Istoria Sfântului Brâu

Sfântul Brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, astăzi împărțit în trei bucăți, este unicul odor care se păstrează din viața pământească a Maicii Domnului ce se găsește în Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi. Potrivit tradiției, cinstitul Brâu a fost țesut de însăși Maica Domnului din fire de cămilă, și după adormire, în momentul înălțării ei la ceruri, l-a dăruit Sfântului Apostol Toma. „Prea Sfântă Curată și Neîntinată Fecioară, urcându-te la ceruri, cu mâna ta ai dăruit Apostolului Toma, Preasfântul tău Brâu”, psalmodiază Biserica în troparul sărbătorii Punerii în raclă a Cinstitului Brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Două femei evlavioase din Ierusalim au făgăduit că vor păstra cinstitul Brâu. Maica Domnului, cu puțin înainte de adormirea sa, i-a cerut Sfântului Evanghelist Ioan să împartă acestora și cele două veșminte ale sale. Misiunea de păstrare, din generație în generație, a continuat-o o fecioară evlavioasă ce provenea din această familie.

În timpul domniei împăratului Arcadie, fiul lui Teodosie cel Mare, a avut loc mutarea cinstitului Brâu în slăvita capitală a Imperiului Bizantin, în Constantinopol. Pe 31 august, împăratul a așezat cinstitul Brâu într-o raclă foarte frumoasă, pe care a numit-o „racla sfântă”, pentru a proteja capitala Imperiului și pe locuitorii acesteia de orice atac ostil, de orice nenorocire și uneltire demonică.

După câțiva ani, fiica lui Arcadie, împărăteasa Pulcheria, a ridicat o strălucită Biserică în regiunea numită Halcopratie [târgul de aramă], unde a așezat Sfântul Brâu. Aceeași împărateasă l-a brodat cu fir de aur, formă în care se păstrează și astăzi în Sfânta Mare Mănăstire Vatoped.

În secolul următor, nu se știe exact când și în ce împrejurări, Sfântul Brâu a fost mutat în Zila Capadociei, la sud de Amasía, iar în timpul domniei împăratului Iustinian I (527-565), ctitorul Bisericii Sfintei Sofia, a fost adus din nou în Constantinopol. Succesorul lui, Iustinian al II-lea, și soția lui, Sofia, a renovat biserica arămarilor și au ridicat paraclisul „Aghia Soros”, pe altarul căruia păstrau cinstitul Brâu.

Sfântul Brâu al Maicii Domnului a săvârșit multe minuni în Constantinopol. A vindecat-o pe Zoí Zaúntzi, soția împăratului Leon al VI-lea cel Înțelept (886-921), care era chinuită de un duh necurat. Când patriarhul a întins deasupra ei Sfântul Brâu, a fost izbăvită imediat de suferință.

Gherman I (715-730), Patriarhul Constantinopolului, menționează cu entuziasm că Sfântul Brâu păstrează de secole mireasma dumnezeiască a vindecărilor pe care le-a săvârșit, bucurându-i pe toți cei care îl ating cu credință și evlavie; și Iosif imnograful (între anii 816-866) laudă sfânta relicvă, pentru că aceasta, prin harul Maicii Domnului, îi sfințește pe credincioșii care vin să se închine cu evlavie, îi ridică din stricăciune și îi izbăvește de boli și necazuri.

În jurul anului 1150 Sfântul Brâu se afla în Palatul cel Mare al Constantinopolului, în Biserica Sfântului Mihail. Probabil că a fost tăiat în fragmente, iar fragmentele au fost dăruite și altor biserici.

În sec. al XII-lea, și mai exact în timpul domniei lui Manuil I Comnenul (1143-1180), s-a stabilit oficial sărbătoarea punerii în raclă a cinstitului Brâu al Maicii Domnului pe 31 august, în timp ce în vechime se sărbătorea odată cu Așezarea Veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne, pe 2 iulie.

După cucerirea Constantinopolului de către cruciați, în timpul celei de-a patra cruciade, în 1204, unele bucăți au fost furate de cetele de barbari și mutate în Apus. Din fericire, nu s-au pierdut toate. Cert este că o parte din Sfântul Brâu a rămas în Constantinopol și după recuperarea lui, în 1261, de către Mihail VIII-lea Paleologul era păstrat în Biserica din Vlaherne. Mărturia unui pelerin anonim rus în Constantinopol, între anii 1424-1453, este și ultima [mărturie] legată de existența Sfântului Brâu în Constantinopol. Nu se știe ce s-a întâmplat cu acesta după căderea Constantinopolului, în 1453. Cea mai mare parte a Sfântului Brâu care există astăzi, se păstrează în Mănăstirea Vatoped. Acest fragment a ajuns în chip minunat în Mănăstire.

Constantin cel Mare a construit o cruce, pe care o lua cu el în campanii pentru a-l apăra pe el și armata lui.  În mijlocul crucii era o bucată din Cinstitul Lemn; erau, de asemenea, casetuțe, unde erau așezate și sfinte moaște ale celor mai importanți mucenici și o bucată din Sfântul Brâu. Această cruce o luau în campanii toți împărații. Într-o campanie împotriva bulgarilor, împăratul Issac al II-lea Anghelos (1185-1195) a fost învins de prințul Asan. Un preot a aruncat în râu crucea împărătească, pentru a nu fi profanată de dușmani. Aceia însă au găsit-o și au înmânat-o țarului Asan al bulgarilor.

Bulgarii nu aveau relații bune cu sârbii, ba chiar se înrăutațeau, iar în jurul anului 1330, armata bulgară a fost învinsă în luptă de sârbii conduși de Marele Mucenic Lazăr († 1389). Astfel, crucea împărătească a trecut în mâinile sârbilor. După patruzeci de ani, Lazăr a dăruit Mănăstirii Vatoped crucea împărătească a lui Constantin cel Mare, împreună cu fragmente din Cinstitul Lemn, Sfântul Brâu și alte sfinte moaște. Pe spatele Sfintei Cruci se află scris în limba sârbă următoarele: „Lazăr, în Hristos Dumnezeu Cneaz al Serbiei și împărat al grecilor, dăruiesc această armă puternică, împreună cu Preacuratul Brâu al Sfintei Fecioare, Mănăstirii Vatoped din împărăția mea”. De atunci se păstrează în sfântul altar al Bisericii, adică în Biserica centrală a mănăstirii.

Trebuie să menționăm și o altă tradiție, care se cunoaște în Mănăstirea Vatoped. Potrivit cu aceasta, Sfântul Brâu a fost dăruit de împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino (1341-1354), care, după ce a renunțat la demnitatea împăratească, a fost tuns în monahism, primind numele Ioasaf și a viețuit în Mănăstirea Vatoped.

În timpul dominației turcești, frații din mănăstire au făcut procesiuni cu cinstitul Brâu în Creta, Macedonia, Tracia, Constantinopol și Asia Mică pentru sfințirea și sprijinul grecilor înrobiți și izbăvirea de orice boală primejdioasă.