Fața hidoasă a nazismului

Prezentăm în continuare luarea de poziție a Înalt Prea Sfinției Sale, Pavel, Mitropolitul Siatistei, cu privire la uciderea în plină stradă a unui tânăr de către un adept al mișcării politice de extremă dreapta, Hrysí Avgí.

Atunci când am caracterizat mișcarea Hrysí Avgí (Zorii de aur) drept o „noapte neagră”, nu am căutat să folosesc aceste două cuvinte pentru a impresiona.

Am utilizat aceste cuvinte urmărind să redau cu cea mai mare exactitate cu putință ceea ce am văzut ca ideologie, practici și imagine generală a acestei grupări neo-naziste, în ceea ce privește identitatea reală, iar apoi am adoptat o atitudine absolută și severă față de orice simpatie exprimată de vreun creștin sau cleric cu privire la Hrysí Avgí.

Pe atunci, unii au considerat caracterizările mele drept niște exagerări, dar acum cred că nimeni nu mai pune la îndoială exactitatea acestor cuvinte.

Este, însă, posibil ca aceste cuvinte să nu fie îndeajuns pentru a exprima adevărul, pentru că uciderea, în primul rând, cu sânge rece, în al doilea rând, la comandă, nu aparține numai nopții, ci, mai ales, iadului.

Ceva mă înspăimântă mai tare decât crima în sine. Este vorba de modul în care ea a fost săvârșită. Sângele rece al făptașului. Nici măcar o clintire a sufletului, nici o îngrijorare de ultim moment, nici cea mai mică mustrare de conștiință a unui cetățean considerat liniștit?

Ce blestemată de pricină l-a determinat pe un „cetățean liniștit” să săvârșească o crimă atât de brutală?

Crima se datorează unui suflet jefuit de orice valoare și făcut una cu pământul, sau a fost rodul fricii față de aceia care i-au poruncit să ucidă?

Dat fiind faptul că există atâtea dovezi și mărturii cu privire la relația lui cu organizația criminală, această faptă este rezultatul unui ordin sau a fricii pentru propria viață?

Iar tentativa ridicolă a parlamentarilor formațiunii Hrysí Avgí de a se delimita și de acel om, și de acea crimă, nu-l face chiar pe nenorocitul făptaș să înțeleagă ce soartă îl așteaptă pe el însuși?

Întrebările pot continua: a întârziat clasa politică să priceapă ce anume este Hrysí Avgí sau a tăcut în cunoștință de cauză, având alte planuri în mintea ei ascunsă?

Dacă a întârziat, acest lucru constituie un pericol, datorită neputinței și incapacității de a surprinde criticalitatea momentului și de a valorifica elementele cunoscute.

Dacă a tăcut vinovată, crezând că poate gestiona problema, atunci [clasa politică] jertfește patria de dragul jocurilor politice.

Trebuia să ajungem la vărsare de sânge pentru ca ministrul să ajungă să depună cele necesare procurorului curții de casație? Nu erau deja cunoscute toate acestea? Nu erau fapte împlinite? Nu constituiau infracțiuni? Au fost ele considerate infracțiuni?

Toate acestea nu arătau că este vorba de o organizație criminală? Nu au văzut hoardele barbarilor? Imaginile SS-iștilor contemporani care mărșăluiau pe străzi pentru a-i înspăimânta pe greci nu le-au văzut?

Aceste adunări de grup și modul în care au avut loc, nu dovedesc că este vorba de o organizație paramilitară?

Fermitatea arătată de ministru și de forța civică va avea continuitate sau este un foc de artificii datorat gravității evenimentelor?

Vedeți, clasa politică nu ne-a convins că am putea avea încredere în ea.

De câte ori nu am auzit din gura oamenilor politici, chipurile responsabili, spusa că le „va ajunge cuțitul la os”, deși nici măcar nu a ajuns să zgârie pielea?

Și ceea ce este cel mai întristător: disensiunile din clasa politică și lipsa unei rațiuni politice clare, neputința căderii de acord nici măcar într-un moment atât de critic, toate acestea indică o clasă politică nevrednică de patria și conjunctura actuală.

Aflându-mă, în zilele acestea, în casa părintească, datorită unei boli, l-am auzit pe comandantele acestei grupări naziste vorbind cu atâta dezgust despre parlament și despre stat, în tipicul său delir hitlerist. Mă întreb: nu l-a auzit nici un funcționar al procuraturii?

Nu se întrunesc condițiile pentru [a fi considerat] un atac la adresa statului de drept, asupra democrației? Ce exemplu li se dă tinerilor care, lipsiți de o educație esențială, atât din partea școlii, cât și din partea familiei, vor deveni o masă amorfă din care se vor alege viitorii executanți?

Încă două vorbe despre cei care au votat nazismul: dacă poate n-ați știut, dacă poate v-ați lăsat duși de curent, acum ați înțeles? Acum v-ați trezit? Acum nu mai puteți invoca nici ignoranța, nici protestul, nici deznădejdea.

Nu există deznădejde mai mare decât nazismul. Altfel, pregătiți-vă să vă plângeți propriul copil.

Pentru că nazismul nu are prieteni, are doar victime.