Îngerii care au ţinut locul preoţilor

În învăţătura Bisericii noastre nu se menţionează faptul că îngerii ar avea permisiunea de a săvârşi Sfintele Taine. O explicaţie posibilă a acestui fapt ar fi aceea că îngerii, neavând corp material, sunt, după cum spune Ioan Damaschinul, „incapabili de pocăinţă”. În ce-l priveşte pe om, lucrurile stau exact invers. Din pricină că omul are „neputinţa trupului”, are şi posibilitatea de a se pocăi. Prin urmare, de vreme ce Sfintele Taine se asociază în întregul lor, într-o mai mică sau mai mare măsură, cu pocăinţa, îngerii nu au, după fire, putinţa de a le săvârşi.

Cuvioasa noastră tradiţie descrie cazuri în care îngerii au botezat oameni, au cuminecat pe oameni cu Sfânta Euharistie şi au hirotonit preoţi.

Să vedem un prim caz, care se referă la săvârşirea de către îngeri a sfintei taine a hirotoniei întru episcop. Este vorba despre binecunoscutul Amfilohie (+395), care, în calitate de episcop de Iconium, a desfăşurat o intensă activitate împotriva ereticilor. Descrierea acestui eveniment este inclusă în două texte alcătuite într-o epocă ulterioară. Ne putem da seama de aceasta din faptul că informaţiile istorice pe care le dă nu sunt numai generale, dar în multe cazuri sunt şi greşite.

Conform descrierilor conţinute în cele două texte, Amfilohie era monah. Când vrednicul episcop de Iconium, Ioan, a adormit în Domnul, Amfilohie trebuie să fi fost cam de patruzeci de ani. Pronia lui Dumnezeu în ce priveşte episcopia rămasă vacantă s-a arătat în alegerea lui Amfilohie.

Era noapte când un înger l-a vestit pe Amfilohie că va fi hirotonit episcop al Bisericii din Iconium. În ciuda semnului dumnezeiesc pe care-l primise, Amfilohie era reţinut, temându-se ca nu cumva semnul primit să vină de la diavolul şi nu de la Dumnezeu. Seara următoare, însă, s-a întâmplat acelaşi lucru ca şi în seara precedentă, la fel şi a treia seară. A treia oară, s-a ridicat din pat, hotărât să pună el însuşi la încercare, spre dovedire, pe înger. Pentru aceasta, se adresă îngerului, spunându-i: „Dacă eşti înger al lui Dumnezeu, să ne rugăm împreună”. Îngerul a consimţit, a plecat capul şi a zis: „Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, plin e cerul şi pământul de slava Sa”.

În acel moment, îngerul îl prinse pe Amfilohie de mână şi-l conduse în biserică. Porţile se deschiseră singure. Biserica, scăldată în lumină, era plină de mulţime de bărbaţi îmbrăcaţi cu chitoane albe. După intrarea în biserică, toţi aceştia l-au condus la Sfântul Jertfelnic şi i-au încredinţat ceva ce ei ţineau în mână şi părea să fie Evanghelia, spunându-i binecuvântarea „Dumnezeu fie cu tine”. Unul din ceata bărbaţilor, care era mai marele lor, i-a îndemnat să facă rugăciune, ca să se pogoare Duhul Sfânt asupra pretendentului la scaunul de episcop. Au făcut, deci, cu toţii rugăciune şi îndată ce au răspuns „Pace ţie”, au plecat. Era miezul nopţii.

Restul nopţii Amfilohie l-a petrecut gândindu-se la această întâmplare, până a bătut clopotul ca „să-i trezească pe fraţi”. S-a dus la biserică şi a povestit egumenului întâmplarea. Pe toată durata Liturghiei n-a scos un cuvânt, întins la pământ. După o bună bucată de vreme şi-a venit în fire iar faţa sa era luminată de o „strălucire tainică”.

Când s-a întors de la biserică la chilia sa, a găsit şapte episcopi care-l aşteptau pentru a-l hirotoni episcop de Iconium. L-au dus din nou în biserică şi au îmbracat veşmintele preoţeşti. Amfilohie le-a povestit atunci ce se întâmplase în timpul nopţii şi până în acel moment. Au crezut spuselor sale şi au chemat şi pe ceilalţi episcopi şi pe ceilalţi preoţi, pentru a-i vesti că Amfilohie a fost ales în unanimitate şi hirotonit episcop de Iconium.

Cea de-a doua întâmplare este legată de Sfânta Împărtăşanie, pe care îngerii au dat-o unui monah. Această scurtă povestire este menţionată de Macarie din Alexandria, care era preot al monahilor cunoscuţi sub numele de Chelioţi, fiindcă locuiau în regiunea Chiliilor (Kelliá), aflată la distanţă destul de mică de aşezarea Nitria, la intrarea în deşertul Libiei (n.tr.). Una dintre povestiri se referă la un anume Marcu, tânăr de ani şi care se deosebea prin extraordinara sa bunătate şi înţelepciune. Se distingea încă prin capacitatea sa de a memora Vechiul şi Noul Testament. Despre acest Marcu, Macarie a dat mărturie că, în timp ce împărtăşea cu Sfintele Taine pe ceilalţi monahi, pe Marcu nu-l împărtăşea, fiindcă pentru acesta mijlocea un înger, care lua Sfintele Daruri de pe Sfânta Masă şi-l cumineca.

O a treia întâmplare este menţionată în vremuri mult mai apropiate de vremurile noastre. Textul respectiv, datat în secolul al XV-lea, povesteşte minuni iar din punct de vedere al tipului de scriere, aparţine aşa-numitelor scrieri epice. O fată născută din părinţi creştini trăia împreună cu aceştia într-o zonă locuită de musulmani. Din pricină că în acea regiune nu exista preot ortodox, fata era nebotezată. Când a crescut şi a ajuns la vârstă adultă a început să fie încercată de satana şi rău chinuită. După moartea tatălui său, Dumnezeu a făcut milă cu ea, căci a coborât din cer însăşi Preasfânta Născătoare şi a eliberat-o pe tânără de satana. Maica Domnului a rugat apoi pe Fiul său să arunce foc din cer, să ardă pe demon, „ca să n-o mai încerce iar” pe fată.

Mai apoi, Preasfânta a luat-o pe fată şi a dus-o în alte locuri, unde exista preot ortodox. Apoi le-a spus îngerilor care o însoţeau: „Luaţi voi pe aceasta şi botezaţi-o”. Când au botezat-o, au îmbrăcat-o cu veşmânt alb şi i-au pus cunună pe cap, iar la sfârşit au împărtăşit-o cu preacuratele Taine. După aceea, au dus-o înapoi în locul din care o luase Maica Domnului.

Ilias Α. Voulgarákis, Kathīmerinés istoríes Aghíōn kai amartōlón sto Byzántio [Istorii din viaţa de zi cu zi a Sfinţilor şi păcătoşilor din Bizanţ], Ed. Maístros, p. 65-68.