Înălţarea Cinstitei Cruci

Sfântul şi Marele Constantin, cel Întocmai cu Apostolii, înainte de a deveni singur stăpânitor al Imperiului Roman, se afla în război cu cei împreună cu care domnea. Odată, înaintea unei bătălii importante, ştiind că forţele lui sunt mai slabe decât cele ale adversarului său, se gândea ce ar trebui să facă. Atunci, ziua-n amiaza mare, a apărut pe cer semnul Sfintei Cruci alcătuit din stele, iar de jur-împrejur scria „En toúto níka”, adică „Întru aceasta vei învinge”: cu puterea Sfintei Cruci, cu putere dumnezeiască, nu cu puterea ta, vei învinge. După această minune, Constantin a primit curaj. A poruncit să se facă o cruce din aur asemănătoare celei care i se arătase şi care să fie purtată întotdeauna de armata sa. Foarte curând după aceea, s-a avântat în luptă şi i-a zdrobit pe vrăjmaşii săi.

După vedenia dumnezeiască şi victoria nesperată pe care o obţinuse cu puterea Sfintei Cruci, a crezut din tot sufletul în Hristos şi aştepta momentul potrivit ca să se boteze. Atunci a trimis-o şi pe mama sa, Sfânta Elena, la Ierusalim, împreună cu oameni potriviţi şi mulţime de bani, ca să caute şi să găsească Cinstitul Lemn al Crucii pe care fusese ţintuit în cuie Preasfântul Trup al lui Hristos şi pe care a curs Cinstitul Său Sânge, pentru păcatele noastre, ale oamenilor. Datorită persecuţiilor creştinilor care avuseseră loc vreme de aproape trei sute de ani, Crucea era pierdută şi îngropată.

Lucrarea era grea şi istovitoare. Tradiţia spune că plante frumos mirositoare şi busuioc din belşug i-au arătat Sfintei Elena locul potrivit unde să sape. Au fost găsite trei cruci, a lui Hristos şi a celor doi tâlhari. Iarăşi, conform tradiţiei, Cinstita Cruce a fost recunoscută după ce au atins de ea o femeie moartă și care, îndată după atingere, a înviat.

Sfânta Elena şi toţi demnitarii care erau împreună cu ea s-au închinat atunci Sfintei Cruci, cu multă credinţă şi evlavie, iar poporul a cerut cu multă râvnă să vadă şi să se închine Crucii Mântuitorului. Patriarhul Ierusalimului, Macarie, a considerat că aceasta este o bună ocazie pentru ca Sfânta Cruce să fie aşezată spre închinare la sfinţirea Bisericii Învierii pe care Sfânta Elena o ridicase deasupra Preasfântului Mormânt, lângă locul răstignirii de pe Golgothá. Şi, într-adevăr, pe 13 septembrie, ziua inaugurării, s-a adunat în Ierusalim mulţime mare de oameni. A doua zi, pe 14 septembrie, Patriarhul a înălțat Crucea sus, să o vadă toţi creştinii. La vederea acesteia creştinii au început să strige Kýrie eléison!, adică Doamne miluieşte! multă vreme.

De atunci a fost rânduită de către Părinţii Bisericii această mare sărbătoare, care aminteşte, însă, şi o a doua înălţare a Sfintei Cruci, ce a avut loc aproape trei sute de ani mai târziu. În anul 614 d. H., perşii cuceriseră Ierusalimul şi furaseră Sfânta Cruce. Câţiva ani mai târziu, în anul 628 d.H., împăratul Irákleios i-a înfrânt pe perşi a adus înapoi Sfânta Cruce. Se spune că mai târziu Cinstita Cruce a fost desfăcută în două cruci mai mici. Una a rămas la Ierusalim, iar cealaltă a fost dusă, împreună cu piroanele, la Constantinopol, spre binecuvântare. Tot pentru ca s-o aibă de binecuvântare, creştinii care vizitau Sfintele Locuri luau chiar şi o mică părticică din Cinstita Cruce. De aceea, Crucea Mântuitorului nu se păstrează întreagă astăzi. Cele mai mari bucăţi se păstrează la Ierusalim, în sacristia Patriarhiei, sub Golgothá, şi în Sfântul Munte Athos.

Înălţarea Cinstitei Cruci este o foarte mare sărbătoare, asemeni Vinerii Mari, de aceea, în această zi se ţine post, în cazul în care nu se întâmplă să cadă sâmbăta sau duminica, în care caz se dezleagă la mâncăruri cu ulei.

Crucea Mântuitorului are o foarte mare putere, căci pe ea a fost pironit Preasfântul Trup al lui Hristos şi a curs Preasfântul Său Sânge, pentru mântuirea întregii lumi. Prin Cruce, Hristos l-a înşelat, l-a învins şi l-a ruşinat pe diavol, care credea că L-a învins, L-a omorât şi a scăpat cu totul de Hristos. De aceea, diavolul nu îndură să vadă acest sfânt simbol şi fuge departe. Să nu ne temem, deci, să ne facem cruce corect şi cu evlavie. Să purtăm asupra noastră cruce, nu neapărat din aur sau argint, şi mai ales să credem în puterea Ei, în atotputerea lui Hristos.

În această zi se cântă următorul tropar:
Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvintează moștenirea Ta. Biruință binecredincioșilor creștini asupra celor potrivnici dăruiește, și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.

Puteți asculta această cântare, în grecește, aici: