Sfintele canoane despre monahism – 3. Răspunderea pastorală a egumenului în mănăstire

26 August 2013

gewrgios3damasceneSfintele Canoane presupun perspectiva Bisericii, aşa cum au exprimat-o Sfinţii Părinţi şi, mai ales, legiuitorul prin excelenţă al monahismului, Sfântul Vasile cel Mare, perspectivă potrivit căreia „egumenul nimic altceva nu este decât cel ce este în chipul Mântuitorului”, şi, de aceea, cel ce se supune sau i se împotriveşte „nu se supune sau se împotriveşte unui om, ci Domnului care a zis: «Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi de Mine se leapădă»” (PG 31, 1409). De aceea, „monahii mănăstirii conduse în frica lui Dumnezeu trebuie să se supună întru toate întâistătătorului” (41, Trul.). Această ascultare este mănăstire sub conducerea egumenului (ibid.).

Canonul 3 al Sinodului IX de la Constantinopol vorbeşte despre râvna pe care trebuie să o arate egumenul în păstorirea monahilor săi: „căci dacă acela căruia i s-a încredinţat purtarea de grijă a dobitoacelor celor necuvântătoare şi, neglijând turma, nu se lasă nepedepsit, cu cât mai mult acela căruia i s-a încredinţat conducerea turmei lui Hristos şi, vânzând mântuirea lor cu trândăvie şi cu lenevie, cum nu va lua pedeapsa faptei lui îndrăzneţe?” Egumenul care nu-l caută pe monahul fugit din mănăstire se afuriseşte (ibid.).

Se vede că au existat şi situaţii în care unii egumeni au primit călugări pentru bani. Un astfel de egumen sau încetează, sau se cateriseşte, iar dacă nu are preoţie se izgoneşte (19, VII).

Nu vom exagera spunând că răspunderea pastorală şi puterea egumenului în mănăstire este identică cu cea pe care o are episcopul în eparhie. Astfel, egumenul poate hirotesi, dacă este preot, citeţ şi ipodiacon în mănăstirea sa (6, Nichifor al Constantinopolului).

1.moni-osiou-grigoriou-agion-oros3

Despre alegerea egumenului, Sfintele Canoane nu menţionează nimic, însă Sfântul Nicodim Aghioritul spune: „Legile dumnezeieşti ale împăraţilor ortodocşi, completând în aceasta Sfintele Canoane, au arătat cum trebuie ales egumenul. Episcopul nu trebuie să aşeze egumen cu forţa în mănăstiri, ci să-l aşeze pe cel ales de toţi monahii sau de cei mai virtuoşi din mănăstire, nu după prieteşug sau plăcere, ci ştiindu-l pe acesta ortodox şi înţelept şi vrednic să conducă bine pe monahi și mănăstirea. Acelaşi lucru se săvârşeşte şi în mănăstirile de femei” (Pidalion).

Continuare:

Sfintele canoane despre monahism – 4. Răspunderea pastorală şi drepturile episcopilor asupra monahilor

Sursa: Arhimandritul Gheorghios, Stareţul Sf. Mânăstiri Grigoriu-Athos, Scrieri athonite pe teme contemporane, traducere de ieromonahul Agapie, Editura Sfântul Nectarie, Arad, 2003.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB