Tăierea cinstitului cap al Sfântului și slăvitului Ioan, Înaintemergătorul Domnului

Înaintemergătorul Domnului a fost numit de către Însuși Hristos ca fiind cel mai mare om născut din femeie și cel mai mare dintre prooroci. El este pruncul care a săltat în pântecele mamei sale (Elisabeta). Ajuns la maturitate, L-a propovăduit pe Hristos atât celor vii care trăiau pe pământ, cât și celor morți care se aflau în iad.

Sfântul Ioan a fost fiul lui Zaharia arhiereul și al Elisabetei, născut ca urmare a făgăduinței sfântului Arhanghel Gavriil. A fost decapitat de către Irod Antipa, întrucât îl învinuia pe acesta pentru căsătoria neîngăduită cu Irodiada. Sfântul Ioan s-a îmbrăcat în sfințenie încă de pe când se afla în pântecele maicii sale, iar mai apoi a trăit în feciorie și curăție desăvârșită, iubind cumpătarea din toată inima sa și nevoindu-se cu postul și înfrânarea. S-a făcut pe sine străin de orice «însoțire» omenească, alegând să locuiască în pustiu și să trăiască împreună cu fiarele sălbatice. Drept îmbrăcăminte folosea numai o haină din păr de cămilă, pe care o încingea la mijloc cu o curea de piele. Se hrănea ca păsările cerului, drept pentru care s-a învrednicit să depășească legile firii și să-L boteze pe preacuratul Hristos, pe Cel ce este mai presus de orice fire. Meditând fără încetare Legea lui Dumnezeu, considera lucrurile lumii acesteia nesemnificative și inferioare față de păzirea legii dumnezeiești.

Desfrânatul și dezmățatul Irod, tetrarhul Iudeii, se căsătorise cu soția fratelui său, Filip, încă pe când acesta din urmă trăia și avea chiar și o fiică cu Irodiada. Desigur, acest lucru era împotriva legii dumnezeiești, fapt pentru care Sfântul Ioan, mișcat de zel sfânt și întrarmat cu armele adevărului, îl mustra astfel pe desfrânatul rege: «Nu îți este îngăduit să ai ca soție pe femeia fratelui tău» (Marcu 6, 18). Nemaiputând suferi aceste reproșuri, Irod l-a legat pe dreptul Ioan și l-a aruncat în temniță [1], îndemnat fiind în acest sens de către necuviincioasa adulteră Irodiada.

Cu ocazia aniversării zilei de naștere a regelui a fost organizat un mare ospăț, la care au fost invitați toți mai marii dregători. Ospățul păcătos a degenerat repede în îmbuibare și beție. Atunci fiica Irodiadei a dansat în fața regelui, care i-a răsplătit dansul necuviincios cu o crimă, omorându-l pe marele prooroc Ioan. La porunca sa, Irod a primit pe tipsie capul încă sângerând al dreptului Ioan, care îi reproșa în tăcere fărădelegea săvârșită și care a fost înmânat necuviincioasei și adulterei Irodiada. Acest banchet al deșertăciunii s-a petrecut în Sevastopolis, care se află la o distanță de o zi față de Ierusalim. Acolo a și fost îngropat cinstitul și sfântul trup al marelui Prooroc de către ucenicii săi, care l-au pus cu multă evlavie într-un mormânt nou. Soborul și pomenirea sa se săvârșesc în Biserica care se află în locul numit Forakíou [2].

Note:

[1] Conform lui Iosif (Arheologia, cartea 18, cap. VII), cinstitul și Înaintemergătorul Ioan a fost închis în temnița numită Maheroús. Însă Angalás și alți cercetători sunt de părere că a fost închis în altă parte, întrucât Maheroús (Peréa) se afla pe atunci sub stăpânirea lui Arétan, regele Arabiei, care era socrul lui Irod. Însă Irod, deși era căsătorit legal cu fiica acestuia, a alungat-o, ca să se căsătorească cu femeia lui Filip, fratele său. Unii susțin că Ioan a fost întemnițat de Irod pe la începutul lunii ianuarie a anului 31 al Domnului.

Trebuie menționat, de asemenea, faptul că, în anul 40, Irod (unchiul regelui Agripa), dimpreună cu Irodiada, au fost exilați de către împăratul Romei, Caligula, în Lugdunum, Galia (Lyon-ul de azi) și de acolo în Spania, unde au și murit, așa cum menționează istoricii Iosif (Arheologia, cartea 18, cap. XVIII-XIX; cartea 2, cap. XVI) și Eusebiu (Istoria Bisericească, cartea 2, cap. IV).

