Apostolul Pavel printre oameni

Acum 2000 de ani a avut loc o revoluție culturală la fel de radicală și profundă ca și cea reflectată în Codul lui Hammurabi ori ca și cea care se reliefează pe orizontul începutului de Mileniu al III-lea. E vorba de revoluția valorilor atestată în scrierile Sfântului Apostol Pavel. După prima codificare a valorilor, acum 4000 de ani s-a produs o involuție a valorilor, culminând în decadența lumii clasice greco-romane. Apostolul Pavel e creditat cu resetarea traiectorii valorilor în acea epoca, dar din perspectivă creștină. În contrast, dar asemănător, cultura post-creștină caută resetarea valorilor în conformitate cu paradigma păgâna greco-romană.

Nu discutăm teologie, ci o perspectivă seculară extrem de interesantă și bine explicată în ultima carte a autoarei americane Sarah Ruden, Paul Among the People (Pavel printre oameni). Autoarea, expertă în literatură clasică latină și greacă, explică de ce valorile morale și principiile de conduită legate de sexualitatea umană propovăduite de Apostolul Pavel și aflate în paginile Scripturii, au revoluționat lumea antică. Au răsturnat paradigma clasică a valorilor și au format fundamentele civilizației europene și nu numai, pentru ultimii 2000 de ani. Revoluția lansată de Apostolul Pavel a zguduit lumea clasică și Imperiul Roman, promovând abstinența, castitatea, monogamia, moralitatea, dragostea între oameni – valori radical opuse practicilor perverse din vremea în care a trăit Apostolul Pavel. A fost, de fapt, o revoluție contra-culturală, adică una care combătea “înțelepții” lumii de atunci, o revoluție culturală împotriva păgânismului și a zeităților păgâne. Zeii grecilor și romanilor antici erau imorali, trăiau în desfrâu, iar oamenii care li se închinau le imitau imoralitatea în viața zilnică. Precum zeii Olimpului, așa și locuitorii Atenei.

Cine e Sarah Ruden ?

Sarah Ruden a publicat cartea Paul Among the People în anul 2010. Înainte de a o scrie, cu toate ca era creștină, nu-l avea la inimă pe Apostolul Pavel din pricina învățăturilor lui privind locul femeii în societatea creștină, familie și Biserică. Autoarea se afla în aceeași tabără cu toți ceilalți critici ai lui Pavel, cu cei nemulțumiți de atitudinile lui față de păcatele pe care le săvârșesc și pe care Pavel le condamnă, fie ca e vorba de relațiile sexuale imorale, beție ori hedonism. De fapt, Sarah Ruden dădea și exemplul, cu totul bizar, al vrăjitoarelor care sunt mâniate pe Apostol pentru ca în epistolele lui condamnă vrăjitoria. Pentru vrăjitoare, magia și vrăjitoria sunt practici care eliberează femeia de sub tutela societății creștine. Între timp, însă, autoarea și-a venit în fire, aidoma Apostolului Pavel pe drumul Damascului, și a prezentat o perspectivă a epistolelor Apostolului care până acum, se pare, nu a mai fost făcută: o comparație a valorilor promovate de Apostol cu valorile și practicile de viață din lumea contemporană lui. A descoperit, spre uimirea ei, că Apostolul Pavel a revoluționat valorile lumii clasice, plasându-le pe fundamente valorice noi, creștine.

Și probabil ca nimeni nu ar fi fost mai capabil să facă acest exercițiu intelectual decât Ruden. Sarah Ruden poseda toate calificativele, eminente mai adăugăm, pentru a face acest studiu atât de util. Vreme de 7 ani a studiat literatura clasică (greacă și romană) la Universitatea Harvard. Este o buna cunoscătoare a latinei și a limbii grecești clasice. A făcut muncă de cercetare în lumea clasică la Universitatea Yale, a tradus Eneida în limba engleză, iar în prezent, predă literatura clasică la Wesleyan University din Connecticut. Cu alte cuvinte, e vorba de un expert în cunoașterea limbilor, literaturii și civilizației clasice.

Pavel și hedonismul

Pavel între oameni are 194 de pagini și e împărțită în 7 capitole, fiecare dintre ele discutând un subiect diferit. Autoarea își începe dezbaterea cu un comentariu despre hedonismul lumii clasice pe care Apostolul Pavel îl critică și de care le cere creștinilor să se depărteze. Meticulos, Sarah Ruden explică motivația sinceră a Apostolului de a se împotrivi hedonismului zilelor lui: hedonismul separă pe om de Dumnezeu.

