Avva Dorotei din Gaza

Avva (Părintele) Dorotei este o figură ascetică reprezentativă a secolului al VI-lea d.Hr., dar necunoscută pentru majoritatea oamenilor.

De la o vârstă fragedă s-a închinoviat în mănăstirea de obște al cărei egumen era Avva Séridos. În aceea vreme, în apropierea mănăstirii trăiau doi mari asceți, Varsanufie și Ioan, cunoscuți din cartea „Scrisorile lui Varsanufie și Ioan”, care conține răspunsuri înțelepte date de aceștia la diferite întrebări de natură duhovnicească. Pentru că erau zăvorâți, primeau întrebările în scris și tot în scris dădeau și răspunsurile.

Cuviosul Dorotei din Gaza, frescă, Măn. Dionysiou, 1547

Cuviosul Dorotei îi prețuia în mod deosebit pe acești sfinți isihaști și, cu binecuvântarea egumenului Séridos, îi consulta pentru fiecare problemă serioasă legată de mersul său duhovnicesc, iar fără consimțământul lor nu făcea nimic. În Sinaxarul Cuviosului Dorotei sunt menționate întrebările lui către acești mari asceți, precum și răspunsurile înțelepte pe care le primea. Dintre acestea amintim numai un exemplu.

Odată, l-a îndemnat gândul să plece din mănăstire și să meargă în pustie, ca să trăiască în mai multă isihie și rugăciune, pentru că în spitalul mănăstirii unde slujea, din pricina multor griji, nu găsea liniște și timp suficient pentru rugăciune și, de aceea, se temea ca nu cumva „să-și piardă sufletul”. I-a înfățișat gândul său Avvei Ioan, așa cum obișnuia, și apoi a făcut ascultare.  Sfatul cu adevărat inspirat de Dumnezeu al marelui ascet avea să-i marcheze viața și parcursul duhovnicesc tânărului monah Dorotei.

Isihia, i-a spus Avva Ioan, nu înseamnă nimic altceva decât a-ţi îndepărta inima de întâlnirea, vorbirea şi satisfacerea dorinţelor împreună cu ceilalţi oameni şi împlinirea celorlalte activităţi. Pentru a culege roadele isihiei trebuie mai întâi să apară frunzele ascezei și ale experienței vieții duhovnicești. Aşadar, după Avva Ioan, Dorotei mai trebuia să facă ascultare și răbdare. Același răspuns l-a primit și de la Avva Varsanufie. Astfel, Dorotei a rămas în ascultare, slujire și răbdare, cunoscând  un  mare progres în viața duhovnicească.

Atunci când a venit „plinirea vremii”, la o vârsta duhovnicească deja matură, a plecat în pustie. A vrut să trăiască și să-și sfârșească viața ca isihast, însă Dumnezeu a avut alte planuri pentru el, rânduindu-l păstor și îndrumător multor suflete. Cu cât evita grijile, împrăștierea minții și slava, cu atât acestea îl urmăreau. În jurul lui s-au adunat un număr mare de monahi, fapt care l-a determinat să întemeieze o mănăstire.

După o viață de nevoință ascetică, Cuviosul Dorotei a adormit în pace.

Tuturor celor care sărbătoresc astăzi numele protectorului lor, la mulți și binecuvântați ani întru Domnul!