Experienţe ale harului lui Dumnezeu – Introducere

Scopul vieţii noastre, după cum ştim, este unirea noastră cu Dumnezeu. După cum spune Sfânta Scriptură, omul a fost făcut „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, ca să se asemene cu Dumnezeu, adică să se unească cu El. Asemănarea omului cu Dumnezeu e numită de Sfinţii Părinţi îndumnezeire. Vedeţi cât e de înalt scopul vieţii omului? Nu doar să devină mai bun, mai moral, mai drept, ci dumnezeu după har. Fiindcă, unindu-se cu Dumnezeu, omul devine şi el dumnezeu după har. Dar atunci ce diferenţă este între Creatorul nostru şi omul îndumnezeit? Diferenţa constă în aceea că El este Dumnezeu prin fire, în timp ce noi devenim dumnezei prin har, rămânând oameni ca fire, îndumnezeindu-ne cu harul Lui.

Când omul se uneşte cu Dumnezeu prin har, el dobândeşte experienţa harului dumnezeiesc şi Îl simte pe Dumnezeu. Cum altfel, oare, ar fi posibilă unirea cu Dumnezeu dacă nu am simţi harul Lui?

Primii oameni zidiţi, în Paradis, înainte de a cădea, vorbeau cu Dumnezeu simţind harul Lui. Dumnezeu 1-a zidit pe om ca să fie preot, profet şi împărat. Preot, ca să primească existenţa sa în lume ca pe un dar al lui Dumnezeu şi ca să redea lumea şi pe sine lui Dumnezeu mulţumindu-I şi slăvindu-L. Profet, ca să cunoască tainele lui Dumnezeu. Profeţii erau în Vechiul Testament cei ce vedeau şi vorbeau în numele lui Dumnezeu despre Tainele şi voia Lui. Împărat, ca să împărătească şi peste creaţia materială şi peste sine însuşi; ca să folosească natura nu ca un tiran, ci cu nobleţe. Să nu facă abuz de creaţie, ci s-o folosească cu mulţumire. Astăzi, omul nu mai foloseşte natura raţional, ci o exploatează în mod egoist şi iraţional; urmarea este distrugerea mediului şi, prin urmare, şi a omului însuşi.

Dacă omul nu ar fi păcătuit şi dacă nu ar fi înlocuit iubirea şi ascultarea faţă de Dumnezeu cu egoismul, atunci nu s-ar fi separat de Dumnezeu, ar fi fost împărat, preot şi profet. Dar Dumnezeu suferă pentru creatura Sa şi vrea să-1 readucă pe om la starea de a putea fi din nou un adevărat preot, profet şi împărat. Să poată din nou să aibă experienţa lui Dumnezeu şi să se unească cu El. De aceea, în istoria Vechiului Testament, vedem cum Dumnezeu pregăteşte încet-încet mântuirea oamenilor prin venirea Fiului Lui Cel Unul-născut. Astfel, a dăruit doar câtorva drepţi ai Vechiului Testament harisme asemănătoare cu cele avute de om înainte de cădere, precum harisma profeţiei. Găsim în Vechiul Testament bărbaţi ca profetul Ilie, profetul Isaia, profetul Moise, care au primit harisma profeţiei şi au văzut slava lui Dumnezeu. Această harismă nu a fost lucrătoare în tot cursul vieţii lor, ci Dumnezeu le-a dat-o cu un anumit scop şi în anumite situaţii. Adică, ori de câte ori Dumnezeu a vrut ca aceşti bărbaţi sfinţi să vestească venirea lui Hristos în lume sau să-I facă cunoscută voia, le-a dat puterea de a primi unele descoperiri şi de a avea o anume experienţă.

Profetul Ioil a proorocit, însă, că va veni ziua în care harul Sfântului Duh va fi dat de Dumnezeu nu numai anumitor persoane, ci întregului popor. Iată ce zice profetul Ioil: „Voi vărsa din Duhul Meu peste tot trupul”, voi da Duhul Meu peste tot omul, „iar fiii şi fiicele voastre vor prooroci, iar cei mai bătrâni ai voştri vise vor visa, iar tinerii voştri vedenii vor vedea” (Ioil 3, 1). Adică poporul Meu va vedea vedenii duhovniceşti, va vedea tainele lui Dumnezeu. Această revărsare a Duhului Sfânt s-a împlinit în ziua Cincizecimii. Atunci, harul Sfântului Duh a fost dat întregii Biserici, în perioada Vechiului Testament, harul nu a fost dat tuturor fiindcă Hristos încă nu Se întrupase. Prăpastia dintre Dumnezeu şi om era încă fără pod. Trebuia să se restabilească împărtăşirea omului de Dumnezeu pentru ca Dumnezeu să dea harul Duhului Sfânt peste tot poporul. Această reunificare a împlinit-o Mântuitorul nostru Hristos prin Întrupare.

Prima unire a lui Dumnezeu cu omul a avut loc în Paradis, dar n-a fost ipostatică, şi de aceea s-a distrus. Această a doua unire este ipostatică, adică personală. În ipostasul, în veşnic, firea umană cu firea dumnezeiască. Chiar dacă vor mai păcătui, oamenii nu mai pot separa firea omenească de Dumnezeu, fiindcă în Iisus Hristos, Dumnezeul-om, aceasta e unită pentru veşnicie cu firea dumnezeiască.

Pentru ca omul să poată primi, deci, Sfântul Duh, să devină preot, împărat şi profet, să cunoască tainele lui Dumnezeu şi să-L simtă pe Dumnezeu, trebuie să devină mădular al Trupului lui Hristos, al Bisericii. Iisus Hristos este singurul, adevăratul, desăvârşitul Preot, împărat şi Profet. Ceea ce trebuiau să facă Adam şi Eva – dar nu au reuşit din cauza păcatului şi a egoismului – a făcut Hristos. Acum, noi toţi, uniţi cu Hristos, putem să luăm parte la demnităţile lui Hristos: la cea împărătească, profetică şi preoţească. În acest punct trebuie să notăm că, prin Sfântul Botez şi Mirungere, creştinul dobândeşte preoţia generală, şi nu pe cea specială, care se capătă prin hirotonie şi prin care slujitorii Bisericii au primit harul de a săvârşi Tainele şi slujbele Bisericii şi de a păstori turma credincioşilor.

Laicul nu este doar cel nehirotonit, ci tot cel care, prin Sfântul Botez şi Mirungere, a primit vrednicia de a fi mădular al Trupului lui Hristos, al poporului lui Dumnezeu, şi de a avea părtăşie la cele trei slujiri ale lui Hristos. Cu cât creştinul este un mădular mai sănătos, mai conştient şi mai activ al poporului lui Dumnezeu şi al Trupului lui Hristos, cu atât mai mult se împărtăşeşte de vrednicia preoţească, profetică şi regească a lui Hristos, şi are o experienţă a harului mai înaltă, aşa cum vedem în vieţile Sfinţilor.

Continuare:

Experienţe ale harului lui Dumnezeu – 1. Forme ale experienţei harului lui Dumnezeu

Experienţe ale harului lui Dumnezeu – 2. Premisele experienţei autentice a harului lui Dumnezeu

Experienţe ale harului lui Dumnezeu – 3. False experienţe ale harului

Experienţe ale harului lui Dumnezeu – 4. Despre penticostali

Sursa: Arhimandritul Gheorghios, Stareţul Sf. Mânăstiri Grigoriu-Athos, Scrieri athonite pe teme contemporane, traducere de ieromonahul Agapie, Editura Sfântul Nectarie, Arad, 2003.