Gheórghios Sínghelos adaugă în cartea sa, Hronologia, că pe fiica Irodiadei, Salomeea, adică pe cea care a dansat necuviincios la ospățul lui Irod, a înghițit-o pământul de vie. Tot referitor la Salomeea, Nikifóros Kállistos (Istoria Bisericească, cartea 2) spune că, pe când trecea peste un râu înghețat, a crăpat gheața sub picioarele ei. Îndată trupul i-a fost înghițit de apă, iar capul i-a fost tăiat de un sloi de gheață. Deci, întrucât aceasta se făcuse pricina pentru care a fost decapitat sfântul Ioan Botezătorul, dreptatea dumnezeiască a rânduit să fie decapitată și ea. Același lucru este relatat și de către Metafrastís (vezi Ekatondaetirída).

[2] Istoricul Ioíl relatează în Cronica sa că Nikifóros Fokás a adus în Bizanț un fragment din veșmântul sfântului Ioan Botezătorul, pe care îl aflase în Verroía Siriei, precum și o buclă din părul său, îmbibată cu sânge (pag. 1152 din Dodekávivlos). În opinia lui Angalás, trupul lui Ioan a fost ars în Sevastia de către Iulian Apostatul, opinie contrazisă de faptul că în multe locuri vedem că apar părticele din moaștele sfântului. Acest lucru este mărturisit și de Theofánis, care spune că, în timpului domniei lui Arcadius, moaștele sfântului Ioan au fost aduse în Alexandria, unde au fost păstrate cu avlavie sfântă de câțiva creștini. De asemenea, cinstitul său cap a fost găsit în întregime, fapt pentru care Biserica noastră a instituit sărbătoarea dedicată primei aflări a capului sfântului Ioan (24 februarie).

Se spune că, în anul 1675, un oarecare Iosif Paratasfílis, din Georgia (?), care călătorea la bordul unui vas ce se îndrepta spre Ierusalim, trecând prin Bizanț, avea asupra sa o icoană a sfântului Ioan, iar în spatele icoanei, într-un locușor special săpat în lemn, avea laringele sfântului. Vasul în care se afla s-a scufundat, însă, lângă Kytóros, dimpreună cu icoana sfântului (pag. 276 din Dodekávivlos).

Cuvântări solemne la pomenirea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul au scris printre alții Sfântul Ioan Hrisostom: «Precum un bărbat iubitor de pustie…», Sfântul Theodor Studitul: «Strălucită și dumnezeiască este ziua…», Sfântul Andrei Criteanul: «Bătrânețea cea înțelepțită», Sfântul Grigorie Palama, «Cinstită este moartea cuvioșilor Săi» (toate aceste texte se păstrează la mănăstirile Marea Lavră, Vatopedi, Iviron, Dionysíou). La mănăstirile Marea Lavră și Iviron se păstrează și alte cuvântări la această sărbătoare, precum: «Pe Ioan, cel mărit în toată lumea…», care vorbesc despre conceperea, nașterea și creșterea Sfântului Ioan. Însă și Theodoros, cel numit «Cel sărac», a scris un frumos cuvânt la această sărbătoare: «Păstrând buna rânduială a desăvârșirii Înaintemergătorului…» (cuvânt ce se păstrează într-o chilie cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul, aflată lângă Karyés și aparținând de mănăstirea Koutloumousíou). [Din cartea sfântului Nicodim Aghioritul, Συναξαριστής των δώδεκα μηνών του ενιαυτού (Sinaxar pentru cele doisprezece luni ale anului), vol. III, editura Dómos, 2005]

Troparul Sfântului Ioan Botezătorul:

«Pomenirea dreptului cu laude, iar ție destul îți este mărturia Domnului, Înaintemergătorule, că te-ai arătat cu adevărat și decât proorocii mai cinstit, că și a boteza în repejuni pe Cel propovăduit te-ai învrednicit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te, bine ai vestit și celor din iad pe Dumnezeu, Cel ce S-a arătat în trup, pe Cel ce a ridicat păcatul lumii și ne-a dăruit nouă mare milă».

Condacul:

«Mărită tăierea Înaintemergatorului rânduială dumnezeiască a fost, ca și celor din iad să propovăduiască venirea Mântuitorului. Să se tânguiască Irodiada, care a cerut ucidere fără de lege; că nu legea lui Dumnezeu, nici viața cea vie a iubit, ci pe cea amăgitoare, vremelnică».