O manifestare specifică a hedonismului era adulterul. Este meritul lui Ruden să explice consecințele foarte dure ale adulterului în lumea clasică, lucru care, zice ea, l-a motivat pe Apostol sa îl condamne. În Atena antică, adulterul cu o femeie căsătorită rezulta în destrămarea automată a căminului și a familiei, iar copiii care rezultau din căsătorie erau declarați nelegitimi. Cu alte cuvinte, adulterul nu afecta doar pe bărbatul și femeia implicați, ci întreaga familie, și mai ales copiii inocenți. Persoana implicată în adulter, explică autoarea, avea statutul moral al unui pedofil din zilele noastre (p. 12). Adulterul în epoca clasică nu era romantic, așa cum e el prezentat în literatura franceză și engleză din secolele XVIII și XIX. E deci, de înțeles, concluzionează autoarea, de ce Apostolul Pavel a condamnat adulterul ca pe o practică care nu putea fi admisă între creștini.

În plus, Sarah Ruden explică de ce, în contrast cu lumea clasică, Apostolul Pavel condamnă prostituția. Lumea clasică condamna femeia care întreținea relații sexuale cu mai mulți bărbați. Cuvântul modern “prostituție” pare sa derive din grecul “porneía”, adică sex cumpărat cu bani. În general, în vremurile clasice, majoritatea covârșitoare a prostituatelor erau femei sclave, iar proprietarii de sclavi le foloseau pentru a vinde servicii sexuale bărbaților. Deci, consideră autoarea, atunci când Pavel se pronunță împotriva prostituției, el se pronunță, de fapt, împotriva unei instituții care exploata femeia, distrugea căsătoria și familia și separa bărbatul și femeia uniți prin căsătorie. Prostituția trata femeia ca pe un obiect, o unealta (pagina 17).

Pavel condamnă și “necurăția și lascivitatea”. Oare de ce? Zona publică în orașele antice ale Greciei erau focare de imoralitate și senzualitate. Prostituatele erau în stradă și alții le căutau clienți. Trecătorii erau ispitiți sa se dea la necurăție. Cântecele, poemele, zicalele din vremea acea erau îmbibate cu cuvinte murdare și necuviincioase. Pentru un creștin, mediul acesta era unul de necurăție morală, care impunea separarea și curăția morală a creștinului. În consecința, zice autoarea, în timp ce Apostolul Pavel nu era împotriva relațiile sexuale și intimității, el a stabilit norme după care relațiile de intimitate puteau fi exercitate doar în afara cadrului păgân, într-un cadru nou, creștin, al căsătoriei creștine.

Idolatria și vrăjitoria sunt și ele condamnate(pagina 20). Lumea romană și greacă era îmbibată de superstiție, spațiul public fiind marcat de statui ale unui număr mare de zeități, și aproape la fiecare colț de stradă se afla un altar păgân. Copiii născuți în familiile oamenilor liberi purtau amulete la gât ori pe brațe pentru a-i proteja de duhuri rele. Aici, autoarea dă exemple fascinante cu privire la superstiția și idolatria clasică, redând pasaje din Eneida. Nu e vorba aici, însă, de femeia care vindea ierburi ori leacuri băbești. Era vorba de vrăjitoria păgână, care recurgea la uciderea de ființe umane, la extracția organelor genitale ale copiilor sub pretextul ca ele aduc noroc, dragoste ori bani. Tipul acesta de vrăjitorie e descris adesea în literatura clasică.

Chestiunea beției ocupă un loc central în diatribele Apostolului Pavel, și pe bună dreptate, explică autoarea (pagina 32). Beția în lumea antică era practicată în compania muzicii, a prostituatelor, și nu de puține ori se termina cu orgii. Sarah Ruden dă exemple din scrierile lui Plutarh care descriu derularea unei partide de beție. Un om dintr-o localitate oarecare invita bărbați la băut, înspre seară. Băutul ținea până a doua zi dimineața devreme, și era urmat de violență, sub forma violurilor asupra fetelor ori tinerilor băieți din localitate. Plutarh menționează un incident în care câteva zeci de bărbați beți au asediat casele unor oameni unde trăiau și niște fete și băieți tineri, pentru a-i viola. Atunci când se zvonea prin sat că un om invita la beție alți bărbați, sătenii își ascundeau fetele ori băieții, ca nu cumva să cadă în mâna bețivilor. Curios, amintește autoarea, autoritățile nu interveneau pentru menținerea liniștii publice.

Nu e deci, de mirare că Pavel le cere creștinilor sa construiască o societate total opusă practicilor perverse din lumea antică, o societate bazată pe pace, dragoste de oameni, castitate, abstinență, monogamie și îndelungă-răbdare. Mai mult, el le amintește creștinilor că cei care trăiesc la fel ca păgânii zilelor lor “nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu”.

