Pâinea în Ortodoxie – Prescura

De-a lungul secolelor și civilizațiilor pâinea a reprezentat unul din elementele de bază în alimentația omului. Din cele mai vechi timpuri și până astăzi utilizarea pâinii este înrădăcinată în memoria fiecărei comunități, influențând și reglând viața omului și orice altceva are legătură cu ea.

Binecuvantarea prescurilor

Utilizarea pâinii este esențială atât în Biserica creștină, cât și în cultul ei. Încă din timpul Noului Testament, mai exact din momentul Cinei cele de Taină, Domnul ne-a dăruit Sfânta Euharistie, binecuvântând, sfințind și împărțind pâinea ca fiind în chipul și în locul Trupului Său. Legătura dintre Trupul lui Dumnezeu și pâine nu una dochetistă și strict formală, pentru că întreaga pâine se preschimbă în Trupul lui Hristos. Din momentul în care ni s-a lăsat această Taină de către însuși Hristos, Biserica folosește pâinea, anume prescura, din care se extrage Agnețul – care în scurt timp se va preface în preasfințitul Trup al lui Hristos.

Prescura și-a primit numele de la obiceiul credincioșilor de a oferi Bisericii cele necesare pentru săvârșirea jertfei nesângeroase (pâine, vin etc); cuvântul prescură provine de la grecescul prósforo și înseamnă jertfă, ofrandă, aducere sau punere înainte. Prescura este o pâine rotundă, dospită, pregătită din făină de grâu, se obține cu o plămădeală specială, care se pregătește sau se “prinde” – după cum se zice în popor –  în ziua Înălțării Sfintei Cruci. Dospirea pâinii destinate Euharistiei își are temeiul în tradiția evanghelică ioaneică, mai precis în pasajul despre Cina cea de Taină săvârșită în ajunul sărbătoririi Paștelui evreiesc. Dimpotrivă, Biserica Apuseană folosește în slujba jertfei nesângeroase, pâine nedospită, urmând tradiției Evangheliilor sinoptice, care este menționată în relatarea Cinei cele de Taină din ziua Paștelui evreiesc. De precizat că, potrivit cinei pascale evreiești, se consuma pâine nedospită. Dospirea pâinii exprimă simbolic învierea Trupului lui Hristos după răstignirea pe Cruce.

Forma prescurii este rotundă. Pecetea ce se pune peste prescură este de asemenea rotundă. În cadrul peceții este sculptată forma de cruce, în centrul căreia se află un pătrat din care se extrage Sfântul Agneț – Trupul lui Hristos – cu însemnele ΙΣ – ΧΣ – ΝΙ – ΚΑ. Două bucăți identice sunt poziționate orizontal pe cele două brațe ale formei de cruce. Existența celor două bucăți suplimentare nu înseamnă extragerea a mai mult de un Agneț din aceeași prescură. Potrivit părerii lui I. Foundoúlis, prezența acestora are un rol practic și complementar, utilizarea lor fiind posibilă doar în cazul în care Agnețul central, din momentul în care a fost scos, se constată că nu este potrivit pentru săvârșirea Sfintei Liturghii. Teologic vorbind, extragerea celui de-al doilea Agneț din aceeași prescură este de neconceput, având în vedere faptul că, dacă comparăm prescura cu pântecele Maicii Domnului, din el a ieșit doar Unul, Iisus Hristos. De aceea, chiar și când este vorba de extragerea a celui de-al doilea Agneț pentru Liturghia Darurilor Sfințite, preotul slujitor folosește o a doua prescură. Pe cele două brațe laterale ale formei de cruce se află părticelele Maicii Domnului în partea stângă și alte nouă părticele triunghiulare ale cetelor îngerești în dreapta.

Rânduiala prescurii din ziua de azi, pe care am descris-o, nu face parte din vechea tradiție a Bisericii. Până în secolul al XIII-lea pe disc se punea doar Agnețul. Treptat, începând cu secolul al XIV-lea, apar mărturii privind creșterea numărului de prescuri aduse pentru Maica Domnului, pentru Sfinți, dar și pentru credincioși, vii și adormiți, cu sau fără extragerea de părți speciale, practică care cu timpul s-a fixat permanent în Tradiția Bisericii având o influență simultană și asupra mărimii prescurilor. Prima mărturie relevantă o dă Patriarhul Constantinopolului Filothei Kókkinos în cartea intitulată Rânduiala dumnezeiască a Liturghiei, pe care a scris-o în secolul XIV-lea.

Simbolismul prescurii este dublu. Conform unei interpretări, prescura simbolizează pântecele Maicii Domnului, din care S-a întrupat ca Om,  Dumnezeu Cuvântul. Așa cum din pântecele ei S-a întrupat Domnul, la fel și din prescură se extrage Agnețul – Trupul lui Hristos. Conform unei alte interpretări patristice, prescura simbolizează omenirea, întreaga existență creată, iar pecetea prescurii simbolizează Biserica lui Hristos și Agnețul din centru, centrul adorării ei, adică pe Iisus. Totodată, este demn de menționat după cum ne spunea pururea pomenitul Părinte Dimitrios Tzérpos, că prescura, în timpul erei bizantine, nu era rotundă, ci pătrată, și definea întocmai concepția epocii despre structura liniară și ortogonală a universului.

După cum arată Sfântul Nicolae Cabasila, în timpul oferirii Cinstitelor Daruri se folosește doar o singură pâine – prescura – pentru extragerea Agnețului, aceasta fiind aleasă de preotul care slujește, din mulțimea de prescuri adusă de credincioși. Această practică simbolizează, după cum zice Sfântul, că după cum însuți Dumnezeu a ales personal trupul în care s-a întrupat și s-a pus în mijlocul celorlalți oameni, la fel și preotul alege una din prescuri, și anume aceea care este cea mai potrivită pentru extragerea Agnețului, cel care urmează să se preschimbe în Trupul Lui.

Orice abordare simbolistică a prescurii se încheie prin abordarea necesității folosirii pâinii în cult. Fără pâine, trupul euharistic nu poate fi convocat și nici nu poate aduce jertfa nesângeroasă lui Hristos, așa cum ne-a fost transmisă și dăruită de către Însuși Domnul. Dacă lipsește pâinea euharistică, jertfa nu numai că este incompletă, ci chiar deviată către minciuni eretice care de–a lungul primelor secole creștine au propus folosirea a diferite tipuri de pâine și vin în Sfânta Liturghie. Această pervertire a tradiției euharistice modifică nu numai cultul, ci și învățătura hristologică a Bisericii, așa cum aceasta se exprimă în practica Trupului și potrivit căreia credincioșii ce urmează să mănânce pâinea o identifică în conștiința lor cu Trupul lui Hristos.