterele calitative ale muzicii bisericești.

Maria Titiueva predă muzică bizantină în Urali la mănăstirile de maici și la școlile de muzică

Cu unele excepții, femeia nu poate interpreta glasul II, care pune probleme și unui număr destul de însemnat de psalți, de asemenea are dificultăți în interpretarea glasului IV, a glasului VII diatonic și a glasului VIII. Va trebui, desigur, să semnalăm faptul că aceste neputințe ale vocii feminine elene se datorează și faptului că veacuri la rând femeia a fost absentă din cântarea bisericească.

Vom face referire în continuare și la două exemple cunoscute de alterare a muzicii bizantine datorită încercării de adaptare a acesteia pentru vocea feminină. Psalmodierea frecventă a Paracliselor Maicii Domnului de către femei a avut ca urmare alterarea melodiilor cucernice ale acestor slujbele și impunerea unora pietiste și naive.

De asemenea, o alterare semnificativă se observă la troparele care urmează podobia ”Degrab ne întâmpină pe noi”, mai ales la troparul Nașterii Domnului, care a fost deformat melodic de către Ioannis Sakellarídis pentru a fi interpretat de corurile mixte pe care le folosea în biserica Sfânta Irina, o biserică centrală din Atena, unde cântarea bisericească în forma ei corectă a fost restaurată abia în ultimii 20 de ani de către Arhondele Protopsalt Lykoúrgos Anghelópoulos.

Potrivit Fericitului Ieronim și lui Isidor Pelusiotul, vocea feminină transmite romanțiozitate și sentimentalism. Ceea ce se cere însă în adunările liturgice este cucernicia, din acest motiv și este interzisă psalmodia romanțioasă, chiar și atunci când este interpretată de bărbați.

În ultimii 50 de ani au apărut destule elemente de romanțiozitate în psalmodia ortodoxă prin zeci de ediții de Cântări ale Dumnezeieștii Liturghii. De aceea, este nevoie să acordăm o atenție deosebită mai cu seamă răspunsurilor liturgice, melodiilor care se folosesc pentru răspunsurile Sfintei Anaforale. Problematica aceasta, desigur, este complexă și nu reprezintă obiectul prezentului articol.

Să nu trecem cu vederea faptul că melodiile muzicii bisericești, cuprinse în aproape șapte mii de codici și sute de ediții, sunt toate scrise pentru voci masculine. De aceea, psalmodia feminină trebuie să se limiteze, cel puțin în prezent, la mănăstirile de maici.