Pavel și sodomia

Cum e de așteptat, Ruden aduce în discuție și subiectul fierbinte al imoralității sexuale, în special sodomia și pedofilia. După ce redă textele din scrierile lui Pavel împotriva homosexualității, Ruden le explică în contextul practicilor sexuale a lumii clasice. În primul rând, spune ea, Pavel spune lucrurilor pe nume – homosexualitatea e un păcat, o scârbă, o practica nefirească (pagina 46-50). Ruden respinge interpretările “moderne” ale textelor de la Romani 1, cum că homosexualitatea e condamnată doar la persoanele heterosexuale care o practică în ascuns. Nu, zice autoarea, Pavel condamnă totul.

Dar de ce e el atât de revoltat împotriva homosexualității, se întreabă Sarah Ruden, încât Pavel o menționează mereu și mereu în lista lungă a păcatelor vremii lui? În primul rând, pentru ca homosexualitatea era cvasi-unanim condamnată în lumea antică. Era expresia cea mai agresiva a sexualității umane, o sexualitate bazată nu pe agápe, ci pe lascivitate și senzualitate. Autoarea face o treabă bună, purtând cititorul de la un scriitor clasic la altul, atât romani cât și greci, care condamnau homosexualitatea. Homosexualitatea era un act exploatator, practicat împotriva tinerilor orfani de tată, ori a sclavilor care nu aveau de ales. Unii băieți erau crescuți să dezvolte, dinadins, trăsături feminine. Acești băieți se aflau pe treapta cea mai jos a scării sociale, mai jos chiar decât prostituatele sclave. În literatura clasică latină ei erau cunoscuți ca cinaedi ori glabri, sau kinaidoi la greci. Un alt termen pentru acesti baieti era deliciae, ceea ce denotă un băiat sclav ținut pe lângă casă cu scopul, se pare exclusiv, de a satisface pornirile sexuale murdare ele stăpânului (pagina 55). Scrierile lui Petronius conțin fragmente, menționate de autoare, din discuțiile unor bărbați adulți care în copilărie fuseseră folosiți ca deliciae de stăpânii lor. Mesajele cutremură prin cruzimea lor.

În consecință, în opinia autoarei, homosexualitatea reprezenta culmea exploatării sexuale în lumea clasică. E deci, de înțeles, spune ea, de ce Apostolul Pavel numește homosexualitatea un mare păcat și insistă ca ea sa nu fie practicată între creștini. De fapt, continuă autoarea, agresivitatea homosexualilor era atât de insidioasă, încât unii părinți își protejau băieții tineri cu multă grijă, ca nu cumva să ajungă în contact cu sodomiții vremii. Situația de atunci e comparata de autoare cu aceea a pedofililor din zilele noastre, de care părinții se străduiesc sa-și păzească copiii.

Sarah Ruden e de apreciat și pentru ca distruge miturile propagandei homosexuale din zilele noastre care spune ca homosexualitatea era acceptată și glorificată în lumea antică. De loc, zicea autoarea: în lumea antică nu a existat, așa cum afirmă homosexualii contemporani, o “epocă a homosexualității” (paginile 58-64). Printre citatele pe care le dă, Ruden amintește și un fragment din Plutarh care evocă un incident de pe la anul 730 înainte de Hristos: un grup de pedofili a rupt în bucăți un băiat încercând să-l smulgă din mâinile familiei lui pentru a-l sodomiza (pagina 63). Autoarea redă citate similare privind pedofilia și agresivitatea pedofililor și din scrierile poeților Livius și Ovidius (paginilie 64-67).

Pavel și statutul femeii

Astăzi, Pavel este mult criticat pentru statutul pe care-l acordă femeii în societatea creștină. Dar, spune autoarea, Pavel a revoluționat spre bine statutul social al femeii din antichitate, când acesteia nu i se permitea sa participe la dezbaterile publice ori să pună piciorul în areopag. Pavel impune rânduieli noi: femeia e egală cu bărbatul și are acces în ekklésia, adică în adunarea credincioșilor. Sarah Ruden dă citate numeroase din literatura clasică, în special Iuvenal și Aristofan, citate care reflectă viața grea și statutul inferior al femeii în perioada pre-creștină. Radicală a fost, deci, consideră autoarea, afirmația lui Pavel că bărbatul are datoria de a nu-și exploata soția ori de a o folosi ca pe un obiect de satisfacție sexuală, ci de a o iubi ca pe sine însuși, așa cum Hristos a iubit Biserica, dându-și viața pentru ea. O expresie mai radicală, spre bine, privind demnitatea femeii, consideră autoarea, nu ar fi putut exista în contextul cultural al lumii clasice.

Mulțumim Alianței Familiilor din România pentru prezenta recenzie.