Frumuseţea simplă a imnului bizantin şi noile compoziţii psaltice

În cadrul interviului realizat cu unul dintre cei mai cunoscuţi autori în materie de muzică psaltică, Fílippos Oikonómou, am luat în discuţie problema compoziţiilor psaltice contemporane, dar și condiţiile ce se cer pentru alcătuirea imnurilor bisericeşti, după toate rigorile ştiinţifice şi artistice.

Pemptousia: Care este părerea dumneavoastră despre noile creaţii muzicale psaltice din zilele noastre? Ce condiţii trebuie să îndeplinească cineva şi ce pregătire trebuie să aibă pentru a putea compune muzică psaltică?

Fílippos Oikonómou: Vestitul protopsalt al Bisericii celei Mari a lui Hristos a Patriarhiei Ecumenice, Gheórghios Violákis, spune următorul lucru: ”Dintotdeauna, cântările bisericeşti specifice slujbelor au fost alcătuite de către imnografi şi psalţi, încă din perioada bizantină. Noi nu trebuie decât să le cântăm pe acelea, nu e nevoie să creăm altele noi”. Cu toate acestea, eu am convingerea că Biserica Ortodoxă posedă un corpus liturgic foarte bogat şi variat, în acelaşi timp, astfel încât să ajute la îmbogăţirea repertoriului muzical psaltic.

Muzica psaltică este o muzică vie, care urmăreşte cronologic viaţa şi evoluţia Bisericii Ortodoxe şi, de aceea, nu poate să rămână încremenită în trecut, ci trebuie să evolueze. Noile compoziţii psaltice trebuie să fie caracterizate de consideraţie şi respect faţă de o tradiţie statornicită de veacuri, şi să fie fundamentate şi izvorâte din duhul tainic şi caracterul latreutic specifice spaţiului liturgic, bisericesc, acolo unde sunt cântate imnurile şi unde ele dau strălucire cultului.

În zilele noastre există, într-adevăr, o înflorire a creaţiilor psaltice noi, iar un număr impresionant de cărţi de muzică psaltică au fost editate, aflându-se la dispoziţia tuturor celor interesaţi. În unele dintre aceste cărți se regăseşte acel duh al creaţiilor vechi despre care am vorbit mai devreme. Din păcate, însă, în multe cărți se observă tendinţa tinerilor melozi de a alcătui formule melismatice „originale” şi teme muzicale noi.

Această abordare a muzicii psaltice este eronată. Este greşit să credem că tot ceea ce este nou şi original este, cu necesitate, însemnat şi important şi, prin urmare, chiar trebuie acceptat de practica liturgică a Bisericii noastre. Consider că abilităţile muzicale creative ale noilor melozi trebuie să aibă în vedere simplitatea ce caracterizează compoziţiile muzicale psaltice ale marilor melozi din vechime. Acestui concept de simplitate clasică i se opune cu forţă duhul lumii de astăzi, influenţat de tendinţa inovatoare a percepţiei muzicale la nivel global, îndreptată spre modernism și caracterizată de formule muzicale lungi şi complicate.

În acelaşi timp, sunt optimist şi sunt sigur că, în pofida acestor condiţii dificile, în viitor, valoarea ce derivă din simplitatea vechilor cântări psaltice clasice, va fi recunoscută de către slujitorii Bisericii noastre şi va avea efecte benefice în toate privinţele.