Sfântul Aidan de Lindisfarne

În secolul al VII-lea, regiunea Northumbria (sud-estul Scoției de astăzi) cuprindea două regate, Bernicia și Deira, și constituia câmpul de bătaie în care sorțile regilor rivali aveau să determine care dintre Biserici, cea Celtică sau cea Romană avea să devină forța misionară principală. În anul 616, pe când regele Ethelfrith al Northumbriei era înfrânt în luptă și ucis, fiul său, Oswald, s-a refugiat în Scoția și a fost convertit la creștinism la Iona. Edwin, noul rege, s-a creștinat și el, dar sub influența episcopului de York, Paulinus, care era devotat Romei. După moartea lui Edwin, în 633, episcopul Paulinus a abandonat activitatea misionară în nordul Angliei. Prințul Oswald s-a întors din exil și, probabil, a fost înscăunat rege, drept pentru care a trimis o delegație la Iona, căutând un episcop care să predice evanghelia în Northumbria.

Cel dintâi episcop celt, Corman, a sosit în Northumbria, dar s-a reîntors în scurtă vreme la Iona, spunând că anglii din Northumbria sunt mult prea încăpățânați și dificili. Istoricul Beda scrie că, întâlnindu-se să discute această chestiune, un călugăr irlandez numit Aidan, a sugerat faptul că, poate, Corman fusese prea dur cu ascultătorii săi neînvățați și „nu le-a dat, așa după cum ne-a spus Apostolul [Pavel], lapte” („Şi eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în Hristos. Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca şi încă nici acum nu puteţi, fiindcă sunteți tot trupești” 1 Corinteni 3, 1-3). Nu după multă vreme, Aidan a fost trimis în Northumbria, ca episcop.

Puține lucruri sunt cunoscute despre viața timpurie a Sfântului Aidan; știm doar că a ucenicit Sfântului Senan, în insula Scattery. În Northumbria a ajuns în anul 635, și cu îngăduința regelui Oswald, a avut reședința în insula Lindisfarne, aproape de castelul regal de la Bamburgh. Parteneriatul lor a fost fructuos, iar regele Oswald chiar a slujit ca traducător al cuvintelor Sfântului Aidan, care nu cunoștea limba engleză.

După ce Oswald a fost ucis în luptă, în anul 542, Sfântul Aidan a conlucrat la fel de bine cu Oswin, regele din Deira. Aidan a călătorit pe jos, predicând, prin mai toată Northumbria, vorbind cu oricine îi ieșea în cale. Atunci când regele Oswin i-a dăruit un cal, pentru a-l folosi în terenurile mai dificile, Aidan l-a dat, nebunește, unui cerșetor care cerea milostenie. Oswin a fost furios, până când, așa după cum scrie Beda Venerabilul, Sfântul Aidan l-a întrebat dacă nu cumva, regelui, îi este mai de preț fiul unei iepe decât un fiu al lui Dumnezeu? Oswin l-a iertat pe Sfântul Aidan, promițând că nu va mai întreba, și nici nu va regreta, dacă averea sa va fi împărțită fiilor lui Dumnezeu. Atât regele Oswald, cât și regele Oswin, sunt cinstiți în Anglia ca sfinți și martiri.

Mai mulți călugări scoțieni și irlandezi îl ajutau pe Aidan în lucrarea misionară, construind biserici și răspândind creștinismul celtic, astfel încât Lindisfarne a devenit „capitala” creștinătății engleze. Mulți tineri anglo-saxoni își dobândeau educația la Lindisfarne; printre ei, Sfânta Eata, egumena Mănăstirii Melrose și, mai apoi, a Mănăstirii Lindisfarne. Mai târziu, ucenicul Sfintei Eata, Sfântul Cuthbert, avea să devină episcop de Lindisfarne.

Sfântul Aidan a dus o viață simplă, încurajându-i pe laici să postească și studieze Scriptura. El însuși postea miercurea și vinerea, și arareori mânca la masa regelui. Dacă se afla la vreun praznic, dădea mâncarea celor flămânzi. Darurile pe care le primea, le împărțea săracilor sau le dădea pentru eliberarea sclavilor, dintre care unii au și ajuns preoți. În vremea postului Mare, se retrăgea pe mica insulă Farne pentru rugăciune și nevoință. În anul 651, pe când se găsea pe această insulă, a văzut fum ieșind dinspre cetatea Bamburgh, care se afla sub asediul regelui păgân Penda din Mercia, și s-a rugat ca vântul să se schimbe, iar mulți dintre asediatori au pierit de foc.

Atunci când regele Oswin a fost ucis de vărul său, Oswy, regele Berniciei, în 651, Sfântul Aidan s-a necăjit mult, iar după douăsprezece zile, a murit în chilia sa din curtea bisericii din Bamburgh.

Sursa: Martin Wallace, A Little Book of Celtic Saints, Appletree Press 1995.