De la stolé la epitrahile: adăugări de bucăţi din veşminte liturgice occidentale la ţesături athonite

În sacristiile Sfântului Munte se păstrează mii de obiecte ale vieţii liturgice bisericeşti şi de fiecare zi care dau mărturie despre supravieţuirea tradiţiei precreştine, bizantine, post-bizantine şi recente în Grădina Maicii Domnului. Acest articol prezintă un grup restrâns de obiecte de stofă, ornamentale şi clericale, necunoscute publicului larg până acum, care au fost împodobite cu bucăţi din veşmintele liturgice occidentale şi care se păstrează în mănăstirile athonite.

În sacristiile Mănăstirii Ivir, Vatoped şi Pantocrator se păstrează un mare număr de ţesături de diverse categorii. În timpul catalogării electronice a sacristiei Mănăstirii Mari a Vatopedului de către autorul acestor rânduri, în colaborare cu Institutul de Studii Bizantine a Institutului Naţional de Cercetare, cu vizitarea deopotrivă a altor mănăstiri, a fost descoperit un mic grup de ţesături decorative şi clericale pe care au fost folosite, din raţiuni ornamentale, bucăţi din veşminte liturgice ale Bisericii Romano-catolice, în sacristii ale comunităţii athonite. Acest grup conţine bucăţi de ţesături care provin din cunoscutul veşmânt liturgic occidental stolé (imaginea 1), cusute ulterior pe epitrahile şi pode ortodoxe (imaginile 2, 3, 4).

1. Epitrahil de secol XIX-XX care are capete de stolé pe toată suprafaţa lui (Mănăstirea Vatoped).

Excurs istoric al stoléi

Veşmântul liturgic a apărut pentru prima dată în secolul al VI-lea, în urma hotărârii celui de al patrulea sinod de la Toledo din anul 633 (Μayο, 1984:19-20 şi Dix, 1945: 400-403). stolé, după cum notează Roulin (1931:132-133), provine din orarul diaconesc, la care se referă pentru prima dată Sfântul Isidor Pelusiotul (Epistola I: 136). Aceste veşminte liturgice au fost utilizate de către romani ca dovadă a autorităţii şi ordinii sociale (Pocknee, 1960: 21-24). Din acelaşi motiv au fost folosite mai târziu şi de către cler. După cel de al doilea sinod de la Bracara din 572, s-a hotărât să nu fie săvârşită nicio Taină de către preot sau episcop fără să poarte veşmintele liturgice specifice (imaginea 5). stolé este un veşmânt preoţesc important pentru preotul catolic, veşmântul corespunzător în Biserica Ortodoxă Răsăriteană fiind epitrahilul, fără care preotul sau episcopul nu poate săvârşi nicio Taină.

Detalii dintr-un fragment de stolé preoţesc (Mănăstirea Vatoped)

Stolé de mătase cu ornamente brodate (Roulin, 1931: 137)

Caracteristici tehnice ale stoléi

Dimensiunea capetelor şi mărimea stoléi, precum şi broderiile ornamentale pe care le are sunt diferite de la ţară la ţară. La stolé pot fi ţesute sau brodate doar capetele ei, din care vom prezenta fragmente în acest studiu concis, precum şi crucea care se găseşte în locul de sus, central, exact acolo unde se află în mod analog şi crucea la epitrahilul ortodox. Mai demult, după cum notează Macalister (1896: 75) capetele stoléi se obişnuia să fie decorate cu mici clopoţei, detalii pe care nu le găsim la bucăţile de stofă occidentale cusute ale veşmintelor liturgice ortodoxe. Lungimea stoléi nu depăşeşte de obicei 2, 54 m. deoarece capetele ei trebuie să fie vizibile atunci când slujitorul poartă deasupra stoléi chasuble (felon). Astăzi stoléle Bisericii occidentale sunt împodobite fie simplu cu una sau trei cruci, fie cu reprezentări mai recente ale Răstignirii lui Iisus, cu Preasfânta Maria pe un capăt şi cu Crucea pe celălalt, cu Învierea Domnului ş.a.m.d.

Tipuri de capete ale stolé-lor (Macalister, 1896: 73)

Originea

 Problema originii acestor obiecte ar putea fi considerată inedită şi provocatoare, deşi în fiecare colţ al lumii religia creştină a fost prezentată în acord cu evoluţiile specificului liturgic. Achiziţionarea veşmintelor liturgice sau a ţesăturilor decorative în toate mănăstirile principale ale Sfântului Munte s-a făcut în cea mai mare măsură fie din daruri ale clericilor sau laicilor, fie din aşa-numitele pomeni, fie prin cumpărături făcute de către acea mănăstire pentru acoperirea nevoilor liturgice, sau, în cele din urmă, de către metocuri sau schituri dependente de mănăstirea principală.

Nu există în înregistrările sacristiilor elemente referitoare la modul în care a fost achiziţionat de către mănăstiri grupul de ţesături de care ne ocupăm, în actualul stadiul al cercetării noastre putând face doar presupuneri. Este posibil ca acest grup să provină din cunoscutele pomeni pe care le cereau grupuri de monahi din întreaga lume. Primirea în vizite oficiale a preoţilor şi episcopilor occidentali la Sfântul Munte este puţin probabilă din cauza eticii severe care domnea în comunitatea athonită şi care interzicea accesul vizitatorilor neortodocşi. Prin urmare, nu putem spune cu certitudine dacă provin din daruri oferite părinţilor ca suveniruri sau din alte tipuri de schimburi.

Reprezentare a trei episcopi, datată din 1140-1160. stolé este purtată pe exterior, după cum se vede din marginile care se remarcă în partea de jos (Mayo, 1984: 35).

Imaginea 5. Reprezentare a trei episcopi, datată din 1140-1160. stolé este purtată pe exterior, după cum se vede din marginile care se remarcă în partea de jos (Mayo, 1984: 35).

 O informaţie istorică adeverită este că după Conciliul II Vatican, Biserica Romano-catolică a simplificat, atât cât a putut, aspectul veşmintelor ei liturgice, ceea ce a avut drept consecinţă faptul că astăzi, Biserica Catolică foloseşte veşminte liturgice sobre, cu o tonalitate cromatică limitată. Veşmintele luxoase care erau cândva folosite de către preoţi sau episcopi au fost vândute la preţuri extrem de mici sau au fost dăruite.

Fragmentele de stolé care s-au găsit în Mănăstirea Vatoped sunt datate ca aparţinând secolului al XVIII-lea şi începutului secolului al XIX-lea. Sunt în special ţesături din mătase, brodate cu fire metalice. Croitorii au folosit cunoscutele ace bizantine, precum vârful drept şi oblic, aşezând carton ca sprijin. Se aşezau paiete, drepte şi ondulate tip-tip în mijlocul decoraţiunii florale, pentru a acoperi locurile goale de pe veşmânt. Până acum nu s-au găsit broderii cu simboluri creştine şi nici cu inscripţia binefăcătorilor sau a vreunui croitor pe ele.

Podea (veșmânt cu care se acoperă tetrapodul unde se află icoanele sau care se pune la icoanele de la iconostas) cu bucăţi de ţesături provenite de la stolé preoţească (Mănăstirea Vatoped)

Găsim bucăţi de stolé cusute în principal pe pode (veșminte cu care se acoperă tetrapodul sau care sunt puse la icoanele de la iconostas) (imaginea 6), aere și epitrahile, probabil deoarece monahii considerau că se potrivesc mai bine din punct de vedere estetic cu aceste țesături decorative și liturgice. Este logic să nu se găsească bucăți din stolé adăugate pe țesături liturgice precum epitafe sau acoperăminte ale sfântului disc și ale sfântului potir, care au o semnificație liturgică aparte în cadrul Sfintei Liturghii, dar și datorită formei lor specifice.

Până astăzi nu s-a consemnat nicio înregistrare a obiectelor de către mănăstiri, unde să fie descrise astfel de tipuri de țesături. Acest lucru s-a întâmplat, desigur, deoarece sacristanii poate că nu le-au recunoscut după tipul și proveniența lor și le-au catalogat simplu ca „pânze acoperite sau bucăți de pânză de mătase” pe care le găsim în  cataloage de acest fel în anumite instituții (Document de înregistrare a sfintelor obiecte ale Mănăstirii Vatoped cu data 27 mai, indictionul 9, anul 7104 (1596), număr de intrare Ω 56.).

Este important să notăm de asemenea că bucăți de veșminte liturgice ortodoxe, precum feloane, sacosuri, mânecuțe, icoane brodate ș.a. pot fi găsite decorând în mod analog veșminte occidentale în străinătate.

Odată cu continuarea studierii sistematice și înregistrării obiectelor care se păstrează în sacristii ale altor mănăstiri athonite, precum și cu posibila descoperire a documentelor sau mărturiilor istorice referitoare la ele, sperăm să reușim pe viitor să oferim răspunsuri cu o precizie și o certitudine mai mare întrebărilor care au rezultat din această muncă.

Mulțumiri se cuvin monahului Iosif, sacristan al Mănăstirii Vatoped, pentru informațiile valoroase pe care ni le-a oferit.

Bibliografie:

• DEAN, B., Ecclesiastical Embroidery, Batford, Londra, 1958.
• DIX, G., The Shape of the Liturgy, Dacre Press, Westminster, 1945.
• KUNG, H., The Council, Reform and Reunion, NewYork, Sheed and Ward, 1962.
• KOURKOULAS, K., Sfintele veșminte și simbolistica acestora în Biserica Ortodoxă Greacă, Atena, 1991.
• LEGG, J.W., Church Ornaments and their Civil Antecedents, University Press, Cambridge, 1917.
• MACALISTER, R.A.S., Ecclesiastical Vestments: Their Development and History, Elliot Stock, Londra, 1896.
• MAYO, J., A History of Ecclesiastical Dress, Batsford, Londra, 1984.
• ΝΟRRIS, H., Church Vestments. Their Origin & Development, J.M Dent & Sons, Londra,1949.
• PASSMORE, T.H., The Sacred Vestments, Sampson Low & Marston, Londra, 1899.
• POCKNEE, C., Liturgical Vesture. Its Origins and Development. Mowbray & Co, Londra, 1960.
• ROPS, H., The Second Vatican Council, Londra, George G. Harrap, 1962.
• ROULIN, D., Vestments and Vesture. A Manual of Liturgical Art, Sands & Co, Londra, 